Mai mult decât imobiliare!
 
Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

BNR: Prima parte din 2010 va fi hotărâtoare pentru sistemul bancar local

Publicat: 10 dec 2009 | Sursa: Standard.ro | Numar afişări: 874

Primele şase luni ale anului viitor vor fi hotărâtoare pentru sistemul bancar local, iar 2010 va fi un an mult mai greu decât 2009, spune directorul Direcţiei de Supraveghere a Băncii Naţionale a României, Nicolae Cinteză.

foto:standard.ro"În 2010, băncile vor opera mai multe concedieri de personal şi îşi vor închide unităţile, iar tendinţa va fi mai accentuată decât în 2009", spune Cinteză. Directorul BNR afirmă că în prezent există patru bănci care în perioada următoarea trebuie să-şi majoreze capitalul, întrucât activele au un risc ridicat, capitalizarea este nesatisfăcătoare comparativ cu profilul de risc, iar datoriile sunt prea mari pentru activele proprii.

"După ce am analizat băncile care au dat faliment în România, am observat că sunt trei indicatori la care trebuie să ne uităm - provizioanele, creanţele restante şi îndoielnice şi profitul sau pierderea insitituţiei", explică Nicolae Cinteză. Potrivit lui Cinteză, atât provizioanele, cât şi creanţele restante şi îndoielnice - care ţin de serviciul datoriei - sunt în creştere, în prezent. "Personal, nu cred că vom avea falimente în sistemul bancar local", precizează Cinteză.

Potrivit datelor BNR, la finele lunii septembrie 2009, provizioanele constituite de băncile româneşti au ajuns la aproape 13 miliarde de lei, dublu faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

"Îmbucurător este că toate băncile au acceptat să-şi crească fondurile proprii, din cauza creşterii provizioanelor. Solvabilitatea sistemului bancar este bună, de 13,7% la finele lunii septembrie. Am ridicat cerinţa de solvabilitate în cazul a 12 bănci, de la 8% la 10%, iar în cazul a 21 de instituţii de credit, acestea trebuie să raporteze lunar indicatorul, şi nu trimestrial. Majorările de capital realizate din luna iunie a anului trecut au fost făcute la solicitările BNR, cu o singură excepţie, în care o bancă şi-a asumat pierderile", a declarat şeful Direcţiei de Supraveghere din BNR.

Taguri: bnr, banci
Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:
Comentarii (1)
#1. Moneda | 10.12.2009 | 18:40
0 (0/0)   
Oriciti indicatori vor inventa bancherii ( din BNR sau de aiurea ) trebuie sa stie ca banii adevarati se fac din circuitul economiei reale si nu din speculatii financiare . Poate au invatat ceva din lectia americana - pina acum s-ar parea ca nu . Nu vor pricepe ca trebuie sa imparta riscul unei afaceri cu investitorul , vor avea probleme serioase . Numai unul sa cistige sigur iar celalalt sa duca greul , este inacceptabil incepind din acest an . Bancherii cred ca i-si vor impune punctul de vedere mizind pe situatia de monopol pe care le-a creat-o statul dar intr-o economie globalizata exista si alte variante , fie ele si din cele care tin de economia neagra . Sunt convins ca vor pierde de aceasta data .
Adauga comentariu
Nume:*
Email:
Comentariu:*
 Doresc sa fiu informat pe e-mail de aparitia unui nou comentariu la aceasta stire
NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul media.imopedia.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
OFERTE RECOMANDATE
Soseaua Nordului , SC: 190 mp, 3 cam.
Berceni , SU: 67 mp, 3 cam.
Floreasca , SC: 50 mp, 2 cam.
telefoane mobile
Blog IMOPEDIA
RUN
08 Februarie 2012
Studiile IMOPEDIA.ro au fost preluate de unul dintre cele mai puternice site-uri internaționale din domeniul imobiliar ...
Dragos Dragoteanu
06 Februarie 2012
2012. Un an ca oricare altul? Cui ii mai pasa de real estate-ul romanesc in actuala conjunctura economica ...
Giulio Angheloiu
08 Februarie 2012
Ciudaţi cei ce-l citează acum pe Octavian Paler, dându-se drept mândri succesori ai Maestrului. Când era invitat ...
Daniel Dobre
08 Ianuarie 2012
A trecut Craciunul, Sf. Stefan, Revelionul, Sf. Vasile, Boboteaza si astazi si Sf. Ion! Banuiesc ca de luni, ...
Adrian Crivii
22 Octombrie 2011
We are now facing one of the most critical moments of the financial crisis and the major decisions that are taken on a ...
Gabriel Alexandru
14 Octombrie 2011
A venit timpul sa discutam si despre drepturile Vanzatorului, dupa ce am tratat separat drepturile Cumparatorului aici ...
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai citite stiri
Cele mai comentate stiri
Top Likes

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video