Turismului organizează, în perioada 9 - 11 iunie 2010, la Constanţa şi Tulcea, Conferinţa de închidere a procesului de consultare publică cu privire la Strategia UE pentru Regiunea Dunării.

La eveniment participă comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, ministrul mediului şi pădurilor, László Borbély, înalţi reprezentanţi ai statelor din bazinul Dunării şi ai Comisiei Europene, membri ai Parlamentului European, reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, ai societăţii civile şi ai mass media.

După deschiderea oficială, va avea loc o conferinţă de presă comună, miercuri, 9 iunie 2010, începând cu ora 19.00. Presa va avea acces la sesiunile plenare.

Conferinţa marchează sfârşitul seriei de evenimente destinate consultării publice cu privire la Strategia UE pentru Regiunea Dunării. Conferinţa va cuprinde dezbateri cu privire la priorităţile şi obiectivele care urmează a fi incluse în Planul de Acţiune elaborat de Comisia Europeană, pe baza contribuţiilor naţionale.

În acest context, vor avea loc trei grupuri de lucru dedicate dezbaterilor pe cele trei domenii prioritare ale Strategiei – conectivitate, protecţia mediului şi dezvoltare socio-economică. Participanţii la conferinţă vor prezenta idei de proiecte de interes naţional sau de cooperare teritorială, care să fie dezvoltate sub egida Strategiei Dunării şi care să contribuie la dezvoltarea durabilă a regiunii.

De asemenea, pentru identificarea potenţialelor instrumente de implementare – financiare sau logistice – ale Strategiei, va fi organizată o masă rotundă a oamenilor de afaceri în cea de-a doua zi a evenimentului. În cadrul conferinţei, Comisia Europeană organizează vineri, 11 iunie 2010, o vizită de documentare în Delta Dunării.

Informaţii suplimentare

Strategia UE pentru regiunea Dunării este un proiect regional de cooperare care a fost promovat la nivelul UE de către România şi Austria. Comisia Europeană a fost invitată de Consiliul European din 18-19 iunie 2009 să elaboreze până la sfârşitul anului 2010 o „Strategie a UE pentru Regiunea Dunării”. În acest sens, a propus lansarea şi organizarea unei consultări publice pe parcursul căreia au fost organizate, în toate statele riverane, conferinţe, seminarii şi mese rotunde. Rezultatul acestor consultări constă în elaborarea de către Comisia Europeană şi prezentarea, în parteneriat cu statele riverane, a unei Comunicări pe tema Strategiei UE pentru regiunea Dunării precum şi a unui Plan de Acţiune.

Strategia va fi implementată începând din prima jumătate a anului 2011 şi va fi structurată pe trei axe prioritare: conectivitatea, protecţia mediului şi dezvoltarea socio-economică. Statele riverane au organizat în cursul anului 2010 o serie de conferinţe dedicate Strategiei UE pentru Regiunea Dunării: Germania (Conferinţa de deschidere a procesului de consultare publică, Ulm, 1-2 februarie 2010), Ungaria (Conferinţă pe tematica dezvoltării economico-sociale şi Summitul Dunării, Budapesta, 25-26 februarie 2010), Austria - Slovacia (Conferinţa organizată la Viena şi Bratislava cu focalizare pe domeniul conectivităţii, 20-21 aprilie 2010), Bulgaria (Seminar dedicat dezvoltării capacităţii administrative şi bunei guvernanţe, Ruse, 10-11 mai 2010).

8 June 2010