Produsele românești de design sunt foarte bune, din punct de vedere estetic sau tehnic, însă nu reușesc să reprezinte o concurență adevărată pentru cele venite din străinătate din simplul motiv că producătorii noștri nu știu să se promoveze la fel de bine ca cei din afară, sunt de părere specialiștii. Dar cum se pot îmbunătăți lucrurile?

35469-1.jpgObiectele și accesoriile concepute de designerii români încă reprezintă un segment de nișă la noi, deși cu multe dintre ele ne identificăm mult mai bine decât cu unele venite din străinătate. De cele mai multe ori, obiectele de decor produse în România nu reușesc să se remarce în ochii clienților de la noi din simplul fapt că nu beneficiază de o strategie de marketing și comunicare corespunzătoare. Pornind de la această idee, reprezentanții magazinului Dizainăr au hotărât să îi aducă față în față pe designerii români cu specialiști din diverse domenii, într-o serie de întâlniri denumite „Design la Rece”.

„Prin această inițiativă, încercăm să contribuim la îmbunătățirea domeniului designului din România. Am descoperit niște lacune în creația de design românesc și vrem să îi ajutăm de designerii români să își perfecționeze diverse laturi, plecând de la ideea că nu le știm noi pe toate, astfel că discutăm cu alții care știu mai multe. „Design la Rece” este o acțiune pe termen lung, nu avem limită de timp sau de idei”, explică Mihnea Ghilduș, fondatorul magazinului-concept Dizainăr și organizatorul acestor întâlniri.

Începute încă din anul 2013, discuțiile liber-creative „Design la Rece” au adus în prim-plan diverse subiecte de interes pentru designerii români, dar și pentru oameni din zonele conexe (arhitecți, reprezentanți ai domeniului bancar, oameni de marketing și publicitate, etc.):

  • Marketing & Vânzări
  • Fotografia de produs
  • Strategie și brand engagement
  • Designul ca eveniment cultural
  • Designul ca eveniment public
  • Design autohton. Pârghii de lansare
  • Cum să-ți exporți business-ul creativ

În cadrul ultimei reuniuni organizate în spațiul primitor din str. Puțul cu Plopi 17, s-a discutat despre extinderea unei afaceri românești peste granițe, în special în spațiul european. Speakerul Răzvan Crișan le-a exemplificat celor prezenți cum pot începe sau exporta un proiect creativ în piața europeană.

„Nu mai trăim într-o lume limitată la România, mai ales în ceea ce privește designul. Nu văd nici nu motiv pentru care un designer (indiferent de punctul carierei în care se află) să nu vândă unei piețe de jumătate de miliard de oameni, cât este piața potențială în toată Europa. Piața creativității e una globală și doar teama de necunoscut ne oprește să ne exportăm talentul”, conchide fondatorul Asociației Oricum. 

CITEȘTE ȘI:

 

 

16 October 2014