Vânzarea locuinţelor cumpărate prin credit este delicată, mai ales dacă este vorba despre un contract Prima Casă. În acest caz, proprietarul nu are voie nici să vândă, nici să refinanţeze creditul în primii cinci ani de la semnarea contractului. Un abuz legal, spun specialiştii, ţinând cont de faptul că Prima Casă este un program eminamente social, deci asemenea restricţii nu îşi au rostul.

26144-images.jpgÎn momentul în care se înhamă la un credit Prima Casă, clienţii sunt condiţionaţi de înscrierea în cartea funciară a interdicţiei de vânzare a locuinţei timp de cinci ani de la achiziţie. Acest lucru este o garanţie pentru stat că proprietarul nu va încerca să schimbe în niciun fel starea de fapt a creditului în anii de început. Nici măcar refinanţarea nu este permisă, iar vânzarea, la modul clasic, iese din calcul.  

„Singura cale prin care clienţii de Prima Casă pot să schimbe condiţiile contractuale în primii cinci ani este cu acordul Ministerului de Finanţe. O procedură suficient de anevoioasă încât să îi descurajeze pe mulţi dintre ei. Doar cei care au cu adevărat nevoie ajung să demareze un astfel de demers, şi nici atunci nu sunt rezultate garantate”, arată pentru IMOPEDIA.ro Bogdan Marcu, broker de credite.

Acest aspect a stârnit nemulţumiri la mai multe niveluri, de-a lungul timpului. Au existat chiar şi mai multe iniţiative prin care se solicita schimbarea acestei realităţi legislative. Totuşi, nimic nu s-a concretizat până acum, lucru contraproductiv, spun specialiştii.

„Prima Casă este un program cu caracter social. Dacă un client consideră că nu mai are nevoie de ajutorul de care a beneficiat de la stat în urmă cu câţiva ani, când a obţinut creditul, nu ar trebui să fie oprit în a accesa un produs clasic, prin refinanţare. Astfel, statul ar putea orienta garanţiile eliberate către alţi clienţi care au nevoie de aceşti bani. Un asemenea demers ar schimba dinamica bancară: se vor acorda atât noi credite Prima Casă, cât şi credite imobiliare standard”, continuă Bogdan Marcu.

Legea este aplicată greşit de funcţionarii de la ghişee

De cealaltă parte, reprezentanţii statului sunt de părere că există mai multe soluţii pentru clienţi, doar că funcţionarii din spatele ghişeelor înţeleg legea după cum s-au obişnuit, nu după cum dictează aceasta cu adevărat.  Tocmai de aceea, este în discuţie o clarificare de lege.

„Radierea, înainte de cinci ani, posibilă şi până acum, era pentru rambursare anticipată, numai că unele oficii ale ANCPI nu înţelegeau acest lucru. Unele radiau, altele nu. Dacă ai rambursat tot înainte de termen, dacă nu mai ai credit, nu mai eşti în program, este normal să poţi vinde. Şi atunci se vine cu precizarea că se poate radia înainte de cinci ani, cu condiţia rambursării anticipate a creditului. Era şi până acum absolut la fel, doar că erau interpretări şi atunci s-a simţit nevoia unor clarificări în legislaţie ca să nu mai fie interpretări diferite la nivelul diferitelor sucursale ANCPI”, au declarat pentru IMOPEDIA.ro oficialii FNGIMM.

Oficialii Guvernului sunt de acord cu faptul că neadoptarea unor măsuri imediate ar influenţa negativ capacitatea de rambursare a ratelor scadente din creditul garantat şi ar conduce la reale dificultăţi în ceea ce priveşte rambursarea ratelor creditelor de către beneficiari. Acest lucru ar avea o influenţă directă negativă asupra derulării prudente şi eficiente a garanţiilor acordate de stat în cadrul programului Prima Casă, căci încă mai sunt câteva sute de milioane de euro de acordat, din ceea ce se spune că ar fi ultima ediţie Prima Casă.

CITEȘTE ȘI: Cum faci când vrei să scapi de un credit?

 

28 August 2012