MAI
BCR opreşte sistemul de carduri în noaptea de vineri spre sâmbătă
Banca Comercială Română (BCR) întrerupe funcţionarea sistemului informatic care gestionează operaţiunile cu carduri în noaptea de vineri, ora 23:00, până cel târziu sâmbătă dimineaţă, ora 6:00, pentru îmbunătăţirea sistemului informatic.
Astfel, în intervalul orar menţionat nu vor putea fi efectuate operaţiuni cu cardurile BCR, iar reţeaua de bancomate (ATM-uri) şi aparatele pentru plata cu cardul la comercianţi (POS-uri) nu va fi functională.
"Oprirea temporară are ca scop îmbunătăţirea sistemului informatic, fapt ce va conduce la creşterea calităţii serviciilor oferite", informează banca într-un comunicat.
Clienţii pot efectua tranzacţii prin intermediul Serviciului de efectuare operaţiuni prin Canale Alternative BCR (Click 24 Banking BCR si Alo 24 Banking BCR), a Maşinilor Multifuncţionale (MFM) şi a Serviciului good.bee Tranzacţii mobile.
În prezent, reţeaua BCR are peste 2.000 de bancomate şi circa 17.000 de aparate pentru plata cu cardul la comercianţi (POS).































