Băncile se pregătesc pentru finanțările de sezon: instituțiile financiare au pus la punct pachete pentru fermierii care pregătesc culturile de toamnă. O categorie căreia i s-a acordat o atenție specială este reprezentată de beneficiarii subvențiilor APIA, pentru care există condiții speciale, favorabile acestora. Printre avantaje se numără și sumele mari acordate fără garanții precum și prefinanțările în proporție de până la 90%.

34974-16cg.jpgUnul dintre creditele care pot fi obținute de beneficiarii subvențiilor APIA este acordat de BCR. Cea mai mare bancă românească acordă fără garanții până la 300.000 de lei. Creditul este flexibil și nu presupune plăți lunare. Cu alte cuvinte, clienții băncii pot rambursa și într-o singură tranșă, dacă își doresc acest lucru. Suma împrumutată poate ajunge până la 90% din subvenția acordată de APIA, iar banii pot ajunge la client în maximum trei zile de la depunerea documentației.

„Un avantaj major adus acestui tip de împrumut, față de programul anterior, este faptul că nu sunt necesare garanții suplimentare în cazul creditelor de până la 300.000 lei. Este necesară doar cesiunea în favoarea băncii a subvenției care va fi încasată de la APIA”, a declarat Magda Săndulescu, Director Executiv Managementul Segmentelor Retail, BCR.

Pentru a obține acest împrumut, clienții trebuie să fie producători agricoli întregistrați ca PFA sau persoană juridică și să prezinte o adeverință de înregistrare fermier emisă de APIA care atestă că sunt eligibili la momentul obținerii finanțării.

Pentru cei care preferă băncile specializate, și Credite Agricole Bank România a anunțat că a semnat convențiile cu APIA, Fondul de Garantare a Creditului Rural precum și cu Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM în vederea finanțării fermierilor care beneficiază de subvenții APIA.

„Semnarea acestor convenții vine în întâmpinarea nevoilor tot mai diversificate ale fermierilor români, legate de finanțarea proiectelor acestora. Acordarea creditului prin subvenția APIA, precum și alte produse de finanțare din portofoliul băncii destinate echipamentelor, terenurilor și campaniilor agricole, confirmă preocuparea noastră pentru susținerea economiei românești și sprijinirea domeniului agricol” a declarat Pierre Martin, Director General Credit Agricole Bank România.

Documentația pentru acest tip de credit a fost simplificată prin lege

Și în acest caz, finanțarea poate ajunge până la 90% din cuantumul subvenției pentru anul 2014. Acest tip de credit este destinat finanțării capitalului de lucru pentru desfășurarea activităților fermierilor și se acordă în monedă națională. Perioada de creditare este până la încasarea sumelor venite de la APIA. O veste bună pentru fermieri este și faptul că, de anul acesta, documentația pentru acest tip de credit a fost simplificată prin lege.

„Ordonanța de urgență adoptată de Guvern întru simplificarea procedurilor de acordare a creditelor era absolut necesară, pentru gestionarea corectă a fondurilor europene destinate agriculturii românești. De asemenea, ajută la armonizarea prevederilor regulamentelor europene cu legislația națională. Acest act vine în întâmpinarea solicitărilor pe care le-am primit de la producătorii agricoli, pentru simplificarea condițiilor privind acordarea sprijinului financiar”, a declarat Daniel Constantin, viceprim-ministru, ministrul Agriculturii și Dezvoltarii Rurale.

Alte bănci care oferă credite pentru agricultori în baza documentelor APIA și în condiții similare sunt BRD, Carpatica, Raiffeisen sau Intesa Sanpaolo Bank.

CITEŞTE ŞI: Afaceri agricole mai bănoase pentru fermierii dispuși să-și schimbe mentalitatea


8 September 2014