Tehnici profesionale de lucru în imobiliare (vezi mai mult)
29
MAI
Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Bucureştiul are doar trei malluri pregătite să reziste crizei. Celelalte vor fi un eşec, dacă nu îşi adaptează strategiile

13 dec 2011 | Autor: Mihaela Ochiană, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 4562

Bucureştiul obişnuia să fie destinaţia favorită a dezvoltatorilor de malluri, în anii dinaintea crizei. Între timp, mai multe proiecte au fost îngheţate, altele au fost anulate. Acum, doar trei malluri din Capitală au reuşit să se transforme continuu astfel încât să facă faţă perioadei de criză. Restul trebuie să îşi schimbe complet strategia, pentru a nu se lovi de eşec. Ingo Niessen, directorul pentru România al dezvoltatorului Sonae Sierra, vorbeşte despre punctele forte şi cele slabe ale pieţei de malluri din România, în acest moment.

sursa: incont.roCare sunt aşteptările, referitoare la piaţa centrelor comerciale, în această perioadă?

Piaţa este dificilă peste tot în lume, în acest moment. La nivel internaţional, vor exista coborâri. În România însă, nu mă aştept la scăderi drastice, la fel cum nu anticipez nici creşteri semnificative. Avem nivelul profitabilităţii situat la un punct relativ mic, avem o schimbare totală în comportamentul consumatorilor, faţă de acum câţiva ani.

În aceste condiţii, de ce ar investi cineva în România?

Încă mai este mult loc în România pentru dezvoltarea de centre comerciale, ne aflăm pe una dintre poziţiile codaşe, în ceea ce priveşte spaţiul construit de centre comerciale raportat la numărul de locuitori. Deci nu este greu de observat că România este încă slab dezvoltată, atunci când vine vorba despre centre comerciale şi nu cred că acest lucru se va schimba, în viitorul apropiat. Un mare dezavantaj este însă sistemul greoi din România. Dacă vom compara politicile Europei Centrale şi de Est, referitoare la construcţia unui nou centru comercial, veţi observa că România are una dintre cele mai dificile condiţii. Totuşi, piaţa aceasta are un potenţial uriaş. Chiar dacă numele dezvoltatorilor nu sunt publice acum, sunt sigur că aceştia caută oportunităţi în România.

În ce măsură sunt suficiente mallurile care există acum pe piaţă?

Odată ce criza începe, vezi că oamenii nu mai sunt dispuşi să meargă prea mult până la primul centru comercial. Observăm că acele centre comerciale care au un mix de chiriaşi foarte bine echilibrat, acelea care au o arhitectură atractivă, atrag mai mulţi vizitatori decât cele care sunt doar o cutie sau un tonomat. Sunt prea multe malluri cu arhitectură mult prea slabă, în România. De asemenea, proprietarii trebuie să înveţe să atragă clienţii cu evenimente. Un exemplu bun sunt cele trei mari malluri pe care le avem în Bucureşti: Băneasa, AFI şi Sun Plaza fac un lucru foarte bun cu managementul lor.

Care sunt cele mai importante probleme cu care se confruntă segmentul acum?

Avem reducerea finanţărilor bancare, dar acest lucru nu se întâmplă doar la centrele comerciale, dar am convingerea că această situaţie se va îmbunătăţi în următorul an. Scăderea gradului de ocupare este o altă problemă. Din păcate, putem vedea acest lucru în aproape toate mallurile, poate cu excepţia a câtorva, care sunt foarte bine făcute, astfel că nu resimt la fel de puternic efectul crizei. În plus, nimeni nu poate să îşi facă un calcul, toate cifrele sunt nesigure. Nimeni nu ştie, cu adevărat, unde va ajunge valoarea centrelor comerciale, în următorii patru-cinci ani. O să îşi revină piaţa, o să stea la acelaşi nivel?

Care sunt soluţiile pe care le vedeţi?

Trebuie găsite noi căi de dezvoltare: micşorarea centrelor comerciale, design atractiv. Vor exista câteva malluri foarte mari şi multe foarte mici. Va exista o relaţie mai bună cu autorităţile locale. Trebuie găsit un sistem mai bun cu legăturile de mijloace de transport în comun şi parcări mai eficiente. Aceasta este o problemă esenţială: nu poţi merge la un centru comercial, dacă nu poţi parca cu uşurinţă acolo. Nu poţi avea succes cu un astfel de centru comercial.

În ce măsură este comerţul online un pericol pentru centrele comerciale?

Comerţul online este ceva extrem de controversat între cei care se ocupă cu centrele comerciale. Cert este că magazine clasice vor pierde mult din profit. Dar aceste aspecte variază mult de la nişă la nişă. De exemplu, aceste mişcări s-au simţit puternic în cazul magazinelor care vând cărţi, cd-uri, electronice. Se poate vedea deja acolo că centrele comerciale au pierdut deja mult teren în faţa comerţului virtual. Sunt însă multe alte părţi în care logistic este o problemă. De exemplu, supermarketurile. Cred că acestea vor fi mereu prezente în centrele comerciale şi nu vor pierde mult teren în faţa comerţului virtual. Modă - vom vedea. Este foarte dificil de prezis. La fel de important este să luăm în calcul faptul că tot mai mulţi clienţi au început să meargă mai mult către pieţele locale, către fabrici, către producători, către sursa directă de vânzare.

CITEȘTE ȘI  Franţa şi Germania discută despre excluderea unor state din Zona euro Franţa şi Germania discută posibilitatea unei restructurări a Zonei euro, întorcându-se astfel la conceptul iniţial: state puternice, ... Franţa şi Germania discută despre excluderea unor state din Zona euro


Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:
Comentarii (1)
#1. Baba Novac | 13.12.2011 | 12:55
3 (0/3)   
In Romania nu s epoate vorbi de numar insuficient de mall-uri.
Mall-urile inseamna un conglomerat de magazine, care platesc chirii considerabile pentur prezenta pe piata, care se vad in preturile usor ridicate ale produselor.
Romanii inca nu au veniturile necesare pentru a putea "frecventa" un anume mall mai mult de 2-3 ori pe luna. In prezent, putini sunt cei care cheltuie mai mult de 300 RON intr-un mall pentru niste produse care se vor a fi de clasa peste medie, dar de cele mai multe ori nu sunt.

Asa ca investitorii sa mai astepte.
Mai bine sa ridice un spital, sau niste cladiri de birouri.
Adauga comentariu
Nume:*
Email:
Comentariu:*
 Doresc sa fiu informat pe e-mail de aparitia unui nou comentariu la aceasta stire
NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul media.imopedia.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
OFERTE RECOMANDATE
Aviatiei , SC: 74 mp, 2 cam.
Pipera , SC: 120 mp
telefoane mobile
Blog IMOPEDIA
RUN
16 Mai 2012
Gala Agentului Imobiliar a fost, din nou, un moment de marcă al pieței imobiliare românești. Ca în fiecare an, ...
Dragos Dragoteanu
21 Mai 2012
Ca multi dintre voi, ma uit la fotbal de zeci de ani. Acum voi vorbi despre un model de succes. In politica si in ...
Giulio Angheloiu
22 Mai 2012
Cum putem ieşi cât de cât din mizerie? Cum putem scăpa de sărăcie? În principiu, nu există decât patru drumuri ...
Daniel Dobre
22 Mai 2012
FOCUS s-a nascut intr-o seara friguroasa de iarna, la o cafenea in Cismigiu.  A fost o propunere la care Ileana Preda ...
Adrian Crivii
22 Octombrie 2011
We are now facing one of the most critical moments of the financial crisis and the major decisions that are taken on a ...
Gabriel Alexandru
14 Octombrie 2011
A venit timpul sa discutam si despre drepturile Vanzatorului, dupa ce am tratat separat drepturile Cumparatorului aici ...
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai citite stiri
Cele mai comentate stiri
Top Likes

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video