Micro-apartamentele reprezintă soluţia perfectă pentru tinerii cu buget restrâns, care vor totuşi să locuiască într-o metropolă importantă, în care preţul locuinţelor atinge cote ameţitoare. În acest caz, dotările trebuie să fie ingenioase, iar amenajarea trebuie să fie atent făcută, pentru a eficientiza la maximul spaţiul. IMOPEDIA.ro prezintă o variantă de amenajare a unei locuinţe cu o suprafaţă de doar 36 metri pătraţi.

31212-31188-1.jpgCu toate că are o suprafaţă de doar 36 metri pătraţi, apartamentul din imagini este exemplul ideal ce demonstrează că spaţiile mici pot oferi un confort ridicat, atât timp cât amenajarea este gândită până la cele mai mici detalii. Aflată în cel mai bogat oraş al Braziliei, Sao Paulo, locuinţa este împărţită pe două niveluri, conectate de o scară în spirală. Proprietarul a dorit ca spaţiul să fie organizat eficient, să se obţină o atmosferă dinamică, dar nepretenţioasă, în ton cu stilul său de viaţă. Proiectul aparţine arhitectului Alan Chu.

„Locuinţa este reşedinţa temporată a unui tânăr om de afaceri divorţat recent, iar decorul este în ton cu această perioadă de tranziţie: o perioadă a schimbărilor, a improvizaţiei şi a reorganizării”, mărturiseşte arhitectul Alan Chu unei publicaţii internaţionale de profil.

Interiorul a fost amenajat cu elemente din lemn, beton şi sticlă, singura culoare ce înveseleşte spaţiul fiind roşul. Precum era de aşteptat pentru un spaţiu restrâns, bucătăria şi livingul sunt în acelaşi spaţiu, în timp ce la etaj se află dormitorul, ce oferă intimitate prin această izolare.

PE ACEEAŞI TEMĂ Amenajare: amplificarea senzaţiei de spaţiu, cu ajutorul pereţilor glisanţi şi al designului minimalist (FOTO)

 

 

 

26 July 2013