Primăria Sectorului 3 continuă și în această săptămână evenimentele organizate în cadrul „Stagiunii muzicale estivale” și „Simfoniilor de vară” ce se desfășoară în parcurile Alexandru Ioan Cuza și Colțea.

38078-parcul_alexandru_ioan_cuza.jpgSeara de vineri seară este dedicată jazz-ului, iar iubitorii acestui curent muzical sunt așteptați să asculte Balkan Jazz Factory în parcul „Alexandru Ioan Cuza” (foișorul de pe aleea principală), începând cu ora 20.00.

Tot în parcul „Alexandru Ioan Cuza” vor cânta sâmbătă, 29 august, Bucharest Klezmer Band, iar duminică, 30 august, Classic Band 2000. Bucureștenii pot asculta între orele 18.00-20.00 muzica interpretată de aceste formații.

Copiii sunt așteptați sâmbătă, de la 10.00 la 12.00, să se întâlnească la  „Foișorul copiilor” cu statuile vivante ale Teatrului Masca, iar duminică pot participa la spectacolul interactiv MiniArtShow.

De asemenea, la „Simfoniile de vară” din parcul Colțea vor concerta sâmbătă și duminică, între orele 20.00-21.30, Orchestra Sinfonia București, dirijor Florin Totan și Adrian Naidin Quartet.  

Totodată, la cinematograful în aer liber, din parcul Titan, Primăria Sectorului 3 propune publicului bucureștean filmele „Bătrânul de 100 de ani care a ieșit pe fereastră și a dispărut” și „Cele 400 de lovituri”. Spectatorii pot viziona aceste filme începând cu ora 21.00, pe Insula Artelor din parcul Titan.

            Pelicula „Bătrânul de 100 de ani care a ieșit pe fereastră și a dispărut” poartă semnătura regizorului Felix Herngren și este bazată pe romanul bestseller al autorului suedez Jonas Jonasson.

            Această producție amuzantă prezintă povestea unui expert în dinamită. Totul începe în ajunul aniversării de 100 de ani a lui Allan Karlsson. El trăiește într-un cămin de bătrâni din Suedia și angajații de aici i-au pregătit o petrecere ca să-i sărbătorească centenarul. Presa, locuitorii, chiar și primarul îl așteaptă să vină. Dar, în loc să se ducă la petrecere, Allan decide să iasă pe fereastră și să fugă. Aflăm că Allan a dus o viață explozivă, plină de aventuri. A călătorit prin toată lumea și s-a împrietenit cu oameni importanți, inclusiv cu Joseph Stalin, Winston Churchill și președintele Mao. După evadarea lui, începe ultima și cea mai incitantă aventură a lui. Allan găsește o valiză plină cu banii unor traficanți de droguri și o fură imediat.

            Filmul “Cele 400 de lovituri” ce va fi proiectat duminică, 30 august, semnat de

François Truffaut, este un film parțial autobiografic, așa cum îl prezintă însuși regizorul: „Ceea ce pot să spun este că nimic nu este inventat. Ceea ce mi s-a întâmplat mie și altora, unor băieți de vârsta mea sau unora ale căror povești le știam din ziare. Nimic nu este ficțiune pură, dar nici nu se poate vorbi de un film în întregime autobiografic”.

            Filmele fac parte din seria celor 24 de proiecții ce sunt vizionate de către bucureșteni în fiecare seară, de marți până duminică, gratuit, în parcul Titan.

28 August 2015