Cartierul Băneasa a fost întotdeauna locul preferat al expaţilor, oamenilor de afaceri şi al managerilor. Criza nu a schimbat cu nimic acest lucru. Chiar dacă preţurile în zonă au scăzut mult în perioada de criză, acestea au rămas la un nivel la care nu oricine şi le poate permite. Nici măcar dacă este vorba despre chirie.

21379-2.jpgÎn perioada interbelică, Băneasa era o comună de la periferia Bucureştiului. Abia în 1950 a fost introdusă administrativ în Bucureşti şi transformată în cartier. În perioada interbelică au fost construite în special case cu un nivel, dar între 1980 şi 1990, acestea au fost înlocuite în mare parte cu blocuri care au un regim de înălţime P + 4E.

„În zonă sunt două tipuri de blocuri: unele pe plăci şi altele de tip monolit, cu cadre şi grinzi. Acestea din urmă sunt doar pe bulevardele mari: Aerogării, Elena Văcărescu, Ficusului şi DN1, sunt mai noi şi au suprafeţe puţin mai mari, cu 3-8 mp la fiecare tip de apartament. Tocmai de aceea, preţurile sunt mai mari cu aproximativ 10%.", arată Cristian Desculţu, reprezentant Imoprest.

Clienţii pot obţine discounturi de până la 5.000 euro din negocieri

Preţurile au scăzut cu câteva zeci de procente în perioada de criză, şi totuşi au rămas cu mult peste media celor mai bune cartiere.

• De exemplu, un apartament cu două camere porneşte de la 75.000 euro, dar poate ajunge cu uşurinţă la 85.000 euro, în funcţie de starea în care se află

• Apartamentele cu trei camere au preţuri care pornesc de la 90.000 euro, dar urcă până la 110.000 euro

Totuşi, proprietarii din blocurile vechi sunt dispuşi să negocieze destul de mult, în condiţiile în care oferta este ceva mai mare decât cererea.

„Preţul anunţat diferă destul de mult de preţul tranzacţiei. De exemplu, un client poate obţine un preţ de 70.000 euro pentru două camere, în condiţiile în care solicitarea iniţială din partea proprietarului era de 75.000 euro.", continuă Cristian Desculţu.

Cele mai multe tranzacţii se fac totuşi prin Prima Casă, iar segmentul rezidenţialelor noi este la fel de important ca şi cel al blocurilor vechi. În cartier s-a construit mai mult decât în oriunde în ultimii ani, mai ales pe val imobiliar. Preţurile au scăzut, dar nu atât de mult încât să convingă clienţii.

„Cererea pe blocurile noi a scăzut, dar preţul pe metru pătrat este în jur de 1.000 euro. Oferta este mare, dar cererea este mică. Problema este că majoritatea construcţiilor s-a făcut cu ajutorul băncilor, sau cumpărate prin credite şi dezvoltatorii sau actualii proprietari, nu vor să reducă mai mult preţul.", arată Dana Sofia, manager Coldwell Banker Magheru.

Chiriile lunare pot ajunge la 1.500 euro/lună

Tranzacţii se fac însă şi pe acest segment, chiar dacă este o perioadă grea. Clienţii din zona de business, fie ei români sau expaţi, caută în proporţii egale proprietăţi în zonă.

Cererea pe blocurile noi a scăzut, preţul pe metru pătrat este în jur de 1.000 euro. Oferta este mare, dar cererea este mică. Cele mai multe ansambluri s-au făcut cu ajutorul băncilor şi dezvoltatorii sau actualii proprietari, nu vor să reducă mai mult preţul.

„În Băneasa, preţurile nu au scăzut foarte mult, pentru că toate apartamentele au fost achiziţionate la un preţ ridicat faţă de astăzi, şi atunci nu pot să lase mult la preţ. Dar odată cu ridicarea noii ambasade a SUA, în zonă s-a creat un nou pol de interes şi au apărut solicitări.", arată Dan Bârlea, agent Nova Group Consult.

Chiriile sunt la fel de dificil de accesat fie în blocurile vechi sau noi. Apartamentele cu două şi trei camere sunt cele mai căutate.

• Două camere în blocurile vechi se închiriază cu preţuri care pornesc de la 350euro/lună, dar care pot urca până la 500 euro

• Cele cu trei camere, în blocuri vechi, au chirii de aproximativ 600-700 euro

• În blocurile noi, chiriile pornesc de la 800 euro şi ajung la 1.500 euro

CITEŞTE ŞI Floreasca: locuinţe de lux la preţ de Prima Casă


6 October 2011