Primarul Robert Sorin Negoiță a participat astăzi, 23 aprilie, la dezbaterea cu tema „Un singur oraș, șase sectoare. Calitatea și costul vieții în sectoarele Municipiului București”, organizată de Institutul de Politici Publice (IPP) și Asociația Primarilor de Sector.

36846-img_2119.jpgÎn cadrul dezbaterii a fost prezentată situația curentă privind gradul de acces la principalele servicii și utilități publice, costurile acestora la nivelul celor șase sectoare ale municipiului București, dar și evoluția investițiilor publice în domenii de interes imediat pentru locuitorii Capitalei.

„Participăm la o dezbatere inițiată de Asociația Primarilor de Sector în colaborare cu IPP. Este necesară în momentul de față o situație cu ce se întâmplă în București din perspectiva serviciilor oferite de sectoare și de Primăria Generală, pentru  a identifica problemele și soluțiile. Sectorul 3 este cel mai atractiv, în 2014 populația crescând cu 70.000 de locuitori. Trebuie să recunosc faptul că Sectorul 3 are unul dintre cele mai mici bugete, comparativ cu Sectorul 1 care dispune de un buget pe cap de locuitor de patru ori mai mare. Deficitul de buget poate fi redus prin dezvoltarea mediului economic, obiectiv greu de îndeplinit fără rezolvarea problemei infrastructurii și aici mă refer cu precădere la bulevarde care sunt administrate de Primăria Generală. Un exemplu în sensul acesta este bulevardul Liviu Rebreanu, care este în lucru de ani de zile”, a declarat Robert Sorin Negoiță, primarul Sectorului 3.

Un exemplu ar fi tarifele  de salubrizare din sectoarele municipiului București. Dacă în Sectoarele 3 și 1 taxa de salubrizare este zero, pentru aceasta locuitorii Sectoarelor 2, 4 și 6 plătesc un tarif de 8,82 lei/lună. Sectorul 3 are cea mai ridicată pondere de colectare a deșeurilor, urmat de sectoarele 6 și 1. Aici reamintim montarea containerelor subterane. De asemenea, un punct important pe ordinea de zi a fost programul de investiții privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe la nivelul sectoarelor Capitalei. Numărul de apartamente finalizate la nivelul Sectorului 3 este de peste 23.000. Gradul de colectare a taxelor și impozitelor locale la nivelul Sectorului 3 a fost de 98% în anul 2012 și de 91% în Sectorul 1. Sectorul 3 a înregistrat cele mai multe plăți prin mijloace electronice. De asemenea, evoluția demografică la nivelul Sectorului 3 a fost în creștere (51.1%), Sectorul 3 fiind cel mai mare sector, cu o populație de 477.176 de persoane în 2014. A fost amintit și nivelul de atractivitate de a locui într-un sector, iar cel mai mare nivel calculat pe baza parametrilor serviciilor publice și al costurilor acestora, precum și al evoluției demografice, este în sectoarele 3 și 1.

De asemenea, s-a dezbătut posibilitatea armonizării managementului serviciilor publice și a strategiilor investiționale la nivelul sectoarelor, pentru asigurarea unui acces echitabil și durabil al tuturor locuitorilor Capitalei la servicii de calitate.

„În București este o descentralizare neterminată. Bucureștenii așteaptă cât mai mult din partea primăriilor de sector, pe care le percep mult mai apropiate lor decât Primăria Capitalei. Legal însă nu le putem oferi mai mult. Este motivul pentru care ne dorim ca această descentralizare să fie continuată, așa încât locuitorii să beneficieze de servicii de calitate, la costuri cât mai reduse”, a declarat Andrei Chiliman, primarul Sectorului 1.

„Intenția IPP-ului prin organizarea acestei mese rotunde a fost de a impulsiona cât mai multe dezbateri despre costul real și modul în care cetățenii au acces la serviciile din Capitală. Mai important decât lupta pentru putere la nivelul Capitalei este accesul la servicii de calitate”, a declarat Violeta Alexandru, director IPP.

Evenimentul de astăzi face parte din seria de dezbateri anuale a IPP despre accesul cetățenilor din mediul urban la servicii publice de calitate. 

23 April 2015