Începând cu 1 ianuarie 2015, Germania a introdus un salariu minim legal în valoare brutã de 8,50 Euro pe orã, care se va aplica și șoferilor profesioniști strãini care efectueazã operațiuni de transport internațional de marfã și persoane cãtre și din Germania, cabotaj sau tranzit pe teritoriul Germaniei. Pentru fiecare orã lucratã de un șofer român pe teritoriul german, se va aplica salariul minim din Germania – și nu cel din România. Amenda pentru nerespectarea salariului minim în Germania poate ajunge pânã la 500.000 Euro!

36241-untrr.jpgUNTRR a solicitat, încã de la anunțarea introducerii acestei legi, Guvernului României sã sprijine transportatorii rutieri români prin mãsuri urgente împotriva aplicãrii abuzive a noii legi privind salariul minim din Germania (MiLoG). Germania creeazã un precedent periculos pentru UE, impunând regulile sale naționale celorlalte 27 State Membre UE, fãrã Comisia Europeanã sau Parlamentul European!
În acest context european critic, înalți oficiali guvernamentali din alte State Membre UE precum Primul Ministru polonez, Secretarul de Stat Adjunct pentru Transporturi din Polonia, Ministrul Transporturilor din Letonia au semnalat Guvernului German și Comisiei Europene efectele negative ale acestei legi asupra transportatorilor rutieri din țãrile lor. De asemenea, în 26 ianuarie 2015 Comisarul european pentru Ocuparea Forței de Muncã, Afaceri Sociale și Mobilitate, Marianne Thyssen s-a întâlnit cu Ministrul Muncii din Germania, Andrea Nahles, iar în 27 ianuarie 2015 Comisarul european pentru Transporturi, Violeta Bulc a avut o întâlnire cu Ministrul Transporturilor din Germania,  Alexander Dobrindt.

De asemenea, UNTRR a realizat numeroase demersuri la nivel național, european și internațional, împotriva aplicãrii legii salariului minim din Germania transportatorilor români, avertizând cã aceastã lege afecteazã libera circulație a serviciilor în cadrul UE. Libera circulație a mãrfurilor și serviciilor este unul dintre succesele proiectului european, contribuind la construirea pieței interne de care beneficiazã în prezent cetãțenii și societãțile comerciale europene și care se aflã în centrul politicii Uniunii Europene. Piața internã actualã faciliteazã comerțul cu produse în 27 de state membre, cu o populație totalã de peste 490 de milioane de locuitori. Aproximativ 75 % din schimburile comerciale din interiorul Uniunii Europene sunt reprezentate de mãrfuri.
Din punct de vedere juridic, libera circulație a  mãrfurilor a  reprezentat un element-cheie al creãrii și dezvoltãrii pieței interne. Este una dintre libertãțile economice stabilite prin Tratatul CE. Articolele 28-30 din Tratatul CE definesc domeniul de aplicare și conținutul principiului prin interzicerea restricțiilor nejustificate împotriva comerțului din interiorul Uniunii Europene.

În prezent, serviciile Comisiei Europene (CE) au lansat o investigație detaliatã cu privire la noua lege germanã și sunt în curs de inițiere, foarte curând, a procedurii de pre-infringement (EU Pilot). CE a solicitat autoritãților germane clarificãri în legãturã cu obiectivele, temeiul juridic și mecanismele de punere în aplicare a acestor dispoziții naționale în transportul internațional.

Având în vedere însã cã procedura de pre-infrigement a Comisiei Europene este de duratã, iar legea salariului minim din Germania este deja în vigoare de la data de 01.01.2015, solicitãm Guvernului României sã se alãture demersurilor celorlalte guverne europene și sã solicite Guvernului Germaniei sã introducã un moratoriu pentru transportatorii români privind aplicarea legii salariului minim din Germania, având în vedere cã aceștia reprezintã companii care nu sunt stabilite în Germania.

* * *


Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizație profesionalã și patronalã, neguvernamentalã, independentã, apoliticã, fondatã în 1990 pe principii democratice, care promoveazã și apãrã interesele transportatorilor rutieri pe plan intern și internațional, înregistrând de la înființare pânã în prezent peste 13.000 membri - operatori care efectueazã transporturi interne și internaționale de marfã și persoane.

29 January 2015