Mai mult decât imobiliare!
 
Tehnici profesionale de lucru în imobiliare (vezi mai mult)
29
MAI
Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Cum să-ţi creşti valoarea apartamentului cu câteva mii de euro

14 iun 2011 | Sursa: b365.ro | Numar afişări: 1254

Începand cu acest an, potrivit legii, nicio tranzacţie imobiliară nu trebuie să aibă loc fără un certificat energetic. În Capitală însă multe apartamente se vând fără acesta. Asta pentru că vânzătorul, cumpărătorul dar şi notarul evită acest document din cauza preţului, respectiv a timpului de eliberare. Totuşi, certificatul energetic ar putea aduce o creştere a valorii proprietăţii de câteva mii de euro, spun experţii imobiliari.

sursa: b365.realitatea.netCerticatele energetice reprezintă practic o garanţie pentru cei care stau cu teama că iarna întreţinerea îi poate arde la buzunare. Acestea sunt acordate, între altele, şi în baza anului în care a fost ridicat imobilul, a materialelor folosite la ridicarea acestuia sau în baza sursei de alimentare cu energie termică(centrala proprie sau de cartier). Toţi aceşti factori sunt transformaţi în note cuprinse între 20 şi 100 dar şi în scale energetice colorate de la roşu la verde. Roşu reprezintă şi litera „G", ceea ce reprezintă o slabă calitate energetică în timp ce verde închis, care reprezintă şi litera "A", înseamnă cea mai bună calitate energetică estimată în România.

Afacerea certificatelor energetice

De eliberarea acestor certificate energetice se ocupă aşa numiţii auditori energetici, care la nivelul Capitalei sunt în jur de 350 la număr, reuniţi sub umbrela unei asociaţii de profil care reglementează acest domeniu. Emilia Cerna Mladin, unul dintre membrii fondatori ai asociaţiei, explică pentru B365.ro că notarii continuă şi la mai bine de cinci luni de la intrarea în vigoare a legii să încheie tranzacţii imobiliare fără aceste certificate. „Formularul de contract este destul de stufos. Practic vânzatorii sunt obligaţi să semneze ca au luat la cunoştinţă că potrivit legii trebuie ca imobilul să aibe certificat energetic iar cumpărătorul, la rândul său, că nu-l solicită. Este un document la fel de important la dosarul de tranzacţie la fel ca certificatul fiscal sau cadastrul", arată auditorul energetic.

"Prin asta notarul se degreveaza de orice responsabilitate", continuă Emilia Cerna Mladin care subliniază că "din păcate nu sunt penalizari, deşi este o directiva europeana la mijloc şi o lege".

Mai mult, susţine aceasta, există chiar o recomandare a Uniunii Notarilor Publici din România. "Prin acest document din noiembrie 2010, ei(n.r.- notarii) trebuie să solicite certificatul, însă dacă clientul nu-l doreşte, trebuie să semneze în acest sens. Cei mai mulţi notari includ această chestiune în paginile contractului, iar cumparaturul nici nu ştie ce semneză", concluzionează aceasta.

Notarii susţin că-s prea puţini auditori

Într-adevăr, hotărârea există şi subliniază chiar în primele rânduri că notarii, pot autentifica toate contractele de vânzare-cumpărare sau închiriere numai după ce vânzătorul declară că a pus la dispoziţia cumpărătorului certificatul de performanţă energetică a clădirii, iar cumpărătorul declară că a primit acel certificat. „Se recomandă chiar, ca o copie a certificatului sa se păstreze la dosarul actului. Aceasta este recomandarea nr. 1 făcută notarilor publici români de către Uniunea lor Naţională", explică pentru B365.ro purtătorul de cuvânt al Uniunii Notarilor Publici din România, Alin Briceag.

"Abia în situaţiile în care părţile insistă la încheierea şi autentificarea contractului de vânzare-cumpărare sau închiriere fără a fi în posesia certificatulului de performanţă energetică a cladirii, se recomandă ca notarii publici să autentifice acel contract numai dacă părţile consimt la introducerea în contract a unei dispozitii", continua acesta.

De altfel, în documentul cu pricina se subliniază faptul că există şi o serioasă problemă practică: deficitul de auditori energetici şi concentrarea lor în municipiile reşedinţă de judeţ.
Miza certificatelor energetice

În timp ce domeniul pare că încă nu este strict reglementat, certificatele energetice aduc beneficii serioase, susţin specialistii. Expertul-imobiliar Radu Zilişteanu declară, pentru B365.ro, că un astfel de document poate fi în avantajul vânzatorului dar şi al cumpărătorului: "Existenţa certificatului energetic şi o notă bună sau proastă poate fi exploatată atât de cumpărători cât şi de vânzători. De vânzatori în cazul în care imobilul are o clasă energetică bună şi atunci pot să ceară un preţ mai mare pe locuinţă respectivă iar de cumpărători în cazul în care există o notă mică pot să ceară un preţ mai mic. Acest certificat energetic poate să reprezinte element de negociere. Un certificat eneregetic clasa A poate urca preţului unui apartament cu câteva mii de euro", explică Radu Zilişteanu.

Cât priveşte discordia dintre auditorii energetici şi notarii publici, expertul imobiliar susţine că ţine în primul rând de bani dar şi de timpul care-i presează pe notari.

"Găselniţa notarilor are explicaţie în faptul că preţurile practicate de auditorii energetici pentru eliberarea certificatelor sunt destul de ridicate. Notarii au de încheiat foarte puţine tranzacţii în momentul de faţă, fiind criză, şi ei au interesul ca tranzacţia să se petreacă mai repede. Şi atunci ocolesc acest lucru. După ştiinţa mea există unele situaţii în care aceste certificate costă mai mult decât o evaluare de piaţă a unui imobil", concluzionează Radu Zilişteanu.

Potrivit datelor Asociaţiei Auditorilor Energetici Pentru Clădiri, furnizate la cererea B365.ro, preţurile medii de pe piaţă sunt între 100 şi 200 de euro în funcţie de apartament. Mai mult, în cazul în care se solicită un audit pentru un bloc întreg tarifele pot să scadă, însă pot fi şi situaţii în care auditorii pot să solicite un tarif mai mare, de urgenţă, în cazul în care vânzătorul se grăbeşte.


Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:
Fii primul care comenteaza
Nume:*
Email:
Comentariu:*
 Doresc sa fiu informat pe e-mail de aparitia unui nou comentariu la aceasta stire
NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul media.imopedia.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
OFERTE RECOMANDATE
Brancoveanu , SU: 38 mp, 2 cam.
Berceni , SU: 48 mp, 2 cam.
Berceni , SU: 68 mp, 3 cam.
telefoane mobile
Blog IMOPEDIA
RUN
16 Mai 2012
Gala Agentului Imobiliar a fost, din nou, un moment de marcă al pieței imobiliare românești. Ca în fiecare an, ...
Dragos Dragoteanu
21 Mai 2012
Ca multi dintre voi, ma uit la fotbal de zeci de ani. Acum voi vorbi despre un model de succes. In politica si in ...
Giulio Angheloiu
22 Mai 2012
Cum putem ieşi cât de cât din mizerie? Cum putem scăpa de sărăcie? În principiu, nu există decât patru drumuri ...
Daniel Dobre
22 Mai 2012
FOCUS s-a nascut intr-o seara friguroasa de iarna, la o cafenea in Cismigiu.  A fost o propunere la care Ileana Preda ...
Adrian Crivii
22 Octombrie 2011
We are now facing one of the most critical moments of the financial crisis and the major decisions that are taken on a ...
Gabriel Alexandru
14 Octombrie 2011
A venit timpul sa discutam si despre drepturile Vanzatorului, dupa ce am tratat separat drepturile Cumparatorului aici ...
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai citite stiri
Cele mai comentate stiri
Top Likes

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video