Primele trei trimestre ale acestui an au fost de natură să încurajeze investițiile pe bursă. Profitul total a fost cu peste 70% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut, iar cifra de afaceri a avansat cu aproape 40% în același interval. Aceste raportări pozitive vin ca urmare a unor eforturi susținute de a readuce România în vizorul investitorilor. În plus, evenimente de pe piața bursieră locală ne-au propulsat în topurile Europene, atrăgând atenția asupra unui BVB în continuă expansiune.

35819-bvb.jpgProfitul pe care BVB l-a marcat, în primele nouă luni ale acestui an, a fost de 9,33 milioane lei, cu 71% față de aceeași perioadă a anului trecut. Tot în intervalul ianuarie-septembrie, cifra de afaceri a fost de 18,8 milioane de lei, un avans de 38,5% față de perioada similară a anului trecut. Iar lista creșterilor nu se oprește aici:

  • Valoarea ofertelor publice a crescut cu 56% față de primele nouă luni ale lui 2013, până la 10,3 miliarde de lei
  • Valoarea medie zilnică a tranzacțiilor a crescut cu 41%, la 41 milioane de lei
  • Veniturile operaționale sunt cu 41% mai mari față de primele trei trimestre ale lui 2013

La finalul lunii septembrie 2013, toate activele BVB se situau la un nivel de 103,84 milioane de lei. Numărul companiilor listate la BVB, care au înregistrat profit în acest răstimp, se ridică la 56, iar 39 dintre acestea au obținut câștiguri mai mari decât în perioada similară a lui 2013, arată un raport Intercapital Invest. Pe lista companiilor cu cele mai bune rezultate se numără în special reprezentanți ai sectoarelor de energie și utilități (Transelectrica, Transgaz, Romgaz si Conpet)

Este important de menționat că, în comparație cu oferta Romgaz, derulată în octombrie anul trecut, 80% din oferta Electrica a fost plasată prin acțiuni datorită apetitului crescut pentru investiții în instrumente tranzacționate pe o platformă aflată într-un proces rapid de dezvoltare, cea a Bursei de Valori București”, arată reprezentanții BVB.

Alte companii cu rezultate bune vin din sectorul farmaceutic (Biofarm, Antibiotice, Zentiva si Farmaceutica Remedia) dar și companii precum Banca Transilvania, SIF Moldova, BVB, Vrancart, Socep, Artrom, Santierul Naval Orsova, Cemacon și Comelf. Momentan, 71 de companii listate la BVB au prezentat datele financiare. Din acest total, doar o treime a reușit totuși un grad de îndeplinire a bugetului pe 2014 de minim 75% pe partea de profit. Aceste cifre vin ca urmare a eforturilor susținute pentru a aduce piața locală în vizorul investitorilor. Faptul că privatizarea Electrica prin Bursa de Valori București a devenit cea mai mare ofertă publică inițială din istoria BVB, cu 444 milioane de euro, fiind și una dintre cele mai importante tranzacții ale anului din Europa, potrivit raportului IPO Watch Europe, a fost de asemenea un impuls pentru dezvoltarea tranzacțiilor prin platforma BVB.

CITEȘTE ȘI: Investițiile pe bursă: o alternativă profitabilă pentru depozitele bancare

25 November 2014