Tehnici profesionale de lucru în imobiliare (vezi mai mult)
29
MAI
Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

BNR a decis: creditele ipotecare în euro nu se vor scumpi. În schimb, se ieftinesc cele în lei.

06 oct 2011 | Autor: Mihaela Ochiană, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 2849

Toată vâlva stârnită de BNR în jurul scumpirii creditelor în euro s-a dovedit a fi nejustificată. După întâlnirea cu reprezentanţii băncilor, BNR a decis că până la urmă nu va modifica deloc partea de credite ipotecare şi imobiliare, care se vor acorda în exact aceleaşi condiţii ca şi până acum. Singura schimbare majoră care s-a păstrat se referă la creditele de nevoi personale.

Reglementări BNRÎn planurile iniţiale ale BNR, creditele imobiliare şi ipotecare ar fi trebuit să se diferenţieze ca şi costuri în funcţie de moneda în care sunt solicitate. Adică avansul urma să fie cu atât mai mare cu cât moneda de împrumut prezenta mai multe riscuri. Astfel, se vorbea despre un avans de cel puţin 15% din valoarea imobilului la finanţările în lei, de 30% pentru creditele în euro şi de 40% în cazul finanţărilor în alte monede străine. Aceste modificări par să fi dispărut însă, după ce oficialii BNR au discutat cu reprezentanţii Asociaţiei Române Bancare.

"Avem veşti bune de la discuţiile cu BNR. Noul regulament nu afectează achiziţiile de locuinţe, care se vor face în condiţiile existente. De asemenea, nici achiziţia de locuinţe prin programul Prima Casă nu va fi afectată" , a declarat Radu Graţian Gheţea la Romania Financial Forum 2011, eveniment organizat de Mediafax în parteneriat cu BNR.

La împrumuturile de nevoi personale se vor solicita garanţii de 133%

Băncile au fost însă de acord ca împrumuturile de nevoi personale să fie descurajate. Astfel, potrivit proiectului, creditele de consum vor avea o scadenţă de cel mult cinci ani, faţă de 25 de ani, cât era până acum, iar clienţii trebuie să aducă garanţii de 133% din valoarea împrumutată, în timp ce la finanţările imobiliare în euro avansul ar trebui să fie de cel puţin 30%. Aceasta este o măsură de precauţie din partea băncilor, în condiţiile în care 40% dintre clienţii care se înhamă la credite de nevoi personale ajung să nu îşi mai poată plăti ratele.

"Au scăzut veniturile, sunt incertitudini legate de veniturile viitoare ale clienţilor, nu putem să rămânem impasibili şi să nu ne gândim la viitor, aşa cum trebuie să facă o bancă. Încercăm, la ARB şi BNR, să găsim un echilibru ca reglementarea să fie dinamică şi adaptată continuu la schimbarea mediului. Modificările regulamentului privind creditele de consum acordate populaţiei sunt în acest spirit. Adaptarea la mediul economic, atât la cel internaţional, cât şi la cel românesc", a adăugat Gheţea.

Tocmai pentru a se asigura că românii vor veni să se împrumute şi în lei, băncile au decis să ieftinească produsele în monedă naţională. Acest lucru se simte deja, multe dintre instituţiile financiare au dobânzi similare la creditele în lei şi euro. şi totuşi, clienţii nu sunt încă interesaţi.

Există un apetit redus pentru creditul în lei, pentru că erau foarte atractive dobânzile în valută şi pentru că în 2007-2008 am avut situaţii în care cursul era favorabil celor care se împrumutau în valută. Am avut destule duşuri reci pentru cei care aveau credite în curs. În perioada următoare vom vedea o promovare a creditelor în lei din partea băncilor", a continuat Gheţea.

Discuţiile dintre ARB şi BNR au survenit după ce comunitatea bancară, care s-a arătat rezervată faţă de unele prevederi din proiectul de regulament, a transmis băncii centrale o serie de propuneri pentru a fi discutate. Totuşi, discuţia s-a purtat pornind de la premisa că un sistem de creditare sănătos este cel în care împrumuturile se fac în moneda în care sunt veniturile clienţilor.

Noul regulament privind creditarea va putea fi aplicat cel mai probabil din decembrie, după ce vor fi parcurse toate etapele impuse de procedură, a mai declarat preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor.

AFLĂ DE CE Isărescu acuză băncile de dorinţă necumpătată de câştig Mugur Isărescu rămâne ferm în ce priveşte noile reglementări impuse de Banca Naţională, chiar dacă instituţiile financiare nu par să fie ... Isărescu acuză băncile de dorinţă necumpătată de câştig

Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:
Comentarii (1)
#1. gigi | 06.10.2011 | 15:21
1 (0/1)   
nu e nimic sigur, va imbatati cu apa rece. Doar ghetea a declarat asta, si apoi a retractat
Adauga comentariu
Nume:*
Email:
Comentariu:*
 Doresc sa fiu informat pe e-mail de aparitia unui nou comentariu la aceasta stire
NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul media.imopedia.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
OFERTE RECOMANDATE
Popesti-Leordeni , SU: 36 mp, 1 cam.
Floreasca , SU: 40 mp, 2 cam.
Blog IMOPEDIA
RUN
16 Mai 2012
Gala Agentului Imobiliar a fost, din nou, un moment de marcă al pieței imobiliare românești. Ca în fiecare an, ...
Dragos Dragoteanu
21 Mai 2012
Ca multi dintre voi, ma uit la fotbal de zeci de ani. Acum voi vorbi despre un model de succes. In politica si in ...
Giulio Angheloiu
22 Mai 2012
Cum putem ieşi cât de cât din mizerie? Cum putem scăpa de sărăcie? În principiu, nu există decât patru drumuri ...
Daniel Dobre
22 Mai 2012
FOCUS s-a nascut intr-o seara friguroasa de iarna, la o cafenea in Cismigiu.  A fost o propunere la care Ileana Preda ...
Adrian Crivii
22 Octombrie 2011
We are now facing one of the most critical moments of the financial crisis and the major decisions that are taken on a ...
Gabriel Alexandru
14 Octombrie 2011
A venit timpul sa discutam si despre drepturile Vanzatorului, dupa ce am tratat separat drepturile Cumparatorului aici ...
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai citite stiri
Cele mai comentate stiri
Top Likes

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video