|
|
|
De ce impozitele din România sunt tembele iar cota unică e o glumă. Soluţii
Ocotă unică de 10% şi TVA de 15%, propunerea liberalilor via Patriciu, sună apetisant. Este însă nerealistă. Nu pentru că statul n-ar rezista la noile niveluri de încasări, ar putea rezista bine-mersi. Ci pentru că adevărata povară fiscală e în altă parte.
De aici, doi piloni, unul mai vicios ca altul:
I. Taxele mari încurajează evaziunea, pentru că angajatorii şi angajaţii nu percep vreun beneficiu în a împărţi banii pe jumătate cu statul.
II. Taxele mari OBLIGĂ la evaziune, pentru că dacă firma A alege să plătească toate contribuţiile are un dezavantaj competitiv devastator comparativ cu firma B, care alege să le sară.
Cum ar putea să arate sistemul fiscal pentru a rezolva ambele probleme? Taxele trebuie să fie nu atât mici, cât bine balansate. Iar cercul se închide dacă ele sunt ipotecate încă de la colectare: contribuabilul ştie exact pentru ce plăteşte, iar beneficiarii ştiu clar pe ce se bazează. Un exemplu:
1. 25% impozit pe venit. Singurul, şi fără deductibilităţi! El devine principala sursă de contribuţii pentru fondul public de pensii, în locul contribuției la asigurările sociale. Pentru o vreme, încasările vor fi puţin mai mici ca până acum: 6% din PIB în loc de 7%, cât se strânge din CAS. Însă angajaţii vor fi stimulaţi şi motivaţi să-şi declare veniturile, pentru că acum doar pensia lor mai depinde de asta.
2. 25% impozit pe profit (fără impozit separat pe dividende, pentru simplificare). Pentru companii, efortul ar fi nul, pentru că tocmai au economisit un sfert din fondul de salarii. S-ar strânge 3% din PIB (faţă de 2,4% cât se întâmplă la nivelul de 16%). Banii sunt suficienţi pentru alocaţii, indemnizaţii de şomaj, pensii sociale şi chiar pentru a compensa o parte din deficitul sistemului public de pensii. Iar în cazul profitului, argumentul redistribuirii avuţiei este cel mai uşor de acceptat pentru patroni.
3. 25% TVA. Da, România ar putea să meargă aici la maximum admis de UE, pentru că TVA reuşeşte să cuprindă şi o bună parte din economia neagră. Iar cu un impozit pe venit mai mic, salariaţii plătitori nu vor simţi eventualele scumpiri.
La cota de 19%, statul adună din TVA 6,8% din PIB. La 25%, după calculul strict aritmetic încasările ar urca la 9% din PIB. Bani suficienţi cât să asigure finanţarea educaţiei şi a sănătăţii, în cote egale. Iar când ştii că la fiecare sută de lei cheltuită zece lei merg la educaţie şi zece la sănătate, parcă e mai uşor să ceri bon.
|
Sau alege formatul RSS
pentru a primi instant noutatile |
