Criza imobiliară a adus o oportunitate uriaşă pentru cei din clasa medie, care îşi doreau proprietăţi elitiste, peste bugetul lor. După anul 2008, aceşti clienţi au descoperit toate premisele necesare pentru a avea acces în lumea la care până atunci doar visau. Oferta pe piaţa de lux a devenit mai mare decât cererea, atât la vânzare cât şi la închiriere. Prin urmare, proprietarii au început să scadă preţurile iar agoniselile clienţilor au devenit brusc mai mult decât suficiente pentru proprietăţile pe care le vizau deja de ani buni. Acum, piaţa chiriilor de lux nu mai este exclusiv apanajul expaţilor. Deja mulţi români au acces facil la acest segment.

31436-updown-court.jpgSectorul 1 al Capitalei a fost văzut în ultimii ani drept locul în care locuieşte elita oraşului. Acolo sunt şcoli internaţionale, companii multinaţionale, ambasade, spaţii verzi întinse pe suprafeţe mari şi centrul oraşului în imediata vecinătate. Preţurile zonei au fost mereu pe măsură. Chiriile puteau fi şi de ordinul a mii de euro, sume plătite cu uşurinţă de companii care aduceau în ţară manageri străini, dar inaccesibile pentru mulţi români. Acum însă, lucrurile au început să se schimbe.

„De când piaţa imobiliarăa suferit o scădere pe segmentul de închirieri şi nu numai, vedem şi clienţi români care doresc să închirieze în aceste zone considerate ,,zone de lux” sau să locuiască într-o locuinţă din categoria celor de lux”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro Bogdan Cristian, oficial Casa Transimob.

Flexibilitatea: arma proprietarilor în găsirea şi fidelizarea clienţilor

Acest lucru este posibil în condiţiile în care proprietarii au devenit mult mai flexibili. Într-o piaţă în care mulţi scot la închiriere dar puţini închiriază, flexibilitatea a devenit un avantaj de necontestat. Agenţii imobiliari profesionişti cunosc acest lucru şi ştiu exact ce sfaturi să le dea clienţilor care vor să obţină cel mai avantajos pachet financiar. De exemplu, un potenţial client poate negocia mai mult dacă semnează un contract de închiriere în perioadele considerate amorţite în piaţa imobiliară.

„În perioada verii sunt mai mulţi clienţi, majoritatea contractelor încep de la 1 septembrie. Evident că proprietatile se închiriază mai greu, oferta depăşeşte cererea, deoarece vânzarile sunt mai putine şi majoritatea proprietăţilor care nu se pot vinde, trec la închiriere. Pentru a nu ţine proprietatea neocupată, majoritatea vânzătorilor încearcă să şi închirieze”, a declarat Ionuţ Anghel, oficial Golden Key.

Clienţii de lux sunt foarte atenţi la raportul calitate-preţ

Printre cele mai căutate zone de clienţii de lux se găsesc Primăverii, Dorobanţi, Floreasca, Aviatorilor, Kieseleff  sau şoseaua Nordului-Herăstrău. Dar la fel ca şi clienţii celorlalte zone, mai puţin elitiste, şi clienţii de lux caută un raport calitate-preţ cât mai echilibrat.

„Chiriaşii caută în primul rând locaţii premium cu facilităţi precum parcuri, şcoli, restaurante, transport la distanţă relativ mică. De asemenea, doresc finisaje şi mobilier moderne, vedere neobturată, garaj subteran, pază. Alte aspect importante sunt preţul competitiv şi utilităţile contorizate individual”, continuă oficialul Golden Key.

„Chiriaşii de lux sunt persoane ocupate, transportul în comun la îndemână este important pentru personalul care îi ajută în casă, bona, menajeră, etc. De asemenea, aceşti clienţi doresc să închirieze apartamente/case generoase, cu suprafeţe cuprinse între 120 – 250 mp utili, mobilate la un nivel de lux/modern care să justifice într-adevar preţul plătit lunar şi, bineînţeles, parcarea proprie unde nu trebuie sa lipsească cele două locuri de parcare obligatoriu”, completează oficialul Casa Transimob.

Dacă locuinţele scoase la închiriat întrunesc toate criteriile de calitate pe care le vizează clienţii, atunci ele pot fi închiriate şi în doar câteva săptămâni. Totuşi, dacă o locuinţă dotată impecabil este poziţionată nestrategic, sau dacă este scoasă la închiriere în perioadele de concediu, de exemplu, întregul proces poate dura şi şase luni.

CITEŞTE ŞI: Război al preţurilor şi concurs de frumuseţe: clienţii caută locuinţe ieftine, care arată perfect

 

4 September 2013