Mai mult decât imobiliare!
 
Tehnici profesionale de lucru în imobiliare (vezi mai mult)
29
MAI
Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Britanicii îşi vând casele din Bulgaria şi părăsesc ţara

28 nov 2011 | Sursa: Ziarul Financiar | Numar afişări: 868

Aproape jumătate din casele deţinute de englezi în satul Avren, situat lângă oraşul Varna, aproape de litoralul Mării Negre, sunt scoase la vânzare deşi până de curând regiunea era considerată un paradis pentru străini, relatează televiziunea bulgare bTV.

sursa: zf.roBritanicii au venit pentru prima dată în număr mare în Avren în anul 2003. Aceştia au cumpărat casele ca investiţii, pentru a le revinde la preţuri mult mai mari după aderarea Bulgariei la UE. Ultimul val a avut loc acum patru ani. Între timp, 70 de britanici au devenit rezidenţi permanenţi ai satului.

bTV citează o britanică sosită cu acest ultim val, care spune că a venit pentru bani deoarece nu voia să fie condamnată la sărăcie în Marea Britanie, unde trăia dintr-o pensie de stat "mizerabilă".

"Cu aceşti bani aici pot să mă bucur de viaţă. Am mobilat o casă frumoasă care are o vedere splendidă şi pot să merg la restaurant când doresc", explică ea. Aceasta adaugă însă că este dezamăgită şi nemulţumită de starea proastă a drumurilor din sat. Ea mai spune că ceilalţi britanici, în special tinerii fără un venit stabil, au părăsit ţara după ce au înţeles că aşteptările de a realiza profituri din speculaţii imobiliare nu se vor materializa. Alţii au plecat deoarece rata criminalităţii este în creştere. Multe dintre casele britanicilor au fost jefuite, iar poliţia nu reuşeste să-i protejeze pe proprietari. Sătenii din Avren speră ca în locul britanicilor să vină ruşii.

Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:
Fii primul care comenteaza
Nume:*
Email:
Comentariu:*
 Doresc sa fiu informat pe e-mail de aparitia unui nou comentariu la aceasta stire
NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul media.imopedia.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
OFERTE RECOMANDATE
Berceni , SU: 50 mp, 2 cam.
telefoane mobile
Blog IMOPEDIA
RUN
16 Mai 2012
Gala Agentului Imobiliar a fost, din nou, un moment de marcă al pieței imobiliare românești. Ca în fiecare an, ...
Dragos Dragoteanu
21 Mai 2012
Ca multi dintre voi, ma uit la fotbal de zeci de ani. Acum voi vorbi despre un model de succes. In politica si in ...
Giulio Angheloiu
22 Mai 2012
Cum putem ieşi cât de cât din mizerie? Cum putem scăpa de sărăcie? În principiu, nu există decât patru drumuri ...
Daniel Dobre
22 Mai 2012
FOCUS s-a nascut intr-o seara friguroasa de iarna, la o cafenea in Cismigiu.  A fost o propunere la care Ileana Preda ...
Adrian Crivii
22 Octombrie 2011
We are now facing one of the most critical moments of the financial crisis and the major decisions that are taken on a ...
Gabriel Alexandru
14 Octombrie 2011
A venit timpul sa discutam si despre drepturile Vanzatorului, dupa ce am tratat separat drepturile Cumparatorului aici ...
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai citite stiri
Cele mai comentate stiri
Top Likes

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video