Bancile incearca sa scoata profit maxim din programul "Prima casa"

Publicat: 05 iun 2009 | Sursa: Gardianul | Numar afişări: 724
Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri seara, la TVR1, referindu-se la întâlnirea cu reprezentantii mediului bancar, pe care a avut-o marti, ca reactia bancilor (cu privire la finantarile pentru programul "Prima casa", n.n.) nu este multumitoare si o considera incorecta.

Bancile incearca sa scoata profit maxim din programul "Prima casa"
Seful statului a mentionat ca asteapta din partea acestora „dinamism si curaj" si ca le reproseaza în primul rând dobânzile mari.

„Reactia bancilor nu este multumitoare si o consider incorecta. Eu le-am propus un parteneriat, iar astazi am auzit numai plângeri ... ce sa mai faca statul.

Dar este timpul ca bancile din România sa faca si ele ceva pentru economia româneasca", a spus Basescu.

Acesta a mentionat ca simpla mentinere a liniilor de credit este un efort, care este recunoscut si este o respectare a întelegerilor anterioare acordului cu FMI. „Dar eu astept de la banci mai mult.

Astept dinamism si curaj", a subliniat el. În opinia sefului statului, când economia creste cu sase sau opt procente, „e usor sa fii bancher si sa treci la profituri sume uriase". „Bancile adevarate si bancherii adevarati stiu sa faca bani si pentru ei, si pentru economie, si în perioada de criza", a continuat el.

Basescu a spus ca reproseaza bancilor, în primul rând, „dobânzile foarte mari". „Au lichiditati, sunt bani, nu înteleg de ce mai mentin aceste dobânzi. Sigur, au niste probleme din decembrie, ianuarie, februarie, când s-au repezit sa-si ia clientii unii altora, ca într-un joc de-asta fara reguli si atunci au oferit dobânzi foarte mari la depozite.

Acum le este foarte greu sa coboare aceste dobânzi, pentru ca ei platesc la depozitele pe care le au dobânzi mari, de 20%, de 18%, însa aceasta nu este vina economiei românesti, este responsabilitatea lor si trebuie sa-si asume si raspunderea de a mai pierde din profit", a spus Basescu.

Presedintele a afirmat totodata ca nimeni nu poate impune bancilor o anumita conduita în ceea ce priveste costul banilor. „Ce mi se pare inadmisibil este ca abordarea lor este risc zero", a aratat seful statului. Întrebat ce pârghii ar avea pentru a convinge bancile, Basescu a raspuns: „Nu am pârghii si nimeni nu are. Bancile sunt libere sa faca ce vor.

Dar nici nu putea sa nu aiba loc aceasta discutie, în care eu sa-mi exprim punctul de vedere, ca în propunerea pe care le-am facut-o - parteneriat între stat si sistemul bancar privat - noi ne-am respectat obligatiile.

Delicious Digg StumbleUpon Reddit Twitter Facebook

Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:
Comentarii (4)
#4. Donald | 10.06.2009 | 11:23
0 (0/0)   
Probabil ca din 2010 vor umbla cainii cu covrigi in coada dupa parerea lui IMO.
#3. Gogu | 06.06.2009 | 11:30
0 (0/0)   
Mai da marinarul cu bita in balta dar de data asta a rabufnit pe buna dreptate . Bancile au profitat de mediul captiv in care functioneaza inca cele mai multe firme si ajutate de normele BNR , au jumulut cit au putut . Ce poate sa faca statul?. Sa incurajeze bancile cu capital romanesc , atitea cite sunt si sa liberalizeze la maxim modul de infiintare a noi banci( vezi cazul Becali) . Elvetienii nu sunt asa de scrupulosi cu originea banilor si traiesc bine -mersi . In fond, in istorie ramin doar invingatorii. Mai exista si alte pirgii , nedeclarate chiar , care pot schimba politica bancara. In fond , capitalul din vest nu are incotro si alta zona de expansiune sigura nu mai exista , China avind un excedent de lichiditati . Daca tot se vorbeste de globalizare , cel putin la nivel european , bancile nu vor avea alta cale decit sa reduca dobinzile . Asa cum avem preturi europene asemanatoare , vom avea si dobinzi europene .
#2. Oono | 06.06.2009 | 10:30
1 (0/1)   
Eu cred ca vanzatorii sfatuiti de agentii imobiliari vor specula imediat programul ''prima casa'' si vor ridica chiar de a 2a zi preturile cu 5000 euro asa ...sa vada ce se intampla,deoarece vanzatorii in marea majoritae sunt foarte frustrati de teapa pe care au luat-o ca nu au vandut anul trecut.
#1. IMO | 05.06.2009 | 15:10
2 (0/2)   
Cine nu se astepta la reactia asta? Numai cei care nu traiesc in Romania sau cei care nu-l cunosc pe Basescu.
In rest era clar pentru poata lumea ce inseamna "Prima casa".
O vrajeala electorala ieftina marca Basescu, lansata "surprinzator" fix in mijlocul campaniei electorale, care se va sfarsi imediat dupa alegeri.
Si evident Basescu cauta si vinovati, altii decat el. Adica bancile.
Stiu ca Basescu este un fost comunist, chiar el a declarat-o, dar ma asteptam ca la atatia ani de la Revolutie sa inteleaga si el ca este absolut normal ca bancile sa-si doreasca sa faca profit.
Astept anul 2010 cand Basescu nu va mai fi presedinte.
Adauga comentariu
Nume:*
Email:
Comentariu:*
 Doresc sa fiu informat pe e-mail de aparitia unui nou comentariu la aceasta stire
NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul media.imopedia.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
Imobile prima casa
Apartamente de max 70.000 EURO
Newsletter
Cele mai interesante articole in contul tau de mail
VIDEO                           vezi sectiunea video »
PROGRAMUL "PRIMA CASA", DEBLOCAT? ...
Get Adobe Flash Player to be able to see this content
Programul "Prima casa", deblocat? Asteptati, ne transmit bancherii!
Dezvoltatorii vor si nu vor Prima Casa 2
Blocaj în programul Prima Casă
Agentii imobiliari spera ca programul Prima casa sa dezghete piata
Prima Casă 2 dinamizează piaţa terenurilor
Mai greu de luat
Creste la 80.000 de euro plafonul la Prima Casa, crestem si noi preturile"
Guvernul a deblocat "Prima Casa"
Boc, nemultumit de ritmul de rezolvare al dosarelor pentru Prima Casa
Au dat avans, dar tremura la gandul ca-si vor pierde banii
Sondaj Media
Credeţi că programul "Prima Casă" va relansa piaţa imobiliară?
Da, este binevenită o asemenea acţiune, şi piaţa uşor se va relansa
Este un început bun, însă tot de bănci depinde dacă va funcţiona sau nu
Nu, este doar o iniţiativă venită de la un Guvern aflat în plin an electoral
Este doar o manevră menită a creşte din nou preţurile
Blog IMOPEDIA
Maria Seder Neda
02-Feb-2010
Cumperi tot tortul sau doar o felie? Cam aşa se întâmplă mai nou cu oferta de case noi sau aflate în construcţie. ...
Victor Grigore
22-Oct-2009
Piata este in continuare la un nivel foarte scazut, cu mici vibratii (poate) de necesitate la suprafata inghetata de ...
RUN
14-Mar-2010
"Suntem cu totii diferiti. Din fericire." ... sub acest slogan a debutat prima campanie Mobexpert din acest an. Un ...

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar la ghid.imopedia.ro

Maria SEDER NEDA
Victor GRIGORE
Blog RUN

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar la media.imopedia.ro

Comunicate de presă
Evenimente imobiliare
Ştiri imobiliare