Tehnici profesionale de lucru în imobiliare (vezi mai mult)
29
MAI
Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Cea mai mare sală polivalentă din România va fi construită pe amplasamentul patinoarului Flamaropol

03 iun 2011 | Sursa: Money.ro | Numar afişări: 1797

Cea mai mare sală polivalentă din România va avea 16.000 de locuri şi va fi construită pe amplasamentul patinoarului Flamaropol din Bucureşti, aflat în apropierea Stadionului Naţional din sectorul 2, a anunţat joi ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.

sursa: money.ro"Clădirea în care se află patinoarul va fi demolată. Investiţia va fi de până la 50 milioane euro şi va fi dezvoltată prin programul derulat de Compania Naţională de Investiţii", spun oficialii ministerului.

Potrivit acestora, a fost deja publicat anunţul de intenţie pentru construcţia sălii polivalente, iar studiul de fezabilitate va fi realizat ulterior. Conform anunţului de licitaţie, sala polivalentă va avea 20.000 de locuri.

Actuala Sală Polivalentă a Capitalei, care se află în Parcul Tineretului, a fost inaugurată în 1974 şi are 6.000 de locuri.

De altfel, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului anunţase încă din luna ianuarie că în acest an va finaliza aproximativ 130 de săli de sport demarate deja şi va începe totodată construcţia celei mai mari săli polivalente din ţară, la Bucureşti.

Elena Udrea, a semnat joi cele cinci contracte aferente proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Regional şi incluse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană pentru zonele Ion Creangă şi Baicului din Capitală, în valoare totală de 38 mil. lei.

Printre proiectele derulate de MDRT împreună cu Primăria Sectorului 2, se numără şi construcţia de locuinţe ANL pe Strada Fabrica de Glucoză, contruirea unei Săli polivalente pe amplasamentul patinoarului Flamaropol, programul de reabilitare termică a locuinţelor, precum şi construirea a 14 creşe şi grădiniţe prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii.


Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:
Fii primul care comenteaza
Nume:*
Email:
Comentariu:*
 Doresc sa fiu informat pe e-mail de aparitia unui nou comentariu la aceasta stire
NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul media.imopedia.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
OFERTE RECOMANDATE
Berceni , SC: 98 mp, 3 cam.
Soseaua Nordului , SU: 70 mp, 2 cam.
Blog IMOPEDIA
RUN
16 Mai 2012
Gala Agentului Imobiliar a fost, din nou, un moment de marcă al pieței imobiliare românești. Ca în fiecare an, ...
Dragos Dragoteanu
21 Mai 2012
Ca multi dintre voi, ma uit la fotbal de zeci de ani. Acum voi vorbi despre un model de succes. In politica si in ...
Giulio Angheloiu
22 Mai 2012
Cum putem ieşi cât de cât din mizerie? Cum putem scăpa de sărăcie? În principiu, nu există decât patru drumuri ...
Daniel Dobre
22 Mai 2012
FOCUS s-a nascut intr-o seara friguroasa de iarna, la o cafenea in Cismigiu.  A fost o propunere la care Ileana Preda ...
Adrian Crivii
22 Octombrie 2011
We are now facing one of the most critical moments of the financial crisis and the major decisions that are taken on a ...
Gabriel Alexandru
14 Octombrie 2011
A venit timpul sa discutam si despre drepturile Vanzatorului, dupa ce am tratat separat drepturile Cumparatorului aici ...
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai citite stiri
Cele mai comentate stiri
Top Likes

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video