UniCredit Tiriac Bank şi UniCredit Consumer Financing lansează o nouă campanie pentru „Creditul de Realizări Personale”, parte a noii platforme de comunicare a băncii: „Restartăm România”.

33810-unicredit.jpgAceasta este prima campanie integrată sub noua platformă adresată segmentului de Retail şi a fost elaborată împreună cu agenţia McCann Erickson România.

Campania a fost lansată pe data de 10 aprilie 2014, prima execuţie din cadrul acesteia fiind un , urmat de două spoturi tactice care punctează oferta de produs şi cu care UniCredit Tiriac Bank şi UniCredit Consumer Financing vin în susţinerea mesajului.

Ideea creativă

UniCredit Tiriac Bank şi UniCredit Consumer Financing, alături de agenţia de creaţie McCann Erickson România şi-au propus o redefinire a percepţiei despre finanţarea prin „credit de nevoi” a proiectelor personale, în concordanţă cu evoluţiile economice din jurul nostru.

În ultimii 5 ani, în contextul crizei, cei mai mulţi dintre români s-au concentrat pe acoperirea nevoilor, a necesităţilor şi au amânat poate proiectele personale de viitor şi alte investiţii care le-ar fi adus bucurie şi un sentiment de realizare.

„Noi credem că atât piaţa financiară, cât şi consumatorii sunt azi mai maturi şi mai bine adaptaţi noii realităţi economice. Avem încredere că le putem oferi clienţilor finanţări la costuri avantajoase, care să îi ajute să prospere sau să îşi îndeplinească dorinţele fără a periclita pe viitor stabilitatea bugetului familiei”, a declarat Gauthier van Weddingen, CEO UniCredit Consumer Financing.

Comunicarea campaniei va fi realizată în mediile TV şi online în perioada 10 aprilie – 25 mai 2014.

„Îi îndemnăm pe oameni să reia proiectele la care poate au renunţat cu cinci ani în urmă. Să aibă curajul de a visa din nou şi de a crede în aspiraţiile realiste, care le pot aduce beneficii de viitor. Considerăm că este timpul să vorbim din nou despre realizări şi împliniri. Să privim mai departe de nevoile şi grijile de zi cu zi. Să ne gândim la punerea în practică a unor proiecte de viitor. De aceea produsul „Credit de Nevoi Personale” s-a transformat în „Credit de Realizări Personale”. Datele economice au început să arate semne de revigorare. Noi nu pretindem că este simplu, dar credem ca este momentul să reaşezăm lucrurile pe baze mai sănătoase. În pofida provocărilor pe care le cunoaştem cu toţii, considerăm că împreună putem inspira schimbări pozitive. Putem să „Restartăm România”. Aceasta este noua platformă de comunicare a băncii şi umbrela sub care vom dezvolta campanii viitoare de Retail”, a concluzionat Anca Nuţă, director Identitate & Comunicare, UniCredit ţiriac Bank.

Creditul de Realizări Personale fără ipotecă de la UniCredit Consumer Financing are DAE pornind de la 10,5% şi poate fi accesat pentru perioade de maximum 5 ani. Suma contractată poate fi de cel mult 90.000 de lei.

Pentru un Credit de Refinanţare fără ipotecă în valoare totală de 45.000 lei pe 24 luni: dobânda anuală variabilă de 10,00% (ROBOR la 3 luni + 6,92%), comision de analiză dosar 0 lei, comision lunar de administrare credit 0 lei, valoarea ratei 2.076,5 lei (pentru rate egale, în calculul ratei nefiind inclusă asigurarea de viaţă opţională), valoarea totală plătibilă 49 836,5 lei, DAE 10,5%.

Dintre avantaje:

-       Comisionul de analiză dosar şi comisionul de administrare credit sunt 0

-       Clienţii poţ opta pentru un pachet de asigurare de viaţă facultativă cu acoperire complexă: deces din orice cauză, invaliditate, incapacitate temporară de muncă şi şomaj (conform condiţiilor din contractul de asigurare)

-       Aprobare rapidă

-       Venit minim accesibil. De exemplu, este de 450 lei pentru un credit cu o valoare maximă de 17.500 lei

-        Se acceptă o gamă largă de venituri: diurnă, venituri navigatori, chirii, drepturi de autor, dividende, rente viagere, etc

Echipa McCann Erickson România care a contribuit la această campanie este formată din: Creative Partner - Adrian Boţan, Creative Director - Andres Vergara, Head of Strategy-  Diana Ceauşu, Client Service Director - Dana Hogea, Copywriter - Cristina Calotă, Copywriter - Cătălin Stanciu, Art Director – Ionuţ Coandă, Strategic Planner - Ileana şerban Pârâu, Senior Account Manager - Laura Aldea, Account Executive - Loredana Ulceluşe, Chief Growth Officer - Beatrice Iftimi, Head of AV Production - Tiberiu Munteanu, AV Producer - Alexandru Platon.

Echipa UniCredit Tiriac Bank: Director Identitate & Comunicare - Anca Nuţă, Team Leader Marketing Retail - Raluca Clej, Marketing Officer - Anca Popa. Din partea UniCredit Consumer Financing: Head of Marketing & Product Development - Raluca Zamfirache, Marketing Officer - Laura Maxim.

Spotul TV a fost realizat cu ajutorul casei de producţie MITRA Film, al studio-ului de postproductie ABIS Film, regizorului Anton Groves  şi DOP Michael Brierley. Vocea îi aparţine realizatoarei de televiziune Irina Păcurariu.

UniCredit Tiriac Bank este parte a grupului UniCredit, bancă europeană de top. În România, UniCredit ţiriac Bank este una dintre principalele instituţii financiare, oferind servicii şi produse de înaltă calitate pentru cei aproximativ 600.000 de clienţi activi, prin intermediul a 188 sucursale. Banca îşi propune să menţină permanent clientul în centrul activităţilor sale, să fie un partener cu care se lucrează uşor şi să fie o parte activă a comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea.

Grupul UniCredit este prezent pe piaţa din România şi prin intermediul UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, Pioneer Asset Management, UniCredit Consumer Financing şi UniCredit Business Integrated Solutions (UBIS).

McCann Erickson România este agenţia care contribuie cel mai mult la creşterea afacerilor clienţilor săi, consolidând dezvoltarea pe termen lung a brandurilor, conform AdMarket 2008. Agenţia se ghidează după principiul fondatorului său, Harry McCann: “O agenţie se dezvoltă mai repede dacă se concentrează mai degrabă pe creşterea business-ului clienţilor decât a propriului business”. Astfel, McCann Erickson are relaţii de parteneriat îndelungate cu unele dintre cele mai importante companii de pe piaţă: The Coca-Cola Company, Nestlé, Vodafone, L’Oréal, GM-Opel, MasterCard Europe, Tnuva. Din grupul de comunicare McCann WorldGroup România fac parte agenţiile McCann Erickson, Momentum, Universal McCann, McCann PR şi MRM Worldwide. La nivel internaţional, este parte a McCann WorldGroup – una dintre cele mai puternice reţele de advertising cu birouri în 205 oraşe din 132 de ţări. 

 

14 April 2014