Averile celor mai bogaţi europeni continuă să crească, deşi criza datoriilor din Zona euro nu a ajuns încă la final, iar Bătrânul Continent face faţă din greu condiţiilor economice dificile. În ultimul an, a crescut simţitor numărul bogătaşilor europeni cu deţin bunuri în valoare de peste 30 milioane dolari, conform unei analize realizate de Wealth-X.

31313-averi.jpgSituaţia financiară a celor mai puternice state de pe Bătrânul Continent este departe de a fi stabilă, iar cei mai importanţi lideri europeni încă încearcă să găsească soluţii pentru a lăsa definitiv în urmă criza. Cu toate acestea, cei mai avuţi oameni din regiune nu resimt această perioadă la fel ca restul cetăţenilor. Numărul europenilor din Germania, Elveţia, Franţa şi Italia, ce deţin averi în valoare de peste 30 milioane dolari, a crescut cu şase procente de-a lungul ultimului an, potrivit unui raport Wealth-X. De asemenea, averea cumulată a acestora a urcat cu 13%, ajungând la 3,4 trilioane dolari.

RECOMANDARE Soros: banii se fac neglijând ceea ce este evident şi pariind pe neprevăzut

Cele mai însemnate creşteri au fost înregistrate în Germania, unde averile acestora însumează nu mai puţin de 2 trilioane dolari. În prezent, aici sunt 16.734 persoane cu averi impresionante, în creştere cu 6% faţă de anul anterior. În acelaşi timp, cei mai bogaţi elveţieni şi-au văzut valorile crescând cu 15%, iar numărul francezilor super-bogaţi a urcat cu 5%, averile acestora crescând cu 12%.

„Investiţiile inteligente şi planificările atente ale indivizilor cu avezi uriaşe din aceste ţări sunt motivele pentru care aceştia s-au descurcat mai bine, în actualul climat economic, decât cei din alte state europene”, explică David Friedman, preşedinte Wealth-X.

Globalizarea este o altă explicaţie oferită de specialişti – mulţi europeni extrem de avuţi derulează afaceri la nivel global şi deţin companii care beneficiază de creşterile economice ale altor ţări, nefiind dependenţi de situaţia economică din ţara natală. Numeroase companii franceze cu produse de lux, firme italiene de design sau producători germani de top s-au detaşat parţial de Europa, înregistrând creşteri ale vânzărilor în China, SUA sau alte economii relativ stabile. Cel mai cunoscut exemplu este Amancio Ortega, fondatorul Inditex, lanţ ce deţine branduri precum Zara, Massimo Dutti, Berschka etc. – în timp ce economia Spaniei are de suferit, averea lui Ortega a urcat cu aproape 10 miliarde dolari, numai în ultimul an.

NU RATA: Top 10 – Cei mai bogaţi oameni din Zona euro




 

13 August 2013