Peste trei sferturi dintre băncile din România estimează că activitatea de creditare va urca, de-a lungul acestui an. Previziunile sunt semnificativ mai optimiste decât în alte state europene, unde doar jumătate dintre bancheri au astfel de așteptări. În anumite sectoare, politicile de creditare dau semne că se vor relaxa, în timp ce pentru sectoare precum construcții sau imobiliar comercial, bancherii se așteaptă la restricții suplimentare.

37139-creditare.jpgAproximativ 77% dintre băncile de la noi din țară anticipează intensificarea activității de creditare de-a lungul acestui an, în timp ce în restul țărilor europene, doar 51% dintre instituțiile financiare au astfel de așteptări, potrivit celui mai recent studiu realizat de EY România, în colaborare cu Asociația Română a Băncilor (ARB). Mai mult, procentul celor care se așteaptă la o creștere semnificativă a creditării s-a dublat față de anul trecut. Cadrul legislativ al insolvenței și aplicarea lui este în continuare principalul aspect care descurajează creditarea pentru 95% din bănci.

„Băncile preconizează relaxarea parțială a politicilor de creditare în sectoare precum Industria, Agricultura, Sănătate și pe segmentul IMM-urilor, dar există în continuare aspecte care descurajează sau cresc costul creditării în condițiile în care creditarea este la cel mai scăzut nivel din regiune relativ la PIB. Modificările aduse cadrului legislativ al insolvenței nu sunt suficiente în lipsa unei schimbări semnificative în ceea ce privește aplicarea lui. Problemele întâmpinate de bănci în această privință reprezintă principalul aspect care descurajează creditarea companiilor”, a declarat Radu Grațian Ghețea, Președintele de onoare al ARB.

  • Politicile de creditare dau semne că se vor realxa în sectoare precum IT, sănătate, industrie sau segmentul IMM-urilor, spun bancherii
  • La polul opus se află construcțiile, sectorul imobiliar comercial și transporturile, sectoare pentru care bancherii se așteaptă la restricții suplimentare

Peste 80% din bancheri se așteaptă la o îmbunătățire a performanței financiare a liniei de servicii Retail banking, procentul fiind de 62% în privința Corporate banking. Însă potrivit specialiștilor, nu pentru toate băncile performanța financiară se măsoară în rentabilitatea capitalurilor.

„Pentru multe din bănci, așteptările de îmbunătățire a performanței nu înseamnă că vor deveni profitabile în 2015, ci mai degrabă că vor reduce substanțial pierderile, eventual vor avea un mic profit sau pur și simplu că vor crește baza de active ca premiză a îmbunătățirii performanței financiare. Doar câteva bănci vor avea în 2015 o profitabilitate apropiată de nivelul așteptărilor acționarilor”, explică Gelu Gherghescu, Partener EY Assurance & Advisory Services. 

Pe zona de retail, peste 90% din bănci anticipează o creștere a cererii de credite imobiliare, dublu față de anul trecut (când doar 41% estimau o creștere). În plus, aproximativ 24% se așteaptă chiar la o creștere semnificativă a cererii pentru credite imobiliare. Și în cazul creditelor de consum, peste 80% din bancheri se așteaptă la o creștere a cererii (comparativ cu 65%, anul trecut).

Deși se așteaptă ca veniturile nete din dobânzi și veniturile nete din comisioane să nu crească, un procent mare de bănci (peste 90%) anticipează că rezultatele financiare să vor îmbunătăți. Această previziune se explică prin faptul ca, deși îmbunătățirea vine în principal din reducerea costului riscului, în multe din cazuri aceasta va însemna trecerea de pe pierdere pe un ușor profit.

„Este foarte important ca rezultatele băncilor să se îmbunătățească contribuind astfel la capitalizarea acestora și implicit la creșterea apetitului de creditare. În absența unor perspective de profitabilitate similare cu cele ale sectoarelor bancare performante din regiune capitalul nu are nicio motivație să rămână și cu atât mai puțin să vină în sectorul bancar românesc”, subliniază Gelu Gherghescu.

Se intensifică așteptările privind consolidarea sectorului bancar, atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu. Aproximativ 50% din bancheri se așteaptă la o consolidare de anvergură medie în următoarele 12 luni (față de numai 24% în 2014) în timp ce la orizontul următorilor 3 ani, 41% din banci estimează o consolidare de mare anvergură cu mult peste procentul de 14% din 2014. În același timp, aproximativ 55% din bănci se așteaptă să reducă ușor numărul de angajați, mai mult decât în 2014  când doar 29% din bănci făceau astfel de previziuni. Totuși se estimează că cheltuielile cu remunerarea angajaților nu vor scădea în peste 80% din bănci și chiar vor crește în 32% din acestea.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

21 May 2015