În ultimii ani, Centrul Vechi al Capitalei s-a bucurat de o atenție sporită atât din partea chiriașilor, cât și din partea clienților. Zona s-a dezvoltat într-un ritm alert, iar schimbările în bine sunt evidente. Zona este una ușor accesibilă și oferta comercială este variată. Cu toate acestea, specialiștii sunt de părere că acest segment s-a dezvoltat haotic, independent de structura orașului, și a devenit mai degrabă un centru de entertainment decât un pol comercial. Acesta este și motivul pentru care marile lanțuri de magazine preferă zona Unirii, atunci când caută locația perfectă pentru extindere sau intrare pe piața din București.

36625-centrul_vechi.jpgUna dintre cele mai mari probleme ale ultimilor ani, în centrul vechi, a fost nivelul chiriilor. Chiar și la câțiva ani după instaurarea crizei economice, nivelul chiriilor în zonă erau la niveluri nerealiste și chiar au continuat să crească. De altfel, aceasta a fost singura zonă în care chiriile au crescut, în perioada de criză. Această realitate a condus la o selecție a clienților, majoritari fiind proprietarii de cafenele și restaurante.

Există și a existat întotdeauna un interes în creștere al retailerilor, pentru această zonă, dar concretizările sunt aproape întotdeauna dificile. Problemele pornesc de la chiriile mari și se completează cu faptul că nu există încă nicio ancoră din magazinele fashion în zonă, iar competiția dintre cafenele și restaurante este acerbă. Toate acestea, încă țin retailerii departe de această zonă”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro Marcel Tudosie, consultant comercial Estate Business Consult.

Centrul Vechi s-a transformat în prelungirea pietonală a zonei comerciale Unirii

În același timp, în zona Unirii s-au închiriat mii de metri pătrați de către retaileri care aduc efervescență în domeniul retail. Este vorba despre branduri cu produse accesibile, precum cele care aparțin de Inditex, C&A sau H&M. Aceste magazine-ancoră atrag un volum impresionant de clienți, iar Centrul Vechi se transformă în prelungirea pietonală a zonei Unirea. Această stare de fapt nu se poate schimba, în lipsa unui cadru comercial adecvat.

„Centrul Vechi al Bucureștiului are un potențial uriaș, momentan slab exploatat. Nici măcar nu putem face o comparație cu alte capitale europene, momentan Centrul Vechi este doar locul perfect pentru a ieși la un pahar. În rest, din punctul de vedere al activităților comerciale care se desfășoară în zonă, oferta este foarte limitată. Pentru a evolua, este imperios necesar să se schimbe mix-ul de clienți cu unul care să includă și  principalele magazine vestimentare accesibile, cele care există deja în zona Unirii, precum și comercianți importanți din alte domenii, cum ar fi multimedia și servicii”, continuă oficialul Estate Business Consult.

Modificarea mixului de chiriași ar ajuta și la rezolvarea unei alte probleme a Centrului Vechi: sezonalitatea. În timpul sezonului rece, traficul pietonal în zonă scade considerabil, motiv pentru care chiriile sunt în scădere, în această perioadă. Aceasta este perioada în care chiriașii dominanți, precum cluburile, barurile și terasele, sunt mai puțin activi.

Citește și:

19 March 2015