Intr-o perioada in care putini oameni se mai incumeta sa achizitioneze o locuinta din cauza preturilor care par de neatins, un targ imobiliar care sa adune la un loc cele mai accesibile oferte este mai mult decat binevenit. Targul Imobiliar Project Expo, care se va desfasura in perioada 16-18 iulie,  va fi un eveniment special, primul de tip “low cost” din Romania.

Asta dupa ce anul trecut editia dedicata programului “Prima Casa” a avut un numar record de vizitatori. Publicul este asteptat intr-o oaza imobiliara situata in mijlocul orasului, la Palatul Copiilor, deja gazda noastra traditionala. Sunt asteptati numerosi dezvoltatori, agentii imobiliare si institutii de creditare.

Fie ca sunteti in concediu sau fie ca inca sunteti tintuiti la birou, Targul Imobiliar Project Expo va asteapta in al treilea week-end al lunii iulie sa va racoriti cu cele mai avantajoase propuneri imobiliare. In acest context economic nefast, targul promite sa reuneasca cele mai mici  preturi existente pe piata imobiliara.

La aceasta editie vor fi prezenti aproximativ 40 de expozanti, iar organizarea va fi una diferita fata de cele anterioare. Daca in 2009, evenimentul avea loc chiar in interiorul Palatului Copiilor, pentru confortul participantilor, indiferent ca este vorba de expozanti sau vizitatori, editia din acest an se va muta intr-un cort climatizat situat  in parcarea din fata imobilului.  Deja aproximativ 60% din suprafata pusa la dispozitia expozantilor este ocupata, lucru care este o dovada ferma a faptului ca Project Expo a inceput sa devina un brand important in acesta piata.

Printre expozanti se numara Militari Residence, Atlantic Residence, Belvedere Imobiliare, Alfarom Holding, Cordia Romania sau agentia imobiliara Premier.  Astfel incat, in cadrul targului gasiti locuinte pentru toate gusturile. Una dintre ofertele care cu siguranta se inscrie in categoria “low cost” este  cea a dezvoltatorilor Atlantic Residence, complex amplasat pe soseaua Alexandriei, unde costurile sunt de 660 de euro pe metru patrat pentru o vila si 715 euro pe metru patrat in cazul unui apartament. Si in Militari Residence preturile sunt “racoritoare”, fiind cuprinse intre 750 si 1.000 de euro pe metru patrat util. Sau puteti alege o casa la munte, cum sunt cele din complexul Colina Florilor – situat in Sinaia, unde preturile variaza intre 65.000 de euro si 165.000 de euro, inclusiv TVA, sau cele din cartierul Floare de Colt din Bran, unde costul minim pe metru patrat este de  700 de euro. Mai mult de atat, pe perioada targului va fi inaugurat Lili Residence, imobil construit in cartierul Iancului din Bucuresti, unde, in pofida zonei centrale, preturile pornesc de la doar 69.000 de euro.  Cum acestea sunt doar o parte dintre ofertele cu care vine a VIII-a editie Project Expo, va invitam la   Palatul Copiilor intre 16-18 iulie sa participati la aceasta editie “low cost”.

Targul Imobiliar Project Expo este organizat in parteneriat de catre companiile Project Events si Zero Points Consulting. Project Events este o companie specializata in organizarea de evenimente, ce s-a evidentiat prin sirul de evenimente desfasurate sub emblema CARIEREdeSUCCES, dar si prin conferinte business sau prin punerea in scena a unor spectacole si concerte la care au fost invitati artisti de renume, cum ar fi Michael Flatley, Demis Roussos sau Sandra. Zero Point Consulting este o companie imobiliara cu sediul central in Bucuresti, ce ofera servicii complete de brokeraj imobiliar si de relocare personal.

17 June 2010