Mai mult decât imobiliare!
 
Tehnici profesionale de lucru în imobiliare (vezi mai mult)
29
MAI
Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Asmita Gardens a intrat oficial în insolvenţă

09 nov 2011 | Autor: Mihaela Ochiană, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 2573

După o perioadă lungă de probleme financiare, conflicte cu banca şi fără nicio vânzare, compania Asmita Gardens a intrat, oficial, în insolvenţă. Urmează vânzarea ansamblului prin licitaţii succesive, timp în care preţurile vor scădea până la nivelul la care tranzacţiile vor fi posibile. 

Sursa: romania-insider.comTribunalul Bucureşti a decis: Compania Asmita Gardens, care dezvoltă proiectul cu acelaşi nume, a intrat în insolvenţă. Aceasta a fost cerută de Alpha Bank, care are o expunere de circa 70 milioane euro pe acest proiect.

Acţionarii indieni şi-au recuperat banii investiţi în proiect încă din prima fază, după care s-au retras. Neînţelegerile dintre acţionari, precum şi situaţia conflictuală dintre dezvoltator şi antreprenorul general, Strabag, au determinat Alpha Bank să recurgă la această metodă din lipsa unui partener de dialog", a declarat pentru Capital Remus Borza, managing partner în cadrul Euro Insol, administratorul judiciar numit de tribunal în cazul Asmita Gardens.

Situaţia este cu atât mai complicată cu cât banca finanţatoare are rădăcini greceşti. Totuşi, cei implicaţi în salvarea proiectului sunt de părere că existe şanse de negociere cu banca, astfel încât să nu se ajungă la faliment.

E un credit foarte mare şi o bancă grecească. Pe fondul crizei din Grecia şi al fuziunii dintre Alpha Bank şi EFG Eurobank lucrurile s-au precipitat. Un lucru este cert, însă, banca nu are nevoie de lichidităţi şi cred că vom reuşi să o convingem să urmăm varianta reorganizării şi nu a falimentului. Este puţin probabil ca o vânzare în bloc să aibă succes pentru că ar trebui să apară un investitor cu cel puţin 100 mil. euro interesat să preia proiectul. Noi vom încerca vânzarea fiecărui apartament în parte", a explicat Borza. 

Insolvenţa aduce pierderi atât pentru dezvoltator, cât şi pentru bancă

Procedurile de relansare a vânzărilor proiectului vor fi anevoioase şi vor aduce pierderi atât pentru dezvoltator cât şi pentru bancă. Problema este că preţurile apartamentelor sunt absolut inaccesibile pentru vremurile pe care le traversăm. Acestea variază între 100.000 euro şi 1 mil. euro, preţuri la care este greu de valorificat proiectul. 

În primă fază proiectul va fi promovat la preţul de evaluare şi acesta se va reduce succesiv, pe parcursul licitaţiilor. Cu preţul actual nu cred că se vor putea vinde decât maximum două-trei apartamente pe lună", mai spune administratorul judiciar.

La sfârşitul lunii septembrie, dezvoltatorul a ajuns la o înţelegere cu Strabag, care se va asigura că toate lucrările sunt finalizate, inclusiv lucrările de testare şi dare în exploatare a fazei a doua a proiectului, şi de repunerea în drepturi a tuturor garanţiilor. Practic, Strabag deţine toate documentele cadastrale pentru apartamentele din faza a doua a proiectului şi nu vrea să le dea dezvoltatorului decât după ce acesta renunţă la garanţiile de bună execuţie, care se ridică la câteva milioane de euro, potrivit lui Remus Borza.

În ultimele şapte luni, Asmita Gardens nu a mai vândut niciunul dintre cele circa 450 de unităţi rămase disponibile, din cauza disputelor cu antreprenorul general al proiectului şi a incapacităţii restructurării creditului accesat la Alpha Bank. Cele şapte turnuri ale proiectului cuprind 758 de apartamente, însă nu au fost finalizate decât 300 de unităţi, vândute în proporţie de 92%.

CITEŞTE ŞI: În sfârşit, proprietarii Planorama se vor muta în apartamentele lor. Află cum a fost posibil. Proprietarii din Planorama au găsit o metodă de a se muta în apartamentele lor: vor plăti câte 15.000 euro de familie, vor continua pe ... În sfârşit, proprietarii Planorama se vor muta în apartamentele lor. Află cum a fost posibil. Proprietarii din Planorama au găsit o metodă de a se muta în apartamentele lor: vor plăti câte 15.000 euro de familie, vor continua pe ... În sfârşit, proprietarii Planorama se vor muta în apartamentele lor. Află cum a fost posibil. În sfârşit, proprietarii Planorama se vor muta în apartamentele lor. Află cum a fost posibil. Proprietarii din Planorama au găsit o metodă de a se muta în apartamentele lor: vor plăti câte 15.000 euro de familie, vor continua pe ... În sfârşit, proprietarii Planorama se vor muta în apartamentele lor. Află cum a fost posibil. Proprietarii din Planorama au găsit o metodă de a se muta în apartamentele lor: vor plăti câte 15.000 euro de familie, vor continua pe ...


Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:
Comentarii (1)
#1. iulian | 10.11.2011 | 10:34
-1 (1/0)   
yeeeee.....daramati-le si dati-le fraierilor banii inapoi. superstire !
Adauga comentariu
Nume:*
Email:
Comentariu:*
 Doresc sa fiu informat pe e-mail de aparitia unui nou comentariu la aceasta stire
NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul media.imopedia.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
OFERTE RECOMANDATE
Corbeanca , SC: 153 mp
Berceni , SU: 51 mp, 2 cam.
Blog IMOPEDIA
RUN
16 Mai 2012
Gala Agentului Imobiliar a fost, din nou, un moment de marcă al pieței imobiliare românești. Ca în fiecare an, ...
Dragos Dragoteanu
21 Mai 2012
Ca multi dintre voi, ma uit la fotbal de zeci de ani. Acum voi vorbi despre un model de succes. In politica si in ...
Giulio Angheloiu
22 Mai 2012
Cum putem ieşi cât de cât din mizerie? Cum putem scăpa de sărăcie? În principiu, nu există decât patru drumuri ...
Daniel Dobre
22 Mai 2012
FOCUS s-a nascut intr-o seara friguroasa de iarna, la o cafenea in Cismigiu.  A fost o propunere la care Ileana Preda ...
Adrian Crivii
22 Octombrie 2011
We are now facing one of the most critical moments of the financial crisis and the major decisions that are taken on a ...
Gabriel Alexandru
14 Octombrie 2011
A venit timpul sa discutam si despre drepturile Vanzatorului, dupa ce am tratat separat drepturile Cumparatorului aici ...
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai citite stiri
Cele mai comentate stiri
Top Likes

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video