Marele câștigător al competiției naționale EY Entrepreneur Of The Year a fost desemnat aseară în cadrul unui eveniment de gală, în prezența comunității de business românești. Antreprenorul Anului în România este Mircea Tudor, fondatorul MB Telecom.

35746-mircea_tudor_entrepreneur_of_the_year.jpgAntreprenorul român câștigător la nivel național al titlului Entrepreneur Of The Year va concura pentru titlul World Entrepreneur Of The Year în finala competiției de la nivel mondial, ce se va desfășura anul viitor la Monte Carlo.

Mircea Tudor este cel mai renumit inventator român contemporan și cel care și-a propus să revoluționeze industria de securitate la nivel mondial. MB Telecom este astăzi singurul IMM din lume care activează în domeniul tehnologiilor de scanare radioactivă și singura companie din lume care a câștigat de două ori Marele Premiu al Salonului de Invenții de la Geneva, în 2009 și 2013.

De asemenea, în cadrul ceremoniei, Cristi Badea, Mavenhut, a primit titlul Emerging Entrepreneur Of The Year, iar Istvan Mar, Asociația Fructul Secuiesc, a primit titlul Social Entrepreneur Of The Year.

Cristi Badea este specializat în jocurile online și a debutat ca antreprenor în urmă cu patru ani, dezvoltând jocuri sociale, în special pentru rețeaua Facebook. De-a lungul timpului, a lansat zeci de jocuri care au agregat peste 15 milioane de utilizatori în întreaga lume. MavenHut s-a lansat în 2012, în cadrul unui accelerator de afaceri și a dezvoltat unul dintre cele mai de succes jocuri de pe rețeaua socială Facebook – Solitaire Arena.

Istvan Mar a înființat Asociația Fructul Secuiesc în 2010 și generează venituri pentru aproximativ 1.000 de familii din peste 25 de comunități defavorizate. Acestea folosesc facilitățile de procesare, ambalare și distribuție puse la dispoziție de Asociație pentru a fructifica recolta proprie de varietăți tradiționale de fructe, utilizând rețete și tehnici de procesare tradiționale.

Membrii juriului

Pentru selectarea câștigătorilor competiției în România, juriul a examinat fiecare aplicație pe baza a șase criterii: spiritul antreprenorial, performanța financiară, direcția strategică, impactul asupra comunității, capacitatea de inovare și integritatea personală.

Juriul care a stabilit finaliștii competiției și a ales câștigătorii competiției Entrepreneur Of The Year în România este alcătuit din antreprenori și profesioniști dedicați antreprenoriatului: Ștefania Eugenia Popp – Director Executiv Junior Achievement România, Mihai Marcu – Președinte Medlife, Iulian Stanciu – Director General eMag, Cornel Marian – Managing Partner Oresa Ventures și Omer Tetik – Director General Banca Transilvania.

35747-infografic_eoy.jpgCine au fost antreprenorii concurenți?

La prima ediție a competiției din România s-au înscris 40 de antreprenori români, dintre care 12 au intrat în finală. Cifra de afaceri cumulată a celor 40 de companii conduse de antreprenorii înscriși s-a ridicat în 2013 la peste 1 miliard de EUR. De asemenea, companiile au agregat un număr de peste 16.000 angajați în același an.

Cifra medie de afaceri pe companie a fost de 27 milioane de EUR în anul 2013, cu un număr mediu de peste 400 de angajați în 2013.

Cei mai mulți antreprenori activează în sectoarele: servicii (8), tehnologie (7), producție industrială (6) și produse de larg consum (4).

Cine au fost antreprenorii finaliști?

Cei 12 oameni de afaceri care au intrat în finală conduc companii de top în sectoarele în care activează, cu venituri agregate de aproape 500 milioane de EUR și care au un număr agregat de aproximativ 8.000 de angajați.

Finaliștii EY Entrepreneur Of The Year au fost următorii:

1)         Mircea Tudor - MB Telecom

2)         Anca Vlad – Grupul Fildas Catena

3)         Adrian Mihai - FAN Courier

4)         Marius Ștefan - Autonom Rent a Car

5)         Dragoș Petrescu – Grupul City Grill

6)         Samy Numan - Nimet

Finaliștii Emerging Entrepreneur Of The Year au fost următorii:

1)         Cristi Badea - Mavenhut

2)         Simona Baciu - Transylvania College

3)         Daniel Truică - Vola.ro

Finaliștii Social Entrepreneur Of The Year au fost următorii:

1)         Istvan Mar - Asociația Fructul Secuiesc

2)         Laila Onu - Fundația pentru Voi

3)         Oana Păun - Impact Hub

Din 2014, competiția EY Entrepreneur Of The Year, singura competiție antreprenorială care se organizează la nivel global, are loc și în România. EY Entrepreneur of The Year se organizează în 145 de orașe din 60 de țări de aproape 30 de ani și premiază antreprenorii pentru viziunea și direcția strategică cu care își cresc afacerile, pentru puterea de a inova, integritatea personală și, nu în ultimul rând, pentru impactul pozitiv asupra comunității.

Competiția Entrepreneur Of The Year s-a lansat în România pe 14 mai 2014. Lansarea a fost urmată de etapa colectării de aplicații, ce s-a încheiat pe 1 august 2014, etapa interviurilor la sediul antreprenorilor, desfășurată între 4 august – 15 septembrie 2014 și două runde de jurizare, ce s-au desfășurat pe 9 și 23 octombrie 2014.

“EY susține antreprenoriatul și lucrează în întreaga lume cu antreprenori din diverse industrii, în țările în care activează. Competiția EY Entrepreneur Of The Year este dovada cea mai puternică a dedicării noastre față de antreprenori. Aceasta este singura competiție de talie internațională consacrată antreprenorilor. Se organizează de aproape 30 de ani și a ajuns la un număr total de 60 de țări care sunt parte a competiției.

Lansarea Entrepreneur Of The Year în acest an și în România a însemnat un pas foarte important pentru noi, în angajamentul pe care îl avem față de antreprenorii români. Calibrul celor 40 de antreprenori înscriși ne-a confirmat faptul că a venit timpul ca și antreprenorii români să fie prezenți în competiția finală, cea în care se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year.

Sunt convins că Mircea Tudor ne va reprezenta în mod remarcabil la finala de la Monte Carlo, în iunie 2015. Îi urez de pe acum mult succes!

De asemenea, vreau să îi felicit pe câștigători și pe toți cei care au intrat în competiție, deopotrivă pentru viziunea demonstrată în business și pentru ce au reușit să realizeze ca antreprenori. Le urez celor 40 antreprenori care s-au înscris la această primă ediție locală a competiției bun venit în comunitatea foarte activă a antreprenorilor alumni Entrepreneur Of The Year, ce numără mii de antreprenori la nivel mondial,” a declarat Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România.

****

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajați în peste 700 de birouri din 150 de țări și venituri de aproximativ 27,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014. Rețeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienților servicii prin care să beneficieze de oportunitățile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piața serviciilor profesionale încă de la înființare, în anul 1992. Cei peste 500 angajați din România și Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistență fiscală, asistență în tranzacții și servicii de asistență în afaceri către companii multinaționale și locale. Avem birouri în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău. De la 1 iulie 2013, Ernst & Young a devenit EY, logo-ul s-a schimbat pentru a răspunde acestei modificări, iar noul tagline al companiei este "Building a better working world". Această redefinire a identității vizuale vine să reflecte noua strategie a companiei, Vision 2020. Pentru mai multe informații, vizitați pagina noastră de internet.

13 November 2014