Veneto Banca lansează Pachetul Liber Internațional, destinat clienților care primesc transferuri periodice de bani din străinătate, oferindu-le acestora costuri avantajoase și numeroase beneficii. Banca nu percepe comisioane pentru încasarea banilor și oferă posibilitatea retragerii gratuite de la ATM-urile Băncii, a sumelor primite din străinătate, fără a depinde de programul de lucru al Băncii. La retragerea banilor la ATM, sumele primite se convertesc automat în lei, fără comision.

37127-veneto_bank.jpgPachetul Liber Internațional include 2 conturi curente, unul în RON și unul în Euro, și un card MasterCard Debit atașat acestor conturi, având utilizare internațională, pentru care nu se percep comisioane de administrare și emitere card.

Beneficiarii pachetului au, de asemenea, acces gratuit la serviciul Internet Banking – Bank@You Basic prin care poate vizualiza extrasul de cont și la serviciul SMS Alert Basic prin care le sunt furnizate SMS-uri de informare privind încasările din conturi.

În plus, pentru banii primiți și pentru sumele depuse în cont, fie că sunt lei sau euro, beneficiarul pachetului primește o dobândă fixă de 0,20% p.a.

Tot mai mulți români locuiesc sau muncesc în afara țării, dar rămân conectați cu rudele din România. În special pentru aceștia am creat Pachetul Liber Internațional, menit să micșoreze distanțele dintre cei aflați în străinătate și persoanele dragi rămase în țară”, a declarat Alberto Morini, Directorul Veneto Banca România. “Pachetul Liber Internațional oferă beneficiarilor economie de bani, libertate și flexibilitate”, a explicat Alberto Morini.

Pentru toate produsele și serviciile cuprinse în Pachetul Liber Internațional se percepe un comision unic lunar de administrare în valoare de 12 RON.

Veneto Banca Romania

Veneto Banca este prezentă în România din anul 2000, an în care a achiziționat pachetul majoritar al Băncii Italo Romena, care a fuzionat prin incorporare în banca mamă în mai 2014.

Odată cu achiziționarea sa de către Veneto Banca, instituția și-a dezvoltat continuu portofoliul de clienți, adresându-se la început investitorilor italieni și apoi societăților românești și segmentului persoanelor fizice.

 
Grație strategiei de dezvoltare constante, Veneto Banca este astăzi a douăsprezecea instituție bancară din Italia, iar pe piața românească operează prin intermediul Sucursalei București, care deține o rețea de 22 de agenții, dintre care 5 se află în capitală și 17 în cele mai importante orașe ale țării.

18 May 2015