Trecerea la sezonul rece vine odată cu inevitabila scumpire a facturilor. Totuşi, există mai multe metode prin care se pot face economii importante. Unele presupun investiţii, altele cer pur şi simplu schimbarea obiceiurilor. IMOPEDIA.ro a pregătit o listă a celor mai importante schimbări care v-ar putea micşora facturile, în sezonul rece.

26787-timthumb.jpgPrima metodă prin care puteţi economisi energie este să folosiţi centrala corespunzător cu vremea de afară. Astfel, în perioadele mai calde ale iernii, ajustaţi corespunzător centrala. Fiecare grad în minus vă ajută să economisiţi aproximativ 5% din costurile pentru căldură, spun producătorii.

Asiguraţi-vă de faptul că șemineele, caloriferele şi filtrele de aer nu sunt acoperite de preşuri, draperii sau mobilă, limitând astfel accesul căldurii în încăpere. Totodată, producătorii de centrale recomandă să fie încălzite şi camerele nefolosite, chiar dacă la un nivel mai mic decât celelalte. Altfel, se va pierde căldură prin peretele camerei bine încălzite, iar radiatoarele din aceasta vor funcţiona într-un ritm mai alert pentru a menţine temperatura constantă.

Caloriferele electrice garantează supraîncărcarea facturii de energie

Caloriferele electrice sunt pe lista celor mai mari consumatori de energie, pe perioada iernii. Chiar dacă sunt folosite pentru a încălzi spaţii mici, ar fi mult mai eficientă instalarea unui sistem centralizat, care consumă mult mai puţin. Investiţia iniţială, care este de natură să sperie clienţii, este amortizată rapid.

De asemenea, şemineul trebuie tratat special în sezonul rece. În perioadele în care el nu este folosit, accesul la horn trebuie acoperit pentru a nu lăsa căldura să iasă prin el. O metodă mult mai eficientă este instalarea unor uşi speciale pentru şemineu. Dacă este vorba despre unul electric, acesta trebuie scos din priză în momentele în care nu este folosit.

Vechile termostate sunt mai puțin eficiente decât cele noi, așa ca profesioniștii recomandă schimbarea lor cu unele de generație mai recentă, garantând o amortizare rapidă a investiției. 

Aparaturile din clasa energetică A înseamnă atât economie cât şi un impact redus asupra mediului

Există şi câteva reguli general aplicabile, indiferent de sezon, care vă ajută să reduceţi costurile energiei electrice. În primul rând, aparatele electrice pentru căldură, aer condiţionat sau frigiderele şi congelatoarele trebuie să fie din clasa energetică A, pentru a avea cel mai mic consum. Multe dintre cele de generaţie nouă au opţiunea de a fi folosite pe modul economic. Facturile sunt cu mai mici, dacă veţi folosi aceste aparate pe timpul nopţii, când costul energiei este mai mic. O menţiune specială este în cazul cuptoarelor cu microunde, care consumă cu 75% mai puţină energie decât o plită electrică.

Boilerele performante, care păstrează apa caldă mai mult timp, pot duce la recuperarea căldurii cu până la 18%. Dacă boilerul permite setarea temperaturii, atunci este indicat mai degrabă să alegeţi o temperatură mai mic dar constantă. Iar atunci cand plecaţi de acasă, este important să opriţi atât căldura cât şi apa caldă.

 

CITEȘTE ȘI Cum se poate păstra un nivel optim de umiditate în interiorul locuinţei?

 

12 October 2012