Grupul REIWAG, specializat în servicii de Facility Management, a achiziționat acțiunile minoritarilor firmei BSS, firmă în care grupul austriac era deja acționar încă din anul 2006. Prin acest pas important, BSS are în prezent un acționariat integral străin.  Astfel, alături de noul acționar majoritar reprezentat de REIWAG, compania germana FIDEN International va continua să susțină și să întărească, prin rețeaua de care dispune, povestea de succes a BSS.

36652-reiwag.jpgGrupul REIWAG, înființat la Viena în anul 1903 de către Jakob Wagner, este unul din cele mai importante și dinamice companii austriece, active în domeniul Facility Managementului, fiind prezent în șase țări – Cehia, Croația, Romania, Serbia, Slovacia și, desigur, Austria. Expertiza și inovația, componente majore în strategia de dezvoltare a grupului vienez, au făcut ca REIWAG să fie recunoscută, de către oficialii austrieci, ca un important contributor la dezvoltarea serviciilor  în această țară.

BSS, unul din primii cinci jucători în industria managementului de facilități din România, cu o cifră de afaceri de peste 47 milioane lei în anul 2014, va continua, sub conducerea noului director general, dl. Paul Drăgoiu, să își consolideze poziția de frunte în acest segment de afaceri, oferind clienților internaționali și locali servicii integrate de administrare, mentenanță și operare a clădirilor, la cele mai înalte standarde europene.

Pentru mai multe informații privind Grupul REIWAG, vizitați site-ul companiei.

24 March 2015