Premierul britanic, David Cameron, vrea ca Banca Centrală Europeană să se implice mai mult în depăşirea crizei, dar soluţia a fost dezaprobată de cancelarul german, Angela Merkel. În cadrul discuţiilor de la Berlin, cei doi lideri nu au reuşit să cadă de acord nici asupra implementării taxei pe tranzacţiile financiare.

22154-merkel_si_cameron.jpgÎn urma întâlnirii de la Berlin, cancelarul german Angela Merkel şi premierul britanic David Cameron au stabilit că este imperios necesar ca statele europene să colaboreze intens pentru a putea depăşi criza, dar nu au căzut de acord asupra viitorului Uniunii Europene. Marea Britanie a cerut ca Banca Centrală Europeană să aibă un rol mai pronunţat în gestionarea crizei din Zona Euro, dar Germania nu a fost de acord.

„Cererea Marii Britanii de a folosi mai multe resurse pentru a restaura credibilitatea Zonei euro este corectă. Dar trebuie să avem grijă să nu pretindem că avem puteri pe care nu le avem, deoarece pieţele îşi vor da seama foarte repede", a răspuns Angela Merkel la soluţia premierului britanic.

Mai mult decât atât, cei doi lideri nu s-au înţeles nici în ceea ce priveşte modalitatea de implementare a unui plan de salvare. În timp ce David Cameron vede stabilizarea Zonei euro ca venind în urma unor „acţiuni decisive", cancelarul german susţine că este nevoie de o abordare „pas cu pas". 

Angela Merkel a reiterat o idee expusă în ultimele luni - modificarea tratatelor doar pentru ţările din Zona euro. Cancelarul german a subliniat că trebuie găsită o soluţie cât de curând, până la summitul Uniunii Europene din decembrie, deoarece „fiecare înţelege poziţia celuilalt". Premierul britanic a declarat că Marea Britanie este extrem de preocupată de stabilizarea Zonei euro, deşi nu face parte din ea, arată publicaţia Berliner Morgenpost.

Dar în timp ce premierul britanic susţine modelul capitalismului anglo-saxon, cancelarul german promovează economia socială şi competitivă de piaţă. Astfel că David Cameron a subliniat că nu este de acord cu instituirea unei taxe pe tranzacţiile financiare la nivel european, decât dacă o astfel de măsură va fi instituită la nivel global. Premierul a mizat pe refuzul liderilor care fac parte din G20, având în vedere că aceştia au respins în repetate rânduri o asemenea propunere.

CITEȘTE ȘI: Nemţii caută soluţii pentru a-i exclude din Zona euro pe membrii risipitori


21 November 2011