Mai mult decât imobiliare!
 
Tehnici profesionale de lucru în imobiliare (vezi mai mult)
29
MAI

Cum va arăta "Prima casă 3"

11 nov 2010 | Sursa: Evenimentul Zilei | Numar afişări: 2246

Programul "Prima casă", prin care persoanelor fizice le sunt acordate garanţii guvernamentale pentru achiziţia sau construcţia de locuinţe, va continua şi anul viitor, însă de această dată ar putea presupune o mai mare implicare a băncilor, a declarat astăzi secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP), Bogdan Drăgoi.

sursa: evz.ro"Programul Prima casă va continua, însă nu ştim dacă va fi Prima casă 3 sau o replică la Prima casă 2, rămâne de văzut", a afirmat Drăgoi. El a precizat că MFP vrea să implice mai mult sistemul bancar în următoarea etapă a programului. De altfel, băncile au trimis la minister un set de circa 20 de propuneri care vor fi discutate, a precizat secretarul de stat.

"Până în prezent, au fost acordate peste 30.000 de garanţii, în valoare totală de 1,25 miliarde euro. Piaţa s-a consolidat, s-a împărţit, fiecare bancă ştie deja căror clienţi se adresează şi cum ar trebui să fie programul", a afirmat Bogdan Drăgoi. El a adăugat că MFP a garantat 100% totul şi "dorim să împărţim puţin din responsabilităţi".

Banca să garanteze jumătate din credit

În viziunea Consiliului Investitorilor Străini (CIS), prezentată şi autorităţilor, programul "Prima casă" ar putea continua într-o formă în care garanţia de stat să acopere numai 50% din suma împrumutului, deoarece restul e garantat cu ipotecă, însă volumul facilităţii ar putea fi dublat.

"Împrumuturi de aproximativ 1,4 miliarde euro ar putea fi astfel acordate, prin lărgirea bazei de potenţiali aplicanţi. În acest scop, poate fi luată în considerare şi recapitalizarea Fondului de Garantare pentru IMM-uri, dacă este cazul", arată un document al CIS.

În prezent, "Prima casă 2" garantează credite de până la 60.000 euro pentru achiziţia de locuinţe, de 70.000 euro - pentru construcţia de locuinţe, respectiv 75.000 de euro - pentru construcţia de locuinţe în asociere, toate cu avans minim de 5%.

Beneficiarii programului sunt persoanele fizice care nu deţin o locuinţă la data la care solicită creditul.


Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:
Comentarii (1)
#1. SoMax | 12.11.2010 | 00:39
0 (0/0)   
...o parere mai avizata, sa-mi "traduca" si mie ce implicatii ar fii ? :) vreau sa ma "bag" si eu in program.... la vre0 30.000 E... sa fac acum, sau sa astept varianta 3 ? merci anticipat de raspuns...
Adauga comentariu
Nume:*
Email:
Comentariu:*
 Doresc sa fiu informat pe e-mail de aparitia unui nou comentariu la aceasta stire
NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul media.imopedia.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
B1TV - PRIMA CASA 4
Get Adobe Flash Player to be able to see this content
19089-2.jpg
B1TV - Prima Casa 4
10463-60410397-2.jpg
Programul "Prima casa", deblocat? Asteptati, ne transmit bancherii!
10432-new.jpg
Dezvoltatorii vor si nu vor Prima Casa 2
10279-64651.jpg
Blocaj în programul Prima Casă
9970-agentii.jpg
Agentii imobiliari spera ca programul Prima casa sa dezghete piata
9964-tvr.jpg
Prima Casă 2 dinamizează piaţa terenurilor
9772-mai_greu_de_luat.jpg
Mai greu de luat
9434-60400644-2.jpg
Creste la 80.000 de euro plafonul la Prima Casa, crestem si noi preturile"
9173-60398655-2.jpg
Guvernul a deblocat "Prima Casa"
6924-60356947-2.jpg
Boc, nemultumit de ritmul de rezolvare al dosarelor pentru Prima Casa
Imobile prima casa
Apartamente de max 70.000 EURO
Sondaj Media
Crezi că vor mai scădea preţurile apartamentelor în Bucureşti?
Da, doar preţurile apartamentelor vechi
Da, doar preţurile celor noi
Doar în 2011 vor mai scădea, din 2012 vor începe să crească iar
Nu, au ajuns la un punct din care nu mai au cum să scadă
Nu, de anul acesta deja au început să crească
Nu mă interesează, am bani să îmi cumpăr ce vreau
OFERTE RECOMANDATE
Floreasca , SU: 120 mp, 3 cam.
Soseaua Nordului , SC: 100 mp, 2 cam.
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Zona Eminescu sau cum se adaptează luxul bugetelor de criză
@Yahoo: hai sa fim seriosi nu un amarat de loc de parcare face sau nu o locuinta de lux.In primul rand conteaza locatia,si dupa calitatea [...]
Ideile trăsnite din imobiliare nu au limite: Impact promovează vânzarea de case la kilogram
@andrei: Pe site-ul NASU TV se pot viziona emisiunile despre dosarele penale si despre problemele majore din GREENFIELD.Tepele sunt la [...]
Zona Eminescu sau cum se adaptează luxul bugetelor de criză
@Dana: Sorine in Bucuresti nu exista zone de lux. Vorba lu Raluca, daca n-ai unde parca si tre sa te tiganesti cu prostimea, nu mai e [...]
Euro atinge maximul ultimelor 21 de luni. BNR îşi recunoaşte puterea limitată în a redresa leul
@angel: Uite asa dispare si programul Prima Casa, daca nu il omoara guvernul cu siguranta il o sa il omoare cursul de schimb...prea visam [...]
Euro atinge maximul ultimelor 21 de luni. BNR îşi recunoaşte puterea limitată în a redresa leul
@Bancherul: daca grecia cedeaza nu se mai pune problema de 4,5 lei / euro ...atunci se aplica doar: "the sky is the limit"
Cele mai citite stiri
Cele mai comentate stiri
Top Likes

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video