Băncile se întâlnesc azi cu reprezentanții BNR pentru a discuta noile norme de creditare. Este vorba despre creșterea avansului la creditele în euro și scăderea drastică a perioadei de rambursare a creditelor de nevoi personale. Deși asemenea măsuri restricționează puternic creditarea, băncile susțin demersurile Băncii Naționale, cu mici excepții. IMOPEDIA.ro a aflat care sunt, punctual, aspectele cu care băncile nu sunt de acord și cele pe care acestea le încurajează, dar și cât va costa de acum înainte să obții un credit în valută.

21315-calculator_casa.jpgSchimbările pe care vrea BNR să le aducă condițiilor de creditare vor schimba radical modul de lucru al băncilor. De fapt, ele vor îngreuna la maximum misiunea acestora de a vinde credite, fie ele ipotecare sau de nevoi personale, mai ales dacă este vorba despre împrumuturi în monedă străină. Și totuși, băncile sunt, în general, de acord cu aceste schimbări. Totuși, fiecare a adus câteva amendamente, care au fost cuprinse într-un set de sugestii venite din partea Asociației Române a Băncilor. Acestea vor fi discutate azi, în întâlnirea dintre ARB și BNR.

„Trendul general este că băncile sunt de acord. Mai ales că, uitându-mă cu atenție în noul regulament, am constatat că, de data asta, Banca Națională aproape că s-a inspirat în regulament din unele norme ale unor bănci comerciale care au prevederi de genul acesta în normele lor interne.”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro Radu Grațian Ghețea, președintele ARB.

Cele mai importante schimbări pe care le vrea BNR-ul se referă la creșterea avansului astfel:
 
•    15% avans minim pentru creditele contractate în lei
•    30% avans minim pentru creditele contractate în euro
•    40% avans minim pentru creditele contractate în alte valute

Astăzi se discută dacă suma obținută prin creditele Prima Casă va scădea, așa cum se vehiculează, cu până la 35%

Băncile consideră aceste modificări necesare ca norme de prudențialitate. Într-un singur punct consideră instituțiile financiare că BNR a exagerat: creditele pentru nevoie personale. 

„Sunt tot felul de sugestii din partea băncilor, una mai de interes ar fi că unele bănci consideră că termenul pentru creditul de consum de numai cinci ani este cam mic. Unele propun șapte ani, altele propun zece ani… O să discutăm cu Banca Națională și vedem ce rațiuni au stat la bază când a fixat la cinci și nu șase sau altă perioadă.”, continuă Ghețea.

Schimbările propuse de Banca Națională nu specifică însă nicăieri, concret, ce se va întâmpla cu Programul Prima Casă. S-a vorbit despre faptul că, deși avansul nu se va modifica, este posibil să scadă puternic suma care va putea fi împrumutată. S-a vehiculat chiar ideea că această scădere s-ar traduce într-un procent de 30-35%. Astfel, o familie care voia să cumpere o locuință de 60.000 euro, ar putea să cumpere, după implementarea normelor, o locuință de cel mult 35.000-40.000 euro. Totuși, bancherii par să fie optimiști și să nu ia în calcul nicio schimbare la nivelul Prima Casă.

„Este o confirmare neoficială din partea băncilor, la o discuție la care s-a atins subiectul Prima Casă tangențial, cel puțin din discuția respectivă noi am înțeles că nu există această intenție de a afecta creditul Prima Casă.”, spune preşedintele ARB. 

Ce avans va trebui să depui pentru credite, după implementarea schimbărilor?

În cazul creditelor în euro, un client care vrea un împrumut pentru a finanța o locuință de 60.000 euro, trebuie să aibă puși deoparte cel puțin 18.000 euro pentru avans, față de minimum 9.000 euro, cât era până acum.

În cazul unei case de 100.000 euro, avansul minim ar putea fi de 30.000 euro, față de 15.000 euro, cât este acum.

În cazul clienților cu pretenții mai mari, care caută vile de 150.000 euro, avansul va urca până la 45.000 euro, adică echivalentul unui apartament cu două camere.

În cazul creditelor în lei, potrivit noilor reguli, avansul va fi la jumătate față de nivelul solicitat la creditele în euro. Adică pentru un împrumut cu echivalentul în lei a 60.000 euro, avansul va însemna echivalentul a doar 9.000 euro.

Chiar și așa, suma pentru avans rămâne, ca și până acum, cea mai mare problemă a clienților bancari. Și dacă până acum, ei se foloseau de creditele de nevoi personale pentru a finanța avansul, lucrurile se vor complica foarte tare după apariția noilor norme. Asta pentru că BNR vrea să reducă de la maximum 25 de ani la cinci ani perioada de rambursare a acestora. Iar acest lucru se traduce într-o rată lunară mult mai mare. Regulamentul va intra în vigoare în următoarele luni, imediat după ce se ajunge la un acord cu băncile.

CITEŞTE ŞI BNR înăspreşte condiţiile de creditare, Prima Casă scapă


3 October 2011