Investițiile imobiliare sunt o sintagmă pretențioasă, care pare să se adreseze doar celor privilegiați. Cu toate acestea, oricine vrea să facă o achiziție poate fi catalogat drept investitor. Oricine plasează bani într-o proprietate vrea să facă o afacere bună și riscă pierderi importante. Prin urmare, atât investitorii mici cât și cei mari trebuie să îndeplinească anumite criterii pentru a face investiția profitabilă.

35068-investitii_imobiliare.jpg

Investițiile imobiliare sunt un termen folosit pentru a descrie plasarea unei sume de bani într-un activ imobiliar. Orice investiție are potențialul unui profit, dar și riscul unui eșec. Oamenii de afaceri își asumă acest risc și au învățat să evalueze situația terenurilor sau imobilelor în așa fel încât să crească șansele de reușită. De cealaltă parte, clienții ocazionali de imobiliare nu reușesc să se poziționeze drept investitori și, prin urmare, tind să facă întreaga tranzacție haotic, urmând reguli mai degrabă emoționale, care nu le aduc neapărat și garanții financiare.

Și în investițiile imobiliare, ca în orice investiție, există posibilitatea de a nu îți recupera banii. Dar dacă totul este făcut cu cap, investițiile imobiliare au avantaje majore. Să luăm exemplul unei locuințe pe care o cumperi pentru a o închiria. Poți plăti ratele către bancă din chirie. După un timp, investiția se amortizează și începe să producă profit. Apoi, dacă proprietarul consideră că este optim, poate să vândă locuința. Cu banii obținuți, poate cumpăra un teren pe care în câțiva ani îl vinde cu un preț chiar și de câteva ori mai mare”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro Marian Tănase, consultant ABC Consulting.

Stabilitatea economică aduce riscuri minime, dar recesiunea poate aduce profituri mari

Investițiile imobiliare sunt mai puțin riscante în perioade de stabilitate economică, dar în vremurile de recesiune se pot obține profituri mai mari de către cei care reușesc să vadă oportunitățile. Indiferent de perioadă însă, proprietăție de lux și terenurile agricole sunt unele dintre cele mai sigure achiziții. În orice caz, România încă beneficiază de avantajele țărilor emergente.

În general, în țările dezvoltate, cu economie bine pusă la punct și o piață imobiliară stabilă, există o perioadă de amortizare a investiției care variază între 15 și 20 de ani. în România, această marjă variază între 10 și 12 ani. Cu cât funcționează mai bine piața creditelor imobiliare, cu atât investițiile sunt mai sigure și, prin urmare, mai dinamice”, continuă Marian Tănase.

AFLĂ CARE SUNT Cele mai profitabile orașe din Europa pentru investiții imobiliare, în 2014

Indiferent de condițiile economice, criteriile unei investiții de succes rămân neschimbate. Pentru a fi siguri că banii investiți nu se vor pierde în timp, investitorii trebuie să ia în calcul atât elemente ale prezentului, cât și să proiecteze scenarii despre cum va evolua pe termen lung proprietatea precum și zona în care aceasta este poziționată.

Este un lucru bine cunoscut faptul că locația este crucială pentru succesul unei investiții. Dar acest aspect trebuie înțeles într-un sens mai larg decât cred mulți. De exemplu, cei care au cumpărat la periferia orașului, în urmă cu 10-15 ani, atunci când terenul era unu-doi euro, au beneficiat de un profit uriaș atunci când orașul s-a extins, înghițind zona în care ei au făcut achiziția”, arată Sergiu Tudosie, broker Agenția Imobiliară Tomis.

Cei care reușesc să anticipeze dezvoltarea unei zone sunt cei mai câștigați

Astfel, o zonă în care există spații verzi, acces rutier facil, spații comerciale diverse și de calitate sunt cele mai bine cotate. Dar proprietarii care reușesc să anticipeze dezvoltarea unei zone până când va ajunge să îndeplinească aceste criterii, sunt cei care vor avea cele mai mari câștiguri. În general, investitorii ar trebui să ocolească zonele industriale sau zonele rezidențiale rău-famate, zonele poluate, cu mult zgomot sau trafic intens.

Nu în ultimul rând, investitorii trebuie să fie foarte atenți la partea de acte. Ei trebuie să se asigure de faptul că vânzătorul este proprietar legal, că proprietatea este de calitate și să nu ezite să apeleze la studiile de specialitate”, continuă Sergiu Tudosie

De altfel, această parte este cea mai dificilă pentru un investitor neinițiat. Limbajul de specialitate și dosarul care trebuie întocmit este de natură să descurajeze pe cei care pornesc singuri în acest demers. Tocmai de aceea, cei care vor să facă investiții profitabile și cu riscuri minime, sunt sfătuiți să apeleze la companiile imobiliară sau de consultanță.

ARTICOLE RECOMANDATE:

17 September 2014