Competiţia CFA Romania pentru cele mai bune lucrări de cercetare şi articole economice şi financiare şi-a desemnat câştigătorii. Masteratul DAFI – primul program de master inclus în programul CFA Institute University Recognition Program.

34461-cfa_romania.jpgEdiţia a III-a a premiilor CFA România, asociaţia profesională a analiştilor financiari, a fost organizată în parteneriat cu Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori în data de 17 iunie 2014, în Aula Magna a Academiei de Studii Economice Bucureşti. Cu această ocazie s-au decernat trei premii, pentru cele mai bune lucrări elaborate în domeniul macroeconomic, domeniul finanţe şi cea mai bună contribuţie media din domeniul economic şi financiar.

Criteriile de bază după care s-a făcut evaluarea se referă la originalitate, creativitate, impact şi avans în domeniul de cunoaştere economic. Relevanţa pentru piaţa din România, utilitatea academică şi practică, multidisciplinaritatea, concizia şi claritatea, argumentele statistice şi econometrice, responsabilitatea socială, progresul în înţelegerea şi formarea unei opinii informate de către public au fost celelalte aspecte evaluate de către juriu.

Membrii juriului care au decis câştigătorii Competiţiei sunt: Dr. Dan Bucsa, Dr. Nicolaie Alexandru-Chidesciuc, CFA (CFA Romania), Dr. Adrian Codirlaşu, CFA (CFA Romania), Dr. Lucian Croitoru (BNR), Dr. Sorin Dumitrescu, CFA (ASE şi CFA Romania), Dr. Ionuţ Dumitru (ASE), Dr. Dragoş Minjina, CFA (CFA Romania), Dr. Adrian Mitroi, CFA (CFA Romania), Prof. Univ. Dr. Ion Stancu (ASE), Bogdan Bilaus, CFA (CFA Romania).

În urma unui proces complex de selecţie, format din mai multe etape, în care au fost analizate lucrări de cercetare, precum şi articole economice şi financiare publicate în anul 2013, s-a decis acordarea premiilor astfel:

-          Premiul SECŢIUNII MEDIA: Moise GURAN – TVR, Claudia MEDREGA – Ziarul Financiar, Ovidiu TEMPEA – Mediafax, Cristian GROSU – CursDeGuvernare.ro

-          Premiul SECŢIUNII FINANŢE: Prof. Univ. Dr. Ciprian NECULA, Prof. Univ. Dr. Gabriel DRIMUS, Prof. Univ. Walter FARKAS, pentru lucrarea „A General Closed Form Option Pricing Formula”

-          Premiul SECŢIUNII MACROECONOMIE: Dr. Mihai COPACIU, pentru lucrarea „Estimation of an open economy DSGE model with financial and employment frictions for Romania”

“Mihai Copaciu a estimat pentru România un model DSGE (dinamic-stohastic de echilibru general). Exerciţiul este unul de natură empirică menit să îmbunătăţească, într-un cadru teoretic foarte complex, evidenţa extrem de redusă privind fluctuaţiile la nivelul ciclului de afaceri în România. Copaciu a arătat că şocurile tehnologice, cel asupra avuţiei antreprenoriale, cel asupra primei de risc suveran şi cel asupra preferinţei pentru consum a gospodăriilor au fost principalele surse care au alimentat creşterea PIB-ului real în perioada de boom, iar declinul economic a fost accentuat de şocuri negative tehnologice şi asupra preferinţei de consum a gospodăriilor” a declarat domnul Lucian Croitoru.

Domnul Adrian Codirlaşu a declarat: “Lucrarea domnilor Necula, Drimuş şi Farkas aduce o nouă abordare de generare a probabilităţilor neutre la risk pentru opţiuni. Astfel lucarea contribuie la îmbunătăţirea modelelor de evaluare a opţiunilor, iar noua metodologie propusă contribuie la determinarea cu acurateţe ridicată a volatilităţii implicite pentru un interval suficient de mare de volatilitate.” Legat de premiile presei, domnul Codirlaşu a declarat că “s-a hotărât acordarea a patru premii pentru a evidenţia atât canalele alternative de promovare a informaţiei economice (presa scrisă, TV, agenţii de ştiri, presa online), cât şi ceea ce percepe comisia ca fiind jurnalişti economici de calitate şi pentru a încuraja atât respectivii jurnalişti cât şi alţi jurnalişti economici”.

Câştigătorii ediţiei II au fost: Stela RAKIPAJ, DOFIN, la Secţiunea Finanţe, Livia CHITU, Banca Centrală Europeană, la Secţiunea Macroeconomie şi Lidia MOISE, Televiziunea Română, la Secţiunea Media.

Câştigătorii ediţiei I au fost: Dr. Ioanid Roşu, HEC Paris, la Secţiunea Finanţe, Dr. Lucian Croitoru, Banca Naţională a României la Secţiunea Macroeconomie si Răzvan Voican, Ziarul Financiar, la Secţiunea Media.

Acordarea de premii pentru cele mai bune articole economice şi lucrări de cercetare economică şi financiară susţine angajamentul CFA România în creşterea calităţii discursului economic în România şi a legăturii acestuia cu practica economică. În completarea acestui obiectiv, CFA România a susţinut includerea Programului de masterat de Management financiar şi investiţii – DAFI al Academiei de Studii Economice Bucureşti în programul CFA Institute University Recognition Program (URP). Astfel, curriculum-ul Programul de masterat de Management financiar şi investiţii – DAFI a fost actualizat pentru a fi cât mai aproape de CFA Program Candidate Body of Knowledge (CBOK) şi a preluat în totalitate prevederile Codului de Etică.

“Suntem onoraţi de faptul ca Programul nostru va fi promovat pe site-ul oficial al CFA Institute şi nu numai. Programul de master DAFI a înglobat în curriculum o mare parte a CFA Program CBOK şi a Codului de Etică. Este un pas important către o pregătire mai bună a studenţilor pentru o carieră în Finanţe”, a declarat cu această ocazie Prof. Univ. Dr. Ion STANCU, Directorul Programului de masterat de Management financiar şi investiţii – DAFI – Program recunoscut în cadrul CFA Institute University Recognition Program.

“DAFI va încuraja studenţii să acorde o atenţie deosebită Codului de Etică a CFA Institute şi va motiva universitatea să îmbunătăţească în mod constant curricula educatională pentru a pregăti absolvenţii săi pentru rigorile profesionale ale pieţei financiare. Acceptarea programului DAFI în University Recognition Program a CFA Institute reprezintă o recunoaştere academică minunată şi o promisiune pentru performanţa viitoare. În calitate de primul Program din Romania ca parte a University Recognition Program suntem deschişi să împărtăşim experienţa noastră cu alte universităţi interesate”, a spus Dr. Adrian MITROI, CFA, Lector, Finanţe Comportamentale: Managementul Portofoliul Individual şi gestiune financiară în cadrul DAFI.

Ca membru al acestui program al CFA Institute, Programul de masterat de Management financiar şi investiţii – DAFI este eligibil să primească anual un număr de burse pentru studenţii săi pentru înscrierea în programul CFA.

19 June 2014