Baştanul mafiei imobiliare vrea clădire cu contract fals
Baştanul Ionelaş Cârpaci încearcă să pună mâna pe o treime dintr-o clădirea aflată pe bulevardul C.D.Loga din Timişoara, în care funcţionează Centrul Cultural Francez. Asta, după ce procurorii au constatat că actul prin care ar fi cumpărat clădirea era fals şi judecătorii l-au declarat nul. Ţiganul a făcut recurs şi spune că judecătorii i-au anulat ilegal contractul fals.
El vrea să se judece în civil, ca să întoarcă contractul în favoarea lui. Ionelaş Cârpaci a câştigat primul proces intentat vreodată în Timişoara mafiei imobiliare ţigăneşti, după ce magistraţii au făcut o greşeală demnă de un student în anul I la Facultatea de Drept. Ei s-au pierdut în investigaţii până au depăşit termenul limită impus de lege. Şeful ţiganilor a fost cercetat timp de şapte ani în dosarul în care era acuzat că a încercat să cumpere o clădire de pe bulevardul C.D. Loga folosindu-se de un act fals, încheiat pe spatele unei facturi.
Fapta a fost comisă în 2001, iar în 2002 Ionelaş a fost reclamat la procurorii timişoreni. Ei au primit plângerea de la un cetăţean francez, a cărui semnătură a fost falsificată.
Deşi cunoşteau identitatea lui Ionelaş şi aveau documentul falsificat, procurorilor le-a luat şapte ani ca să finalizeze ancheta cu autor cunoscut. Procurorii au dat vina pentru întârzieri pe perioada lungă de timp necesară pentru expertizele grafologice, care au demonstrat, rând pe rând, că semnătura de pe actul lui Ionelaş a fost falsficată.





























Cuvintul rom inseamna bautura, in schimb exista cuvintul **** singurul valabil pt acest tip de mafioti.
Mafia tiganeasca impreuna cu mafia serviciilor secrete practic au cotropit aceasta tara.