Veniturile operaționale consolidate s-au plasat la un nivel robust anul trecut, de 1,52 miliarde de lei (342 milioane de euro), în pofida contextului marcat de reducerea continuă a marjelor de dobândă din piață. Cheltuielile operaționale au atins nivelul de 777,5 milioane de lei (174,9 milioane de euro), în condițiile în care banca a continuat să își monitorizeze atent costurile. În consecință, UniCredit Bank a obținut în 2015 un profit operațional consolidat confortabil, de 743,9 milioane de lei (167 milioane de euro). În aceeași perioadă, profitul net consolidat înainte de interesul minoritar s-a plasat la 269,5 milioane de lei (60,6 milioane de euro), comparativ 143,8 milioane lei (32,3 milioane euro) în 2014.

39538-unicredit_leasing.jpgIndicatorii financiari ai UniCredit Bank relevă o poziție echilibrată: rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE) a fost 8,3 % la finalul anului 2015, în vreme ce rentabilitatea activelor (ROA) s-a plasat la 0,8%. Raportul între costuri și venituri s-a situat la 51,1%.

La fel ca în anii precedenți, banca a analizat atent riscurile efective și potențiale, reflectându-le adecvat în nivelul de provizionare. Astfel, provizioanele pentru credite au ajuns la 406,6 milioane de lei (91,5 milioane de euro) la finalul anului trecut. Rata de acoperire cu provizioane a creditelor din bilanț a fost de 8,9%, iar costul riscului anualizat de 186 bp. Rata creditelor neperformante, inclusiv expunerile cu improbabilitate de achitare integrală a obligațiilor din credite (definiția EBA*), s-a situat la 14,40%.

Volumul activelor consolidate la 31 decembrie 2015 a totalizat 34,6 miliarde de lei (7,6 miliarde de euro), în creștere cu 6,8% comparativ cu anul precedent. Portofoliul de credite brute (inclusiv finanțările acordate prin leasing) s-a plasat la 23,9 miliarde de lei (5,3 miliarde de euro), evoluția pozitivă a acestuia fiind susținută în principal de o creștere cu 7,3% în zona corporate și cu 11,1% în leasing. Totodată, depozitele clientelei au ajuns la un volum de 17,9 miliarde de lei (3,9 miliarde de euro).

Astfel, UniCredit Bank a continuat să susțină finanțarea economiei românești, fiind implicată în finalizarea unor tranzacții corporate de anvergură pe segmente precum industria de petrol și gaze, telecom, automotive, servicii, farmaceutice, agribusiness, transporturi. În același timp, banca a continuat să dezvolte produse și servicii complexe pentru clienții corporate – precum produsele și soluțiile destinate acoperirii riscului de preț pentru mărfuri și materii prime sau Angajamentul Bancar de Plată (o soluție inovatoare de decontare, aliniată celor mai noi tendințe și tehnologii din industrie).

În zona de retail, direcțiile de acțiune urmărite de bancă s-au referit la simplificarea produselor și proceselor pentru a răspunde nevoilor clienților (prin lansarea de carduri de credit cu beneficii unice de către UniCredit Consumer Financing, a soluțiilor alternative de economisire, remodelarea produselor legate de contul curent) și introducerea în piață a unor platforme digitale moderne (prin relansarea Online B@anking și Mobile B@anking).  

Segmentul de cofinanțare a proiectelor cu fonduri europene a afișat o evoluție remarcabilă anul trecut, ultimul an de implementare al perioadei bugetare 2007 - 2013: soldul utilizărilor creditelor de către beneficiarii de fonduri europene a crescut cu 75% în intervalul 31 decembrie 2014 - 31 decembrie 2015. Din totalul facilităților destinate acestui segment aprobate în 2015, cea mai mare pondere a înregistrat-o sectorul industrial (Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice) cu circa 40%, urmat de agricultură (Programul Național de Dezvoltare Rurală) cu 35%.

UniCredit Leasing își menține poziția de lider al pieței de leasing financiar, cu o cotă constantă de 18% în ultimii cinci ani. Volumul noilor finanțări acordate în 2015 a fost de 242,7 milioane de euro iar valoarea de achiziție a bunurilor finanțate de 294,7 milioane de euro.

În același timp, UniCredit Consumer Financing a continuat să își consolideze poziția în segmentul creditelor de consum, cu o creștere anuală de 4,5%. La jumătatea anului 2015 compania a lansat carduri de credit, emițând până la finalul anului peste 26.000, în timp ce rezultatele din activitatea de finanțare la POS au fost anul trecut duble față de 2014.

“Orientarea către client a rămas și în 2015 o direcție strategică în activitatea UniCredit, banca urmărind permanent creșterea nivelului de calitate în deservirea clienților săi. În acest fel, conform sondajelor pe care le-am realizat, am reușit ca în 2015 să ne poziționăm cu divizia de Corporate pe primul loc în topul celor mai apreciate bănci de către clienți, iar în activitatea de Retail în primele trei din top – mărindu-ne avantajul competitiv și înregistrând creștere față de 2014.

Totodată, am continuat să ne dezvoltăm activitatea, înregistrând evoluții pozitive atât în zona de creditare, unde am marcat anul trecut o creștere de aproape 5% a portofoliului de credite brute, cât și în atragerea de resurse la nivel local, depozitele clientelei majorându-se în 2015 cu peste 12% față de anul precedent”, a declarat Răsvan Radu, Country Chairman UniCredit în România și CEO al UniCredit Bank.

În conformitate cu situațiile financiare individuale, UniCredit Bank a înregistrat anul trecut venituri operaționale totale de 1,3 miliarde de lei (284 milioane de euro), în scădere cu 3,3% față de 2014. În același timp, cheltuielile operaționale au scăzut cu 3,8% în 2015, până la 666,2 milioane de lei (149,9 milioane de euro), iar profitul operațional s-a plasat la 596 milioane de lei (134,1 milioane de euro), în scădere cu 2,7% față de anul precedent. Profitul net al băncii a atins 222,1 milioane de lei, în creștere cu aproximativ 177% față de 2014. Raportul între costuri și venituri a fost de 52,8%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale față de anul anterior. Individual, UniCredit Bank a înregistrat un nivel de solvabilitate de 13,99% la 31 decembrie 2015, confortabil pentru pragurile reglementate și recomandate. Costul anualizat al riscului a fost 181 bp potrivit raportării individuale pe bancă în 2015. Rata creditelor neperformante, inclusiv expunerile cu improbabilitate de achitare integrală a obligațiilor din credite (definitia EBA*), s-a situat la 14,53%.

Volumul activelor a totalizat 30,6 miliarde de lei (6,8 miliarde de euro) la 31 decembrie 2015, în creștere cu 6,7% față de 31 decembrie 2014. Volumul creditelor a atins 19,7 miliarde de lei (4,3 miliarde euro) la 31 decembrie 2015, în creștere cu 4,1% față de finalul anului precedent. Depozitele clienților au ajuns la 18,1 miliarde de lei (4 miliarde de euro), în creștere cu 11,5% față de 31 decembrie 2014. Raportul între creditele și depozitele băncii la nivel individual în 2015 s-a îmbunătățit față de anul anterior, ajungând la 109%.

*****************

Note:

Situațiile financiare consolidate valabile în 2015 sunt pregătite în conformitate cu standardele IFRS adoptate de Uniunea Europeană.

*expuneri cu obligații semnificative din credite cu scadenṭa depașită cu peste 90 de zile, expuneri pentru care s-au inițiat proceduri judiciare sau expuneri pentru care se consideră că, în lipsa executării garanṭiei reale, este improbabil ca debitorul să își achite integral obligaṭiile din credite, indiferent de existenṭa oricărei sume restante sau de numărul de zile de întârziere la plată.

Despre UniCredit Bank

UniCredit Bank este parte a UniCredit, grupul financiar european cu rețeaua cea mai extinsă din Europa Centrală și de Est și una dintre cele mai importante din Europa. UniCredit Bank este un "one-stop-shop" pentru servicii financiare, deservind mai mult de 600.000 de clienți. Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management, UCTAM, Pioneer Asset Management și UniCredit Business Integrated Solutions.

10 February 2016