Mai mult decât imobiliare!
 
Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Avem Standard. Cum îl aplicăm?

Publicat: 26 aug 2010 | Autor: Maria Seder Neda, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 4699

Cristian Popescu Ialomiţa, vicepreşedinte al ARAI şi vicepreşedinte al CEI a participat la toate şedinţele de lucru ale Comitetului Tehnic CEN, care s-a ocupat cu elaborarea Standardului European (S.E.), în calitate de preşedinte al Comitetului Tehnic ASRO.

Astfel şi-a câştigat calitatea de „părinte muncitor" al Standardului şi este în măsură să ofere detalii tehnice avizate privind implementarea acestuia.

"Trebuie create sisteme de echivalare a educaţiei agenţilor imobiliari, după dezbateri publice"

1. ISTORIA STANDARDULUI EUROPEAN

Playerul flash nu este instalat.
ARAI a avut ideea lansării unui Standard înainte de acţiunea europeană

• ARAI a avut ideea lansării unui Standard înainte de acţiunea europeană
• La nivelul Parlamentului European şi al Comisiei Europene s-a dorit ca pentru toate activităţile să existe o transparenţă, o libertate de schimb a informaţiei şi de practicare a meseriei
• Mai întâi s-a încercat promovarea unei legi, apoi s-a identificat nevoia unei platforme comune de apreciere a profesioniştilor din ţările membre

2. ALTE PROFESII CU STANDARD

Playerul flash nu este instalat.
Există un nomenclator cu 80-90 de profesii, dar între ţările europene sunt recunoscute doar opt-nouă

• Există un nomenclator cu 80-90 de profesii, dar între ţările europene sunt recunoscute doar opt-nouă
• Dintre acestea, 7-8 sunt profesiuni medicale + arhitectura

3. REGULILE DE BAZĂ

Playerul flash nu este instalat.
Poate deveni obligatoriu într-o ţară, dacă e inclus într-o prevedere legală naţională

• Standardul European a fost adoptat de C.E.N. şi a fost recunoscut în România
• Nu mai poate exista alt standard al activităţii imobiliare, acesta va fi singurul
• Nu este obligatoriu
• Poate deveni obligatoriu într-o ţară, dacă e inclus într-o prevedere legală naţională

4. AVANTAJELE STANDARDULUI EUROPEAN

Playerul flash nu este instalat.
Va şti să deosebească profesioniştii de neaveniţi

• Este un lucru bun pentru toată lumea
• Pentru agenţii imobiliari:
1. Este un avantaj profesional, pentru că parcurgând toate treptele certificării îşi ridică nivelul profesional şi eficienţa activităţii
2. De imagine
• Pentru public:
1. Standardul clarifică activitatea imobiliară şi astfel poate şti ce fel de servicii să ceară
2. Va şti să deosebească profesioniştii de neaveniţi

5. ACŢIUNILE URMĂTOARE

Playerul flash nu este instalat.
Agentul imobiliar trebuie certificat, dar după anumite proceduri, care necesită timp şi dezbateri

• Există Standardul, avem Biblia activităţii imobiliare
• Agentul imobiliar trebuie certificat, dar după anumite proceduri, care necesită timp şi dezbateri
• Certificarea se poate face:
1. pe propria răspundere, teoretic
2. Prin terţe părţi, societăţi îndreptăţite să certifice, agrementate de RENAR

6. RECOMANDĂRILE EUROPENE PRIVIND EDUCAŢIA

Playerul flash nu este instalat.
Recomandarea este să fie 120 ECT, echivalentul a doi ani şi jumătate de studii

• Există două capitole referitoare la evaluarea agentului imobiliar, unul despre aptitudini, despre valoarea individului şi altul despre nivelul educaţiei
• Sunt daţi parametri generali, pentru această activitate şi va fi elaborat un Standard separat pentru educaţia în imobiliare
• Recomandarea este să fie 120 ECT, echivalentul a doi ani şi jumătate de studii
• Cursurile actuale de pregătire, în România durează 60 ore şi va trebui creat un sistem de educaţie în acord cu necesităţile Standardului european
• Pe de altă parte, pentru cei care practică deja, care au notorietate şi o activitate profesională recunoscută, în mod obligatoriu se vor crea sisteme de echivalare
• De aceea este foarte important să fie organizate o serie de dezbateri, în care comunicatatea imobiliară şi publicul, oficialii şi utilizatorii să îşi exprime punctele de vedere

Cristian Popescu Ialomita

  

  

Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:
Comentarii (15)
#15. Theodor Elena Daniela | 02.09.2010 | 11:38
1 (0/1)   
Felicitari domnule Ialomita, ati reusit sa duceti munca noastra la bun sfarsit.

Sper sa va aduceti aminte de reprezentantul ANPC in echipa.
Ma bucur foarte mult ca s-a finalizat o asemenea lucrare, la care atatia specialisti europeni si-au dat mana.

Numai succese.
#14. Lázár Gábor | 01.09.2010 | 18:03
0 (0/0)   
Buna ziua,
Doresc sa ma interesez daca este adusa in discutie obligativitatea proprietarilor sau a clientilor de a face tranzactii prin agentii imobiliare. De ce? De ani de zile aud de la multi proprietari "sa plateasca cealalta parte" (posibil cumparator sau chirias) pe cand ei sunt cei care primesc banii, deci asa mi s-ar parea normal ca el sa ne plateasca pe noi, agentii imobiliari.
Nu dezvolt mai departe idea, dar/doar astept reactii (persoanele care nu scriu in termeni decenti ii rog sa se abtina).
»  Cristian Popescu Ialomita
1 (0/1)   
Stimate domnule Lazar Gabor -

Din cate stiu, nu exista nicaieri in Europa o astfel de obligatie.
Oricum, o astfel de prevedere ar trebui sa alba un caracter de lege, si nu de standard.

Chestiunea "comisionului" este tratata in Standard si in reglementarile specifice din tarile europene - acolo unde exista astfel de reglementari.
In conformitate cu Standardul este permis agentului imobiliar sa intre in relatie contractuala pentru servicile sale atat cu cumparatorul, cat si cu vanzatorul, fie numai cu o parte, fie cu ambele, in anumite conditii.
Desigur ca aceste servicii trebuiesc platite, si acesta este "comisionul".
#13. Stefanel | 31.08.2010 | 14:55
-1 (1/0)   
ACUM AGENT IMOBILIAR PE O PIATA PUSTIITA DE TRANZACTII

Nu mai au ocupatie si... se mai baga oleaca in seama...
#12. Doina Simion | 31.08.2010 | 00:23
0 (0/0)   
1. Standardul contine ceva legat de obligativitatea semnarii contractului de comision sau despre exclusivitate?
2. De cand va fi aplicat?
»  Cristian Popescu Ialomita
0 (0/0)   
Este o recomandare in standard pentru contractele cu exclusivitate.
»  Cristian Popescu Ialomita
0 (0/0)   
1. Standardul nu se poate referi decat la relatiile contractuale dintre agent si client.

2. Aplicabilitatea concreta a standardului - adica existenta posibilitatii ca un agent imobiliar sa primeasca certificarea, depinde de acreditarea de catre RENAR a unei imstitutii (societati) de certificare pentru acest standard impreuna cu elaborarea procedurilor de certificare .

Aceste probleme sunt comune tuturor standardelor si au un caracter oarecum tehnic.

Pentru standardul imobiliar - o problema mai delicata va fi asigurarea si verificarea educatiei minime necesare, a nivelului de cunostinte , a certificatelor de studii si felul in care acestea pot fi echivalate cu cerintele standardului.
#11. Dragoteanu Dragos | 30.08.2010 | 22:55
0 (0/0)   
Cristi, cu tot respectul, prietenia si colegialitatea pe care stii ca ti le garantez, alaturi de un material scris despre standardul imobiliar, fiecare agent are ceva in creier, suflet si...chiloti, legat de meseria asta!
Vorbim despre standard si s-a uitat abecedarul imobiliar!! Felicitari pentru tot ce faci, iti doresc energie si neuroni in continuare, dar iti propun sa faceti intii o evaluare generala a prestatorilor de srvicii imobiliare pe piata, atati cat au ramas, si vei fi surprins ca standardul este ca luminita de la capatul tunelului. Dati-le lanterne, "faclii" si "lampadare" imobiliare, reinvatati-i sa faca imobiliare la lumanare (asa cum am invatat noi carte pe vremea lui Ceausescu) si o sa aveti rezultate. Alfel, veti implementa standardul pentru niste retardati imobiliari, care se vor falii cu niste diplome gen "Spiru Haret". Cand vor ajunge la Euroest la interviu, le dau un exercitiu cu regula de tri -simpla pe care nu stiu sa-l faca si ei imi vor arata diploma! SUCCES!
»  Cristian Popescu Ialomita
0 (0/0)   
Dragos, cu acelasi respect si cu prietenia noastra de multi ani, iti propun :

Hai sa facem asta impreuna ! Macar sa incercam...!
Cred ca amandoi ne gandim la un sistem de educatie performant, care s-ar potrivi si cu cerintele standardului...
#10. Marin | 30.08.2010 | 00:01
0 (0/0)   
Imopedia, la Standard au mai participat si au pus osul si alte persoane precum Liviu Ureche si Dan Negulescu. Poate au facut chiar mai multe lucruri concrete decat domnul Ialomita. De ce nu le luati si lor un interviu????
»  IMOPEDIA.ro
0 (0/0)   
@Marin, cand intervievam pe cineva luam in considerare in special expertiza pe care respectiva persoana o are in contextul temei discutate. Ti-a explicat domnul Ialomita diferenta dintre prestatia domniei sale si a altora si cred ca este suficient.

Persoanele amintite de tine au multe calitati, dar nu si meritul de a fi participat activ la realizarea Standardului. Chiar nu e loc de astfel de intrigi.
»  Cristian Popescu Ialomita
0 (0/0)   
Este jenant, dar tot eu trebuie sa raspund...

Daca ati fost mai prezent in ultimii ani in mijlocul evenimentelor din lumea imobiliara, sau daca acest subiect v-ar fi interesat putin, nu ati mai fi pus astfel problema.

Din pacate, domnul Negulescu nu a avut nici o legatura (notabila) cu aceasta activitate.
Domnul Liviu Ureche, a participat, intradevar activ la sedinte ale Comitetului ASRO si chiar la 2 sesiuni ale Comitetuluii CEN.

Sunt insa mai multe persoane din Romania care au contribuit la realizarea standardului - intr-o masura mai mare sau mai mica . Acestia au fost in primul rand colegii mei din ARAI care au finantat aceasta activitate, si membrii Comitetului tehnic ASRO, carora le aduc inca odata, pe acesta cale multumirile mele .

Cu toate acestea, nu cred ca aportul meu in realizarea standardului, sub toate aspectele , poate fi comparabil cu al altor persoane,
Sub raportul competentei, va mentionez ca am fost promotorul acestui standard european si romanesc, ca VP CEI, VP ARAI, Presedinte al Comitetului Tehnic ASRO, singurul care a reprezentant ASRO la toate cele 10 sedinte al Comitetului Tehnic CEN, autor al multor paragrafe din standard, singurul redactor si traducator al documentatiilor tehnice de corespondenta intre Comitetele CEN si ASRO, vreme de 5 ani..
Am participat la nenumarate intalniri oficiale, prezentari, colocvii, conferinte, "cafenele imobiliare" in care am sustinut, prezentat si dezbatut standardul.....in toata tara.
De asemenea, alaturi de colegii europeni am participat la actiuni de dezbatere a Standardului European la Bruxelles, cu membri al Perlamentiului European, la Venetia, Dublin, etc , cu Asociatiile Imobiliare nationale...

Ar mai fi multe de spus... daca realmente va intereseaza istoria standardului, va invit la o discutie ..mai directa..poate la o cafea...
#9. Gogu | 29.08.2010 | 10:21
0 (0/0)   
Standardele pe care le impui singur intr-o companie , asa cum fac cele care se respecta ( BMW , Mercedes , Microsoft , etc ) sunt necesare si benefice in lupta cu concurenta rezultand in final produse din ce in ce mai bune . Standardele care sunt bagate pe gat de altii nu fac decat sa sugrume progresul si performanta . Avem modele suficiente . SUA , economia cea mai puternica , inca , este cea mai putin reglementata . China , venita de curand pe doi , chiar daca are un model comunist , nici nu vrea sa auda de reglementari . Ce s-ar intampla daca ar fi reglementari la puzderia de produse pe care le exporta China ? Franarea exporturilor si pierderi enorme . Noi , europenii , continuam actiunea de reglementare si nu facem decat sa pierdem bani , ceea ce se si vede .
»  Cristian Popescu Ialomita
0 (0/0)   
Domnule Gogu,

Afirmatiile dumneavoastra se preteaza la o discutie foarte lunga..

Standardul despre care vorbim nu se refera la un "produs", ci la un tip de activitate.
Standardul nu il "baga altii pe gat" pentru ca nu este obligatoriu, si pentru ca la elaborarea sa au contribuit din plin si "ai nostri".

Referitor la America...poate aveti dreptate si economia lor este mai putin standardizata...Dar astazi, nici o economie nu este autarhica... Primul partener comercial al SUA este Comunitatea Europeana... iar produsele americane trebuie sa respecte standardele lor...
Apoi nu vad cum un standard care obliga la o educatie mai completa si la un profesionalism mai ridicat, poate "sugruma " progresul....
#8. Victor D. Ionescu | 28.08.2010 | 14:13
1 (0/1)   
Va felicit domnule Ialomita pentru ce ati facut, dar ca sa aveti succes aveti nevoie de oameni puternici langa dumneavoastra. Si mai aveti nevoie de practicieni care sa va spuna ce se intampla in piata, nu doar de cei care dau doua tunuri pe ani si se numesc agenti.

Va intreb, de ce nu ati facut o dezbatere publica inainte sa iasa standardul european sau tot felul de ordonante aberante. Ce faceti aici este foarte bun, dar e putin cam tarziu, nu credeti?
»  Cristian Popescu Ialomita
0 (0/0)   
Va multumesc pentru aprecieri, domnule Ionescu.
Ma ocup de imobiliare si sunt Vicepresedintele ARAI de peste 10 ani...as zice ca am o conexiune buna cu acest domeniu....
Dezbaterea publica a avut loc, atat oficial, prin ASRO, ca parte a mecanismului de elaborare a standardului , cat si prin grija ARAI si a mea - nenumarate informari, conferinte, dezbateri , "cafenele imobiliare", etc - inclusiv prin multe deplasari in tara. Deasemenea, pe site-ul ARAI a fost postata o varianta tradusa a standardului , in vederea comentarii - timp de luni de zile (poate un an...).
Au fost informate si alte asociatii imobiliare (UNAI) - care au participat chiar si la conferinte internationale dedicate acestui subiect.
Cred ca standardul a aparut la timp....Oricum, elaborarea lui a durat aproape 5 ani ..si credeti-ma, activitatea a fost extrem de intensa...
De ce "la timp " ? - Pentru ca acum standardul va putea constitui o structura de referinta, nediscutabila , pentru o Lege imobiliara eficienta .
De fapt, referirile la Standardul European au fundamentat argumentele cu care ARAI a izbutit sa anihileze cateva tentative de reglementari "dupa ureche" avansate de unele institutii ....
#7. Gogu | 27.08.2010 | 07:27
2 (0/2)   
In toata lumea sunt baieti destepti care vor sa castige bani din te miri ce . Printre altele , asa au inventat ISO 9001 si o gramada de standarde . Firmele si-au umplut rafturile cu dosare colorate prin care nu mai intra nici praful . Poti sa te autorizezi , sa te certifici in ce domeniu vrei cu o singura conditie : sa platesti . Consumatorul , clientul , n-are nimic de castigat din asta . Mai mult , il taxezi suplimentar ca sa-ti scoti cheltuiala cu '' tablourile '' pe care le afisezi pe toti peretii biroului . Deh , esti in trend , ce naiba . Asa si cu imobiliarele . Cine vrea sa fie " meserias " n-are nevoie de nici un standard . O face , pur si simplu.
»  Cristian Popescu Ialomita
0 (0/0)   
Nu cred ca dl. Gogu asteapta vreun raspuns.
#6. MONA | 27.08.2010 | 00:43
1 (0/1)   
DOMNULE IALOMITA, CU TOT RESPECTUL VA SPUN CA IN IMOBILIARE LUCRURILE SE REZOLVA DOAR CU O LEGE. AUTOREGLEMENTAREA NU EXISTA.
»  Cristian Popescu Ialomita
0 (0/0)   
Stimata doamna, o lege reglementeaza global activitatea (avand si caracter obligatoriu), pe cand standardul defineste si delimiteaza toate aspectele profesiei imobiliare si stabileste parametrii de calitate .
Avem in tara nenumarate legi, HG -ri, OUG -uri..etc...si mai totul merge prost.
Pe de alta parte, si eu sunt de acord ca noi avem nevoie de o lege in domeniu - desi sunt tari in Europa in care piata imobiliara functioneaza perfect, fara nici o lege specifica.
Existenta Standardului va putea asigura cadrul definitoriu si valorile de referinta pentru ca o viitoare lege sa fie clara, aplicabila si eficienta.
#5. Cristian Popescu Ialomita | 26.08.2010 | 20:13
2 (0/2)   
As dori sa mentionez ca am fost Vicepresedinte al CEI (Confederatia Imobilara Europeana) in perioada 2005 - 2009 adica pentru 2 mandate, in perioada elaborarii Standardului European.
CEI a fost initiatorul si finantatorul acestui standard, sustinut si de Comisia Europeana.
#4. Dragos | 26.08.2010 | 19:03
0 (0/0)   
Cati ani trebuie sa profesez ca sa-mi iau un atestat de agent imobiliar?
»  Cristian Popescu Ialomita
0 (0/0)   
Imi pare rau, dar intrebarea dumneavoastra nu are legatura cu standardul
#3. mirela | 26.08.2010 | 18:19
1 (0/1)   
Ce se intampla daca nu indeplinesc regulile din standardul de care vorbiti? In Romania nu se respecta legile......ce sa mai vorbim de recomandari europene. Cu respect.
»  Cristian Popescu Ialomita
0 (0/0)   
Insusirea standardului nu este obligatorie.
Recunoasterea oficiala ca activitatea practicata de agent este conforma cu standardul este data prin "certificare" . Abaterile de la respectarea standardului pot fi sanctionate cu anularea sau suspendarea certificarii.
#2. Cristi B. | 26.08.2010 | 16:48
3 (0/3)   
Asta inseamna ca firmele vor fi licentiate???? Pai si daca agentii din firme nu sunt licentiati ce facem?
»  Cristian Popescu Ialomita
0 (0/0)   
Standardul se aplica "activitatii imobilare" . Probabil ca se vor putea certifica toate entitatile care practica in mod legal aceasta activitate i, eventual cu certificate specifice.
Recomandarea CEN (Comitetul European de Standardizare) este ca certificarea sa fie acordata societatilor - probabil ca , prin extensie se pot include in aceasta categorie si PFA.
Este o chestiune care se poate dezbate, mai ales daca va exista si o "Lege a activitataii imobiliare".
Chiar daca se certifica doar agentiile si PFA, agentii angajati au activitatea acoperita de certificarea agentiei, careia ii revine si raspunderea pentru respectarea standaradului.
#1. Daniela Eremia | 26.08.2010 | 16:12
2 (0/2)   
Daca recomandarea este sa faci doi ani si jumatate de studii sa ne spuna europenii si unde sa facem aceste studii. Exista scoala acreditata ca sa faci studiile alea?
»  Cristian Popescu Ialomita
0 (0/0)   
Marile confederatii europene imobiliare, CEI si CEPI, lucreaza impreuna la o baza comuna pentru educatia in domeniul imobiliar.
Probabil ca se va demara in curand activitatea pentru un Standard European pentru educatia agentului imobiliar.
In unele tari europene, durata obligatorie a studiilor pentru a deveni agent imobiliar este de 3 ani.
Important este ca agentul imobiliar sa dobandeasca toate cunostintele necesare, conform standardului cunostinte recunoscute prin certificate de studii.
Desigur ca trebuie depuse eforturile pentru a avea in tara o institutie (sau mai multe) capabila sa ofere o educatie completa (si recunoscuta) pentru agentul imobiliar, in acord cu prevederile standardului.
Adauga comentariu
Nume:*
Email:
Comentariu:*
 Doresc sa fiu informat pe e-mail de aparitia unui nou comentariu la aceasta stire
NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul media.imopedia.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
OFERTE RECOMANDATE
Popesti-Leordeni , SU: 75.07 mp, 3 cam.
Oltenitei , SU: 57 mp, 2 cam.
Unirii , SC: 100 mp, 2 cam.
Blog IMOPEDIA
RUN
08 Februarie 2012
Studiile IMOPEDIA.ro au fost preluate de unul dintre cele mai puternice site-uri internaționale din domeniul imobiliar ...
Dragos Dragoteanu
06 Februarie 2012
2012. Un an ca oricare altul? Cui ii mai pasa de real estate-ul romanesc in actuala conjunctura economica ...
Giulio Angheloiu
10 Februarie 2012
Probabil că Rudyard Kipling ar mai fi luat un Premiu Nobel pentru literatură dacă ar fi pus pe hârtie şi conturat ...
Daniel Dobre
08 Ianuarie 2012
A trecut Craciunul, Sf. Stefan, Revelionul, Sf. Vasile, Boboteaza si astazi si Sf. Ion! Banuiesc ca de luni, ...
Adrian Crivii
22 Octombrie 2011
We are now facing one of the most critical moments of the financial crisis and the major decisions that are taken on a ...
Gabriel Alexandru
14 Octombrie 2011
A venit timpul sa discutam si despre drepturile Vanzatorului, dupa ce am tratat separat drepturile Cumparatorului aici ...
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai citite stiri
Cele mai comentate stiri
Top Likes

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video