Întreaga țară așteaptă intrarea în vigoare a zeci de modificări legislative majore, începând cu luna martie. În mai puțin de o lună ar trebui să fie publicate mai multe acte normative, legi importante pentru companii din toate industriile. Agricultura și imobiliarele sunt două dintre domeniile direct afectate de aceste modificări. Multe dintre aceste schimbări sunt așteptate pentru promisiunea de a face mediul de afaceri din România mai prietenos, iar profitul în orice fel de afacere – mai accesibil.

41261-contract.jpgPentru anul acesta s-au anunțat mai mult de 50 de modificări legislative majore. Vorbim despre modificări ale codului fiscal, ale codului de procedură fiscală, dar și modul de funcționare al PFA-urilor.

Cele mai multe schimbări vizează TVA. Agricultura și construcțiile sunt vizate în mod direct

Concret, în domeniul agriculturii, de exemplu, se așteaptă introducerea unui regim special al TVA. Procentul de compensare în cota forfetară urmează o schemă progresivă pe termen mediu. Astfel, de la un procent de 1% estimat pentru anul acesta, se așteaptă creșterea până la 4% anul viitor și 8%, în anul 2019. Astfel, agricultorii care întâmpină probleme financiare nu deduc TVA pentru achiziții, dar nici nu colectează TVA pentru vânzări. Primesc în schimb această compensație în cotă forfetară cu care își pot acoperi taxa aferentă achizițiilor.

O schimbare importantă pentru domeniul construcțiilor, în mod special, este legată de asigurările sociale pentru personalul zilier. Astfel, de anul acesta, schimbările prevăd în mod clar că plățile pentru zilieri nu intră în sfera asigurărilor sociale obligatorii. Oamenii de afaceri care se bazează pe PFA pentru afacerile lor au început deja să simtă schimbările, încă de la finalul anului trecut. Se limitează numărul maxim de salariați, precum și numărul de activități pe care le poate presta.

Investițiile în tehnologie vor fi încurajate prin extinderea facilității de a reinvesti profitul 

O altă modificare importantă se referă la extinderea pe o perioadă nedeterminată a facilității de a reinvesti profitul în echipamente tehnologice. De la componente electronice la echipamente periferice, de la mașini și aparate de casă, de control, de facturare până la procedurile pentru dreptul de utilizare a programelor informatice. Această mișcare este o încercare de a simplifica mediul de afaceri, de a oferi condiții egale pentru toți participanții. Scutirea de impozit este una dintre cele mai populare măsuri din mediul de afaceri. Aceasta a fost introdusă în anul 2014 și, deși nu ar fi trebuit să dureze mai mult de un an jumătate, programul a fost extins în mod constant.

Deducerea TVA ar trebui, de asemenea, să fie o procedură simplificată, mai ales în cazul persoanelor care au codul TVA anulat din oficiu de către autoritatea fiscală. Potrivit noilor amendamente, aceste persoane vor trebui doar să înscrie în primul decont de taxă depus după înregistrare sau, dacă este cazul, într-un decont ulterior.  

Totodată a crescut considerabil și suma minima pentru care plata impozitului pe profit este opțională. Dacă până acum exista această opțiune pentru microîntreprinderile cu un capital social minim de 25.000 de euro, din 2017 această limită ar putea crește la 45.000 de euro. Există și posibilitatea de a nu mai înregistra deloc persoana impozabilă la Registrul Operatorilor Intracomunitari, dacă aceasta are tranzacții cu parteneri economici din alte state membre.

CITEȘTE ȘI:

 

14 February 2017