Tehnici profesionale de lucru în imobiliare (vezi mai mult)
29
MAI
MAI
China Town din România
„Românii vor vedea China Town nu numai la televizor, ci vor avea ocazia să-l vadă şi aici, acasă, în România". Declaraţia a fost făcută de premierul Emil Boc la festivitatea de inaugurare a lucrărilor celei de-a doua etape a proiectului China Town.
Viitorul orăşel chinezesc este construit in localitatea Afumaţi şi se va întinde pe 38 de hectare. Proiectul este dezvoltat de compania China Town Romania. Prima etapă a proiectului cuprinde cinci linii de magazine de tip showroom şi a fost deja finalizată. Până anul viitor în luna februarie alte trei hale urmează să fie construite şi vor cuprinde 1.240 de magazine cu o investiţie de 41 milioane euro.
"Momentul de astăzi este unul care consolidează relaţiile noastre economice. Vreau să îi felicit pe investitori pentru faptul că investesc într-un obiectiv de maximă eficienţă aflat în România. Şi, pe de altă parte, vreau să-i asigur că cei care investesc în perioadă de criză vor fi principalii câştigători după ce România şi lumea vor ieşi din criză. România va menţine în continuare politicile atractive pentru a avea investitori autohtoni sau din afara ţării. Mă refer aici la menţinerea cotei unice de impozitare sau la neimpozitarea profitului reinvestit" a declarat Emil Boc la inaugurarea lucrărilor din Afumaţi.
A doua etapă a proiectului urmează să fie finalizată în 2015 şi depăşeşte 50 de milioane Euro. Proiectul va cuprinde locuinţe, depozite, magazine, restaurante, spaţii verzi, şcoli şi grădiniţe. Întreg proiectul va fi gata în 2020.
Viitorul orăşel chinezesc este construit in localitatea Afumaţi şi se va întinde pe 38 de hectare. Proiectul este dezvoltat de compania China Town Romania. Prima etapă a proiectului cuprinde cinci linii de magazine de tip showroom şi a fost deja finalizată. Până anul viitor în luna februarie alte trei hale urmează să fie construite şi vor cuprinde 1.240 de magazine cu o investiţie de 41 milioane euro. "Momentul de astăzi este unul care consolidează relaţiile noastre economice. Vreau să îi felicit pe investitori pentru faptul că investesc într-un obiectiv de maximă eficienţă aflat în România. Şi, pe de altă parte, vreau să-i asigur că cei care investesc în perioadă de criză vor fi principalii câştigători după ce România şi lumea vor ieşi din criză. România va menţine în continuare politicile atractive pentru a avea investitori autohtoni sau din afara ţării. Mă refer aici la menţinerea cotei unice de impozitare sau la neimpozitarea profitului reinvestit" a declarat Emil Boc la inaugurarea lucrărilor din Afumaţi.
A doua etapă a proiectului urmează să fie finalizată în 2015 şi depăşeşte 50 de milioane Euro. Proiectul va cuprinde locuinţe, depozite, magazine, restaurante, spaţii verzi, şcoli şi grădiniţe. Întreg proiectul va fi gata în 2020.
Voteaza articolul: 

















| Aprecierea vizitatorilor: 



















Stirile zilei
Comentarii (3)
Adauga un comentariu
#3. GEO | 10.03.2011 | 15:40
1
(0/1)
Acesta sa fie sfarsitul Complexului Europa????????
#2. mda | 20.08.2010 | 10:17
0
(0/0)
tarziu, f tarziu apare acest cina town avand in vedere cati chinezi avem in tara, dar e bine ca apare
#1. miradi | 19.08.2010 | 15:52
1
(0/1)
ma bucur ca vom avea si noi chinezii nostri, chiar daca nu la geamantane, dar, ati uitat sa spuneti ca vom avea in plus pe linga case, magazine etc... si afaceri si cu droguri.
Adauga comentariu
OFERTE RECOMANDATE
IMOPEDIA.ro
VANZARI
INCHIRIERI
PROIECTE si INVESTITII
DEX.IMOPEDIA.ro - dictionar imobiliar
Blog IMOPEDIA
RUN
16 Mai 2012
Gala Agentului Imobiliar a fost, din nou, un moment de marcă al pieței imobiliare românești.
Ca în fiecare an, ...
Dragos Dragoteanu
21 Mai 2012
Ca multi dintre voi, ma uit la fotbal de zeci de ani. Acum voi vorbi despre un model de succes. In politica si in ...
Giulio Angheloiu
22 Mai 2012
Cum putem ieşi cât de cât din mizerie? Cum putem scăpa de sărăcie?
În principiu, nu există decât patru drumuri ...
Daniel Dobre
22 Mai 2012
FOCUS s-a nascut intr-o seara friguroasa de iarna, la o cafenea in Cismigiu. A fost o propunere la care Ileana Preda ...
Adrian Crivii
22 Octombrie 2011
We are now facing one of the most critical moments of the financial crisis and the major decisions that are taken on a ...
Gabriel Alexandru
14 Octombrie 2011
A venit timpul sa discutam si despre drepturile Vanzatorului, dupa ce am tratat separat drepturile Cumparatorului aici ...
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai citite stiri
Cele mai comentate stiri
Top Likes
Linkuri Sponsorizate













