Tehnici profesionale de lucru în imobiliare (vezi mai mult)
29
MAI

Locuintele din programul Prima Casa, trebuiesc receptionate in cel mult 1,5 ani

28 apr 2010 | | Numar afişări: 1236

In cadrul programului Prima Casa, toate locuintele ce se vor construi trebuiesc definitivate in termen de 1.5 ani de la data efectuarii primei trageri din finantarea grantata.

Potrivit H.G. 324/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 251 din 19.04.2010, sunt stabilite criteriile de eligibilitate pentru persoanele care construiesc o locuinta in cadrul programului Prima Casa, atat in regim individual, cat si in regim asociativ. Tot aceasta H.G. stabileste ca in programul Prima Casa sa fie incluse si locuintele ANL.

« Criteriile de eligibilitate pentru beneficiarii care construiesc o locuinta in regim individual in cadrul programului sunt urmatoarele:

a) fac dovada cu declaratia autentica pe propria raspundere ca indeplinesc conditia prevazuta la art. 1 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2009, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 368/2009;

b) au in proprietate terenul pe care se construieste locuinta, inclusiv in cazul celor construite prin ANL, inscris in cartea funciara in conditiile legii, liber de orice sarcini, si se obliga sa garanteze cu acesta, precum si cu locuinta construita din finantarea garantata in conditiile programului;

c) prezinta finantatorului proiectul tehnic si detaliile de executie a locuintei, intocmite conform legii;

d) detin o autorizatie de construire a locuintei in cadrul programului valabila, eliberata conform legii dupa data de 22 februarie 2010, precum si avizele si acordurile necesare conform legii;

e) prezinta finantatorului un contract de antrepriza incheiat cu o societate de constructii, in calitate de antreprenor general al imobilului, in baza caruia solicita acordarea finantarii garantate, precum si estimarile costurilor necesare pentru edificarea locuintei, conform devizului estimativ al lucrarilor, anexa la contract . Din contractul de antrepriza/graficul de lucrari anexat la acesta trebuie sa rezulte ca durata realizarii constructiei este de maximum 18 luni de la data efectuarii primei trageri din finantarea garantata;

f) prevad in contractul de antrepriza obligatia antreprenorului general de a finaliza constructia locuintei in termen de cel mult 18 luni de la data efectuarii primei trageri din finantarea garantata. Contractul poate fi modificat, in sensul prelungirii termenului cu cel mult 12 luni;

g) prezinta finantatorului certificatul de atestare fiscala eliberat la cererea constructorului, care atesta imprejurarea ca acesta nu inregistreaza restante mai mari de 60 de zile la plata obligatiilor fata de bugetul general consolidat;

h) prezinta finantatorului polita de asigurare a lucrarilor de constructii-montaj pentru imobilul cu destinatia de locuinta aflat in constructie, incheiata cu o societate de asigurare agreata de finantator, avand ca beneficiar statul roman, reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice, pe toata durata de executie a lucrarilor;

i) prezinta finantatorului dovada constituirii unei garantii de buna executie de 10% din valoarea totala a devizului estimativ de lucrari, sub forma unei scrisori de garantie bancara de buna executie;

j) prezinta finantatorului contractul valabil incheiat cu un diriginte de santier autorizat. Criteriul este aplicabil in cazurile in care angajarea unui diriginte de santier este obligatorie potrivit legii;

k) indeplinesc conditiile specificeprevazute in cadrul normelor interne de creditare ale finantatorilor;

l) dispun de un aport propriu de minimum 5% din valoarea costului de construire a locuintei, care acopera diferenta dintre valoarea din contractul de antrepriza si finantarea garantata;

m) se obliga sa constituie un depozit colateral pentru garantarea dobanzii, in valoare egala cu 3 rate de dobanda;

n) se obliga sa nu cesioneze drepturile de construire si sa nu instraineze terenul si locuinta construita prin program in primii 5 ani de la data instituirii ipotecii legale. In cazuri temeinic justificate, Ministerul Finantelor Publice poate aproba preluarea finantarii garantate si a locuintei de catre o persoana fizica ce indeplineste criteriile de eligibilitate in cadrul programului;

o) se obliga sa noteze autorizatia de construire in cartea funciara a terenului;

p) se obliga sa asigure locuinta finalizata, construita din finantarea garantata, impotriva tuturor riscurilor si desemneaza statul roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, ca beneficiar al politei de asigurare a locuintei, pana la indeplinirea tuturor obligatiilor fata de finantator;

q) se obliga sa acopere din surse proprii eventualele costuri rezultate, suplimentare fata de cele din devizul estimativ;

r) se obliga sa efectueze pe cheltuiala proprie formalitatile de notare a autorizatiei de construire in cartea funciara;

s) se obliga sa efectueze pe cheltuiala proprie toate formalitatile necesare inscrierii in cartea funciara a locuintei individuale, dupa finalizarea acesteia, si sa prezinte finantatorului documentele necesare in vederea inscrierii ipotecilor legale in cartea funciara. »

Asadar in n ceea ce-i priveste pe beneficiarii care vor construi o locuinta in regim individual in cadrul programului, acestia sunt obligati sa detina terenul pe care se va construi locuinta, inclusiv in cazul celor locuintelor construite prin ANL, iar terenul trebuie sa fie inscris in cartea funciara. Totodata, beneficiarii se obliga sa vina cu terenul si locuinta construita din finantarea garantata drept garantie.

Acestia vor trebui sa obtina autorizatia de constructie a locuintei si sa fie eliberata dupa data de 22 februarie 2010. Pe langa aceasta autorizatie vor avea nevoie si de alte avize sau acorduri necesare construirii unui imobil.
            De asemenea, finantatorul trebuie sa primeasca din partea beneficiarului contractul de antrepriza incheiat cu o societate de constructii, in calitate de antreprenor general al imobilului, precum si estimarile costurilor necesare pentru edificarea locuintei. Din contractul de antrepriza trebuie sa rezulte ca durata realizarii constructiei va fi de cel mult 18 luni de la data efectuarii primei trageri din finantarea garantata. Aici trebuie sa mentionam si opurtunitatea ca termenul poate fi prelungit cu maxim 12 luni.

Alte documente necesare ar mai fi urmatoarele :

-          certificatul de atestare fiscala eliberat la cererea constructorului ;

-          polita de asigurare ce va fi incheiata cu o societate de asigurari agreata de finantator, avand ca beneficiar statul roman, asigurare ce trebuie sa aiba valabilitate si dupa terminarea constructiei ;

In cazuri speciale, Ministerul Finantelor Publice poate aproba preluarea finantarii garantate si a locuintei de catre o alta persoana fizica ce indeplineste criteriile de eligibilitate in cadrul programului (aici criteriile de eligibilitate sunt stabilite de fiecare unitate bancara inscrisa in program suportand mici diferente de la banca la banca);

De asemenea H.G. 324/2010 vine cu o noutate in domeniu si anume asocierea a 7 persoane pentru constructia unui imobil astfel incat fiecare beneficiar asociat va fi proprietarul unei singure locuinte edificate prin program. Fiecare dintre beneficiarii asociati are obligatia de a solicita, in nume propriu, aceluiasi finantator acordarea finantarii garantate in cadrul programului, urmand sa semneze cu aceeasi firma de constructii. Insa in H.G. este stipulata si o conditie si anume unul dintre cei 7 asociati trebuie sa fie proprietarul terenului pe care se va ridica complexul de locuinte.

Buletin informativ oferit de UNAI in parteneriat cu Centrul de Resurse Juridice Aplicate in Drept Intern, Comunitar si International (www.stiintejuridice.ro)

 

Pentru mai multe informatii va rugam sa-l contactati pe domnul Ionut Butoi, Secretar General UNAI,

Tel: 031.432.97.34

bucuresti@unairomania.ro
ionut.butoi@unairomania.ro
http://www.unairomania.ro

 

 

 


 

Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:
Comunicatele de presa de la aceasta rubrica sunt oferite redactiei IMOPEDIA.ro spre publicare.

Daca doriti si Dvs sa publicati un comunicat de interes imobiliar, puteti contacta departamentul MEDIA:

contact: dep Media
tel fix: 021/318.25.45
e-mail: media@imopedia.ro
Fii primul care comenteaza
Nume:*
Email:
Comentariu:*
 Doresc sa fiu informat pe e-mail de aparitia unui nou comentariu la aceasta stire
NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul media.imopedia.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
B1TV - PRIMA CASA 4
Get Adobe Flash Player to be able to see this content
19089-2.jpg
B1TV - Prima Casa 4
10463-60410397-2.jpg
Programul "Prima casa", deblocat? Asteptati, ne transmit bancherii!
10432-new.jpg
Dezvoltatorii vor si nu vor Prima Casa 2
10279-64651.jpg
Blocaj în programul Prima Casă
9970-agentii.jpg
Agentii imobiliari spera ca programul Prima casa sa dezghete piata
9964-tvr.jpg
Prima Casă 2 dinamizează piaţa terenurilor
9772-mai_greu_de_luat.jpg
Mai greu de luat
9434-60400644-2.jpg
Creste la 80.000 de euro plafonul la Prima Casa, crestem si noi preturile"
9173-60398655-2.jpg
Guvernul a deblocat "Prima Casa"
6924-60356947-2.jpg
Boc, nemultumit de ritmul de rezolvare al dosarelor pentru Prima Casa
Imobile prima casa
Apartamente de max 70.000 EURO
Sondaj Media
Crezi că vor mai scădea preţurile apartamentelor în Bucureşti?
Da, doar preţurile apartamentelor vechi
Da, doar preţurile celor noi
Doar în 2011 vor mai scădea, din 2012 vor începe să crească iar
Nu, au ajuns la un punct din care nu mai au cum să scadă
Nu, de anul acesta deja au început să crească
Nu mă interesează, am bani să îmi cumpăr ce vreau
OFERTE RECOMANDATE
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Sectorul 1: Alte 20 de blocuri intră în programul de reabilitare termică
@STEFAN: Buna ziua, Va rog sa-mi spuneti daca intra cumva in reabilitare si blocul de pe strada Polona 115, Va multumesc anticipat!
Targul Imobiliar PROJECT EXPO, editia 9-11 martie, a ajuns la final. Ce au insemnat cele trei zile de eveniment?
@dan moroian: Ce glume bune, :)))) piata are trend ascendent :)))))), nici macar autorul nu crede ce scrie , baliverne . !!!!!!
“Prima Casa” la cheie, de la Neoconstruct
@pacalita: aveti mare grija cu coler asta ca-i mare actor!!!!!
Achizitia unei case la pretul de 23000 de euro si Programul Prima Casa
@mari: Bravooooooo lor asa mai zic si ei aduceti-i si la bucuresti asemenea oameni merita sa li se faca publicitate sa.i vedem pe [...]
Grupul Lindab a obtinut vanzari cu 12% mai mari in primul trimestru
@GIGI: BUNA ZIUA ,AM O CASA CU ACOPERIS AN 2 APE,,150 MP,CAT MA COSTA CU TOT CU ACCESORII,SII CAT MA COSTA MONTAJUL,,MULTUMESC
Cele mai comentate articole
Top Likes

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video