MAI
Ce rată lunară plăteşti pentru „Prima Casă 2“
Dacă în cazul locuinţelor vechi achiziţionate prin programul guvernamental „Prima Casă" lucrurile nu s-au schimbat, pentru imobilele ce urmează să fie construite, noua formă a adus anumite modificări.
Prima Casă creşte oferta de locuinţe vechi
Mai exact, garanţia oferită de stat a crescut până la 70.000 de euro, iar pentru cumpărătorii organizaţi în asociaţii (cu condiţia să deţină un teren în comun) - până la 75.000 de euro. Deşi condiţiile de creditare au rămas aceleaşi, solicitanţii trebuie să ştie că un credit mai mare presupune o rată mai mare.
În plus, cuantumul avansului minim solicitat va fi mai ridicat, iar venitul minim al unei familii trebuie să depăşească 3.300 de lei. În cazul în care valoarea garanţiei acordate prin programul guvernamental este de 70.000 de euro, la un avans de 5% (3.500 de euro), valoarea maximă a creditului este de 66.500 de euro.
Pentru această sumă (contractată pe 30 de ani), în condiţiile actuale de dobândă, solicitantul va plăti o rată lunară ce variază între 330 şi 345 de euro, potrivit calculelor Conso.ro. Pentru creditele de 57.000 de euro, ratele lunare se situează, în prezent, la aproximativ 310 euro. De asemenea, şi cuantumul comisionului pentru Fondul de Garantare (FNGCIMM) va creşte. În această situaţie, comisionul de 0,37% se va ridica la 246 de euro în primul an.
Avans şi venituri minime mai mari
În ceea ce priveşte veniturile solicitante de bancă pentru calificarea la un credit de 66.500 de euro, o familie de două persoane, fără alte datorii, trebuie să obţină lunar cel puţin 3.300 de lei. S-a luat în calcul un grad de îndatorare de 50%. Pentru cumpărătorii organizaţi în asociaţii, unde garanţia creşte la 75.000 de euro, creditul maxim ce poate fi acordat este de 71.250 de euro.
































Parintii mei detin un teren intr-o zona montana si as dorii sa construiesc o casa si care ar fi conditiile,ca de ex:
-terenul trebui sa fie propietate mea sau se poate construi stiind ca este terenul parintilor mei sau trebuie sa-mi faca acte pe acest teren
- se poate construi obligatoriu cu firme sau se poate face si cu persoane fizice autorizate
-care sunt pasii pentru accesarea acestui program,deoarece este totul ambigu si inclusiv la bancii am fost sa ma interesez si d-au din umeri,mai multe stiam eu
- se poate face o simulare in privinta ratelor
Va multumesc si as dorii sa primesc aceste informatii in mail!