Lupta pentru Primăria Sectorului 1 este în plină desfășurare, iar profilurile candidaților sunt cu adevărat spectaculoase. Bătălia se duce între un fost ministru, un reputat jurnalist, un deputat, un președinte de partid și, ultima înscrisă pe listă, o franțuzoaică cu un trecut nobil, un soț român și o pasiune pentru România. Cu toții promit un viitor incomparabil mai bun pentru Sectorul 1. Rămâne de văzut pe cine va paria electoratul sectorului.

39805-alexandru_nazare.jpgLuptele pentru pentru fotoliile de primar au început, iar Sectorul 1 al Capitalei are deja o listă lungă de candidați. Liberalii l-au nominalizat pe fostul ministru al Transporturilor și secretar de stat la Finanțe, Alexandru Nazare. Născut în 1980, trecutul politic al acestuia a fost unul extensiv, începând cu anul 2005, ocupând în trecut posturi precum cel de consilier al ministrului integrării europene sau membru al Parlamentului European. S-a ocupat de proiectele cu finanțare europeană, de aviația civilăși de CFR, printre multe altora. Așadar, un om care pare potrivit oriunde, greu de concurat la capitolul realizări profesionale.

Cu toate acestea, deputatul Dan Tudorache, pariul social-democraților pentru Sectorul 1, se bucură  39804-dan_tudorache.jpgde o mai mare notorietate printre alegători. Momentan, el este clasat primul în sondaje și promite că va conduce sectorul din teren, fiind mereu alături de locuitorii sectorului. În istoricul profesional, Dan Tudorache este cunoscut ca vice-lider al PSD, secretar al comisiei de politică externă și președinte PSD sector 1. El a mai candidat o dată pentru primăria de sector în anul 2008, când s-a clasat pe locul 3. În 2012, colegul său de partid, controversatul Andrei Chiliman, a fost preferat de partid pentru funcția de primar. 

39806-clotilde_armand.jpgUniunea Salvați Bucureștiul a lansat-o pe Clotilde Armand în lupta pentru primăria sectorului 1. Născută în Franța, dar devenită cetățean român anul trecut, Clotilde Armand locuiește în sectorul 1 din București, împreună cu soțul ei, matematicianul Sergiu Moroianu cercetător la Academia Română, și copiii lor. Clotilde Armand provine dintr-o familie elitistă, formată din reputați medici și scriitori francezi, iar ea s-a specializat în managementul mediului privat. Este specializată în a readuce pe linia de plutire companii mari care se aflau în pragul colapsului și vrea să facă același lucru și cu Sectorul 1, pentru care este dispusă să renunțe la funcțiile generos remunerate din mediul business. 39809-eugen_tomac.jpg

Din partea PMP va candida Eugen Tomac, născut în 1981, în Ucraina. El a venit în România la 17 ani, printr-un program de burse oferit de Guvernul României, care a devenit și țara lui adoptivă. Eugen Tomac este politician, istoric și jurnalist, membru al Consiliului Mondial Român. Începând cu anul 2005, Tomac a lucrat în cadrul Administrației Prezidențiale pe probleme legate de românii de pretutindeni, apoi a ocupat funcția de secretar de stat la Ministerul Externelor, pe aceleași problematici. Mai târziu, Eugen Tomac a fost numit în funcția de consilier de stat la Departamentul Relații Internaționale și Politici Europene, din cadrul Administrației Prezidențiale.

39808-laura_chiriac.jpgÎn trecut, jurnalist cu notorietate,în prezent – purtător de cuvânt ALDE, Laura Chiriac este de asemenea pe lista de candidați a Primăriei Sectorului 1. Laura Chiriac a fost consilier de stat cu atribuții în politici sociale, în guvernul Ponta.  Laura Chiriac a fost consilier de stat cu atribuții în politici sociale, în guvernul Ponta. Anterior, Laura Chiriac a colaborat cu Realitatea TV și România TV, pentru a renunța la meseria de jurnalist în anul 2014, în favoarea intrării în politică.  Ea a demisionat însă și din Executiv, odată cu instaurarea guvernului Cioloș. 

CITEȘTE ȘI:

30 March 2016