Circa 50% dintre spațiile de birouri închiriate în 2015 au fost contractate de companii din domeniul IT, segment care a fost principalul angajator, în ultimii ani, în România. Anul acesta, companiile din IT au semnat contracte de închiriere pentru peste 40.000 mp de spații de birouri din București, potrivit celei mai recente analize JLL.

38519-birou.jpgSegmentul spațiilor de birouri din Capitală continuă să beneficieze de activitate intensă – fie că este vorba despre extinderile unor spații deja închiriate, de relocări sau de companii noi, care își deschid un sediu aici, piața office din București este în plină dezvoltare. În primele nouă luni ale acestui an, s-au semnat contracte pentru peste 211.000 mp de spații de birouri, în creștere cu peste 7% față de nivelul de 197.000 metri pătrați din perioada similară a anului trecut. Potrivit analizelor JLL, cererea de anul acesta a fost compusă din 81.000 de metri pătrați cerere nouă, 68.000 metri pătrați relocări din alte clădiri moderne și 62.500 metri pătrați reînnoiri de contracte.

Companiile din IT domină piața, cu o suprafață totală închiriată în perioada ianuarie-septembrie de peste 110.000 de metri pătrați, acestea fiind urmate de cele din domeniul serviciilor profesionale, cu 29.300 metri pătrați și din sectorul farma și sănătate, care au tranzacționat 12.600 de metri pătrați de birouri. Companiile din retail au închiriat în total 11.800 de metri pătrați, cele din FMCG aproape 7.600 metri pătrați, iar cele din domeniul serviciilor financiare 6.000 de metri pătrați.

Peste jumătate dintre spațiile noi, închiriate de companii din IT

Aproape 40% din suprafața totală închiriată de companii a reprezentat cerere nouă, companiile din domeniul IT fiind principalul beneficiar – acestea au contractat peste 42.200 mp de spații de birouri, segmentul reușind să se mențină principalul angajator din România. 

„Un număr de aproape 90 de companii au închiriat spații noi de birouri în acest an în București. Interesul companiilor locale, dar mai ales multinaționale pentru a deschide noi birouri sau pentru extinderea spațiilor existente, a revenit pe o traiectorie crescătoare în ultimii 2-3 ani. În ultima perioadă aceștia sunt preocupați din nou de extindere în contextul unor indicatori macroeconomici favorabili și cu perspective încurajatoare”, a declarat Marius Șcuta, Head of Office Department and Tenant Representation JLL.

Spații noi au mai fost închiriate și de companii din domeniul serviciilor profesionale (8.600 mp de birouri), de către companii din domeniul BPO, FMGC, sănătate și farma, retail sau media, cu un total de 16.500 metri pătrați, ceea ce înseamnă birouri pentru 1.600 de persoane.

Zonele Dimitrie Pompei, cu aproape 20.000 de metri pătrați și Floreasca- Barbu Văcărescu, cu 18.500 de metri pătrați, au atras jumătate din cererea nouă de birouri.

„Pentru acest an estimăm că piața de închirieri de spații de birouri va ajunge la aproximativ 300.000 de metri pătrați, nivel comparabil cu cel de anul trecut. Din cererile pe care JLL le primește din partea companiilor, vedem în continuare o pondere importantă a cererii noi în totalul pieței. Bucureștiul a devenit și va deveni hub pentru multe companii multinaționale mai ales din domeniul serviciilor financiare, IT și BPO. Multe dintre acestea și-au stabilit deja birouri pe piața din România, însă succesul pe care îl au aici îi determină să se extindă, dar va atrage și alți competitori”, conchide Marius Șcuta, Head of Office Department and Tenant Representation JLL.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

 

20 October 2015