Primarul General, Sorin Oprescu, s-a aflat in perioada 26-27 ianuarie la Viena, unde a participat la cea de-a doua editie a Conferintei Contributorilor la Platforma Urbana pentru Regiunea Dunarii.

36231-foto1.jpgAlaturi de Primarul Capitalei, la reuniunea care a avut loc la sediul Municipalitatii vieneze, au participat primarul Vienei, Dr. Michael Häupl, coordonator general al Consiliului Oraselor si Regiunilor Dunarii, Peter Langer, coordonatorul Strategiei Dunarii Axa Prioritara 10, Dr. Kurt Puchinger, primarul orasului Ulm, Ivo Gönner, precum si alti oficiali europeni.

In alocutiunea sa, Primarul Capitalei, a subliniat importanta consolidarii Dimensiunii Urbane a Regiunii Dunarii, declarand ca aceasta reprezinta "o preocupare si o provocare pentru noi toti, indiferent de pozitia detinuta la nivelul local, national sau european".

In acest context, Sorin Oprescu a declarat ca " in perspectiva anilor ce vin, pana in 2020, Bucurestiul si-a propus sa actioneze, alaturi de Sofia, in cadrul unei Platforme Integrate de Dezvoltare".

Totodata, Primarul General a prezentat avantajele unei astfel de abordari integrate, menite sa asigure o dezvoltare urbana sustenabila, bazata pe strategii si politici urbane consistente, in sinergie cu rolul unic pe care trebuie sa-l joace pe viitor orasele capitala : "o mai buna administrare si guvernare, pentru imbunatatirea calitatii vietii cetatenilor oraselor capitala, dar si a celor aflati in zonele metropolitane  si de influenta; premise pentru dezvoltare economica, dar si utilizare judicioasa si responsabila a intregului potential de resurse naturale si umane ale regiunii dunarene".

De asemenea, Primarul General a reiterat faptul ca Bucurestiul, alaturi de orase precum Giurgiu, Ruse, Tutrakan si Oltenita, are sansa sa devina o metropola dunareana, in concordanta cu programul multianual de actiune al Comisiei Europene pentru dezvoltarea transportului pe caile interioare de apa din Europa, ca alternativa mai sigura si mai putin poluanta: "Interconectarea regiunii Dunarii prin dezvoltarea cailor navigabile de interior, reprezinta o modalitate eficienta si rapida de imbunatatire a mobilitatii si multimodalitatii. (...) Totodata, conectarea Bucurestiului si a zonelor adiacente la canalul Rhin – Maine – Dunare reprezinta cea mai scurta si rapida modalitate de conectare a zonei la reteaua europeana de cai navigabile, deziderat ce poate fi atins in interiorul Perspectivei 2020. Cred ca este momentul sa fie acordat rolul de promotori capitalelor dunarene in stabilirea viitoarelor obiective si, implicit a viitorului lor. Din aceste considerente, un prim pas ar putea fi reprezentat de o discutie urmata de o decizie la nivelul Comisiei Europene asupra viitorului acestui proiect".

La finalul alocutiunii sale, Primarul General, Sorin Oprescu, a declarat ca in primavara acestui an vor avea loc o serie de dezbateri comune, atat la Bucuresti, cat si la Sofia, "pe tema modalitatilor de transformare a proiectelor in cazuri de succes in beneficiul cetatenilor regiunii Dunarii de Jos", evenimente la care, impreuna cu primarul Sofiei, Yvanka Fandakova, i-a invitat pe oficialii europeni prezenti la conferinta contributorilor la Platforma Urbana pentru Regiunea Dunarii, de la Viena. 

27 January 2015