În încercarea de a răspunde numărului foarte mare de cereri de repartizare de locuințe, Primăria Municipiului București (PMB) și-a anunțat intenția de a achiziționa 100 de garsoniere și apartamente situate în Capitală, până la finalul acestui an. Autoritățile spun că aceasta este doar prima etapă a unui proiect mai amplu, pe care îl vor continua și în 2019.

42246-pmb.jpgPotrivit unui comunicat de presă emis de PMB, bugetul alocat este de 39 de milioane de lei, iar locuințele, zece garsoniere, 40 de apartamente cu două camere, 40 de apartamente cu trei camere și zece apartamente cu patru camere, vor fi cumpărate de pe piața liberă de către Compania Municipală Imobiliară București (CMIB).

Astfel, Primăria Capitalei a anunțat că prețul solicitat pe metru pătrat construit nu trebuie să depășească 6.711,60 de lei (inclusiv TVA).

Apartamentele pe care Compania Municipală Imobiliara București le va cumpăra la finalul procesului de evaluare trebuie să respecte prevederile Legii nr.114/1996 și să nu se afle pe lista imobilelor expertizate tehnic încadrate la risc seismic gradele I, II, III. Banii pentru derularea acestui proiect au fost alocați de Primăria Capitalei, printr-o Hotărâre a Consiliului General al Municipiului București”, precizează comunicatul de presă transmis de PMB.

CMIB a lansat către dezvoltatorii imobiliari invitația de a trimite oferte pentru locuințe cu una, două, trei sau patru camere, situate în oricare dintre sectoarele Capitalei. Una dintre condițiile impuse de municipalitate este ca fiecare ofertă depusă să vizeze cel puțin zece apartamente situate în același imobil.

La Primăria Capitalei sunt înregistrate, în prezent, peste 2.500 de cereri de repartizare de locuințe.

 

 

6 November 2018