Casele, pe vremea lui Ceauşescu

Mulţi români fără locuinţă privesc sistemul de repartiţie a locuinţelor dinainte de '89 cu invidie. Nostalgicii comunismului românesc pomenesc întotdeauna, printre avantajele "epocii de aur", faptul că „toată lumea primea o locuinţă".

Mulţi români fără locuinţă privesc sistemul de repartiţie a locuinţelor dinainte de '89 cu invidie. Nostalgicii comunismului românesc pomenesc întotdeauna, printre avantajele "epocii de aur", faptul că „toată lumea primea o locuinţă".

Blocurile comuniste au fost construite rapid şi în număr mare, dar fără să respecte niciun standard de calitate . Deşi lucrurile nu stăteau chiar aşa, nu poate fi contestat faptul că obţinerea unei locuinţe era mult mai facilă înainte de 1989 decât acum, în special pentru tineri. Statul comunist nu oferea însă locuinţele din altruism.

Proprietar al majorităţii covârşitoare a clădirilor de locuit din zona urbană, regimul comunist folosea aceste spaţii ca momeală şi răsplată pentru cei de care avea nevoie.

Politica de industrializare începută de Gheorghe Gheor­ghiu Dej şi continuată cu avânt de Nicolae Ceauşescu, care a creat platforme industriale gigant, solicita forţă de muncă pe măsură. Sute de mii de oameni au fost mutaţi de la sat la oraş. Pentru a-i adăposti, s-au construit zeci de mii de blocuri şi cămine.

Cu foarte rare excepţii, blocurile erau din beton, înghesuite şi prost făcute, fără să respecte standarde minime de calitate. Chiar şi aşa însă, primirea unei repartiţii într-unul din aceste blocuri reprezenta un vis pentru orice familie tânără.

O istorie banală

Mircea Hava este primarul municipiului Alba Iulia. Orădean prin naştere, după terminarea facultăţii, în 1981, a cerut să fie repartizat la Râmnicu Vâlcea pentru a fi îm­preună cu viitoarea soţie, Cristina.

Timp de doi ani, cât el a lucrat ca inginer chimist la Combinatul de Produse Sodice din Govora, cei doi au cunoscut „deliciile" vieţii dintr-un cămin de nefamilişti.

Naşterea primului copil, Andreea, i-a făcut să-şi dorească şi mai mult o locuinţă mai confortabilă. Pentru început, s-au mutat la părinţii soţiei, în Sebeş, judeţul Alba.

Amândoi lucrau în Alba Iulia, pe trei schimburi şi făceau naveta. „Era greu cu naveta. Mă trezeam la 4.00 dimineaţa, ca să fiu la 7.00 la fabrică, iar iarna era cumplit. Drumurile erau proaste, autobuzul vechi, fără încălzire ... Ce mai, o plăcere", îşi aduce aminte Hava.

Făcuse o cerere pentru o locuinţă, ca toată lumea. În 1984 a primit repartiţie pentru un apartament cu 3 camere, la etajul doi al unui bloc nou construit.

„Am avut baftă. În perioada aceea, în Alba Iulia se construia foarte mult, aşa că am obţinut repartiţia destul de uşor. Ţin minte chiar că era un apartament în centru, cu 6 camere, cu scară interioară, pe care nu voia să-l ia nimeni, pentru că era întreţinerea prea mare.

Ne-am bucurat, era prima noastră casă, eram doar noi cu copiii. Era o politică bună, chestia cu casele. Omul era altfel motivat să rămână într-un loc atunci când avea o casă, chiar şi cu chirie, la stat".

Lecţie bine învăţată

După 1989 a intrat în politică şi administraţie. A fost primar al oraşului Alba Iulia între 1991 şi 1992, viceprimar din 1993 până în 1996 şi apoi primar din 1996 până în prezent. Problema locuinţelor a fost şi a rămas o prioritate pentru Hava, aşa cum este, de altfel, pentru aproape orice primar din România.

„Avem câteva sute de cereri de locuinţe, de la tineri, de la familii cu probleme. Dacă aş putea, le-aş da la toţi casă. Din păcate, nu putem construi destul. Colaborăm bine cu ANL, chiar şi acum avem un bloc în construcţie, avem proiectate şi locuinţe sociale.

Ar trebui ca statul român să o lase mai moale cu centralizarea în domeniul ăsta, să dea mai multă libertate autorităţilor locale, pentru că noi ştim mai bine decât cei de la Bucureşti cu ce greutăţi ne confruntăm. Pot să garantez că, dacă am putea face noi licitaţiile, nu numai că am obţine preţuri mult mai mici, dar şi calitatea ar fi alta", şi-a expus Hava nemulţumirea.

A dovedit şi că a învăţat bine lecţia din comunism. „Avem un proiect să facem, în sistem ANL, vreo 20 de case. Case simple, nu vile. Le vom oferi oamenilor de care oraşul are nevoie, pentru că avem universitate, spital şi vrem să-i ţinem aici pe oamenii de valoare.

O să facem o repartiţie transparentă şi o să le vindem la preţul de construcţie, pentru că nu vrem profit, ci vrem ca oamenii de care avem nevoie să rămână în oraş.

Or, fără casă, nu stă nimeni. Criteriile de repartiţie, punctajele, o să ţină cont şi de studii, de valoarea socială a celor care vor primi locuinţele. Nu e o «legare de glie», dar oamenii trebuie motivaţi să stea", mai spune Hava.

Era o politică bună

Ne-am bucurat, era prima noastră casă, eram doar noi cu copiii. Era o politică bună chestia cu casele. Omul era altfel motivat să rămână într-un loc atunci când avea o casă, chiar şi cu chirie,la stat.

Realizările „Epocii de Aur" sunt exagerări

„Nostalgia epocii comuniste trebuie eliminată", este convins Nicolae Noica, fost ministru al Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului între 1996 şi 2000.

 Nicolae Ceauşescu participa, în februarie 1965, la inaugurarea unui complex nou de locuinţe la Piteşti .

"Se vorbeşte foarte mult de faptul că, pe vremea lui Ceauşescu, se construiau 100.000 de apartamente pe an. Este fals. Se raporta numărul de apartamente luându-se ca unitate de măsură «apartamentul convenţio­nal», care avea o suprafaţă locuibilă de 29 metri pătraţi.

Un apartament de 3-4 camere, cu suprafaţă mai mare, era echivalat cu mai multe apartamente convenţionale. Dacă vrem să facem o comparaţie reală, între ce s-a construit înainte de 1989 şi după 1989, trebuie să fie făcută pe suprafaţa locuibilă realizată", precizează fostul ministru.

Acesta este de părere că idealizarea politicii statului comunist în domeniul construcţiei de locuinţe este o greşeală.

Noica, nemulţumit şi de sistemul actual

În cartea sa "Politici de locuire în România", apărută în 2003 la Editura Maşina de scris, Nicolae Noica spune: "Înainte de prăbuşirea comunismului, construcţia de locuinţe a reprezentat un obiectiv subordonat politicii de industrializare şi urbanizare forţată. S-a construit relativ mult, dar cu minusuri din punct de vedere al confortului.

Noile blocuri de locuinţe, prezentate în mai toate imaginile cu reuşitele societăţii socialiste, se doreau o emblemă a «victoriei împotriva burgheziei», dar şi un semn al prosperităţii. Ele reprezentau în fapt substanţa oraşelor noi, populate de exponenţii «omului nou», muncitorul chiriaş".

Noica nu este însă mulţumit nici de actualele politici ale statului în privinţa locuinţelor. Fostul ministru consideră că sistemul construirii de locuinţe pentru tineri de către stat, ca şi cel al construirii de locuinţe sociale, a fost deturnat în favoarea îmbogăţirii unor personaje bine plasate.

 „În perioada în care am fost ministru, am făcut contract cu o firmă englezească, pentru construcţia de locuinţe sociale. Construiau cu un cost de 350 de dolari pe metrul pătrat. După aceea a venit domnul ministru Mitrea şi nu i-a mai convenit", spune Nicolae Noica.