Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Bulgarii nu se aşteaptă la o revenire a pieţei imobiliare mai devreme de T3

Publicat: 13 ian 2010 | Sursa: Capital | Numar afişări: 759

Trendul negativ al pieţei imobiliare bulgare va continua cel puţin până în trimestrul trei al acestui an, se arată într-un raport de piaţă al agenţiei imobiliare Foros.

sursa:capital.roDin cauza instabilităţii economice din Bulgaria analiştii nu vad semne de remediere a climatului de investiţii, în timp ce preţurile scad, cererea este redusă, vânzările la fel, lipsa investitorilor străini şi finanţările limitate acordate de bănci se aşteaptă să continue cel puţin până la mijlocul lui 2010.

Potrivit raportului, singura schimbare ce va fi sesizată este că în primele trei trimestre ale anului, stocul de unităţi rezidenţiale noi va continua să scadă, conducând la o dezechilibrare a balanţei dintre cerere şi ofertă. Anul trecut, în marile oraşe bulgare, vânzările de case au scăzut în medie cu 39%, dar în prezent oferta este încă mai mare decât cererea de pe piaţă.

Vânzările vor scădea cu 10-13%

Autorii studiului se aşteaptă ca din trimestrul trei să apară noi proiecte rezidenţiale care să revitalizeze piaţa imobiliară. Numărul vânzărilor ce se vor finaliza în prima jumătate a anului 2010 se aşteaptă să scadă cu 10-13% în comparaţie cu perioada similară de anul trecut, când au fost încheiate 87.459 de tranzacţii.

De asemenea, preţurile de vânzare şi de închiriere se aşteaptă să mai scadă, pe parcursul primelor şase luni ale anului, cu circa 10% în unele zone ale ţării. Anul trecut, circa 92% din tranzacţiile imobiliare au fost încheiate de bulgari, urmaţi de ruşi şi cetăţeni ai fostelor ţări sovietice.

 
La sfârşitul celui de-al treila trimestru din 2009, veniturile încasate de la investitori imobiliari străini au fost de 433 mil. euro, în comparaţie cu 1,081 mld. euro în 2008.
Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:
Fii primul care comenteaza
Nume:*
Email:
Comentariu:*
 Doresc sa fiu informat pe e-mail de aparitia unui nou comentariu la aceasta stire
NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul media.imopedia.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
OFERTE RECOMANDATE
Salajan , SC: 84 mp, 3 cam.
Rosetti , SC: 302 mp
Blog IMOPEDIA
RUN
08 Februarie 2012
Studiile IMOPEDIA.ro au fost preluate de unul dintre cele mai puternice site-uri internaționale din domeniul imobiliar ...
Dragos Dragoteanu
06 Februarie 2012
2012. Un an ca oricare altul? Cui ii mai pasa de real estate-ul romanesc in actuala conjunctura economica ...
Giulio Angheloiu
10 Februarie 2012
Probabil că Rudyard Kipling ar mai fi luat un Premiu Nobel pentru literatură dacă ar fi pus pe hârtie şi conturat ...
Daniel Dobre
08 Ianuarie 2012
A trecut Craciunul, Sf. Stefan, Revelionul, Sf. Vasile, Boboteaza si astazi si Sf. Ion! Banuiesc ca de luni, ...
Adrian Crivii
22 Octombrie 2011
We are now facing one of the most critical moments of the financial crisis and the major decisions that are taken on a ...
Gabriel Alexandru
14 Octombrie 2011
A venit timpul sa discutam si despre drepturile Vanzatorului, dupa ce am tratat separat drepturile Cumparatorului aici ...
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai citite stiri
Cele mai comentate stiri
Top Likes

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video