După dezindustrializarea masivă și sabotarea unora dintre cele mai importante fabrici românești, statul român pare interesat de reluarea activității industriale autohtone. Momentan, se fac doar pași mici pentru fabrici mici, respectiv pentru noii jucători din domeniu. Astfel, cei care au deja întreprinderi mici și mijlocii și sunt interesați să deschidă o fabrică de mici dimensiuni, pot beneficia de ajutoare de stat care pot atinge un nivel maximum de 55 de mii de euro.

39498-fabrici_uzine.jpgMicroindustrializarea este o componentă importantă a fiecărei economii, iar România vrea să se înscrie pe lista țărilor interesate de acest aspect. Măcar teoretic. Astfel a apărut prevederea care oferă IMM-urilor ajutoare de stat de până la 55.000 de euro pentru construcția de mici fabrici.

Programul de microindustrializare are un buget alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2016 de 60.890.000 de lei. Prin Program se finanțează implementarea Planurilor de Afaceri, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute, în următoarele condiții:

  • Alocație Financiară Nerambursabilă – maxim 90% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, dar nu mai mult de 250.000 lei/beneficiar;
  • Contribuție proprie – minimum 10% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului.”, se arată în Obiectivul Programului.

Aproape 250 de IMM-uri pot primi sprijin pentru deschiderea de noi fabrici

Din totalul de aproape 13 milioane de euro, statul vrea să finanțeze 244 întreprinderi și IMM-uri, care întrenesc anumite criterii. Astfel, firmele trebuie să aibă o vechime de cel mult cinci ani pe piață, să nu aibă datorii la stat, să reinvestească anual minimum 30% din profit, pe o perioadă de trei ani, începând cu anul următor primirii alocației financiare nerambursabile. De asemenea, companiile trebuie să angajeze minimum doi salariați pe perioada nedeterminată și program normal, de opt ore pe zi, dar și să păstreze numărul actual de angajați pe o perioadă de cel puțin trei ani. Nu în cele din urmă, comapniile nu trebuie să depășească plafonul de minimum 200.000 de euro pe durata a trei exerciții financiare. După ce toate aceste criterii sunt întrunite, companiile pot investi banii în diverse direcții de activitate, printre care se numără:

  • Echipamente tehnologice, mașini, utilaje și instalații de lucru-inclusiv software-ul aferent, cu excepția jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard, instrumentelor și automatelor muzicale;
  • Aparate și instalații de măsură, control, reglare, cititoare pentru cod de bare, cântare electronice cu/fără printer pentru etichetare, aparate de marcat electronice fiscale;
  •  Brevete de inventie, mărci de produse și servicii (francize, etichetare ecologica, licențe), software pentru comerțul on-line, software-uri necesare desfășurării activității pentru care se solicită finanțare;
  • Computere, imprimante, copiatoare etc. Nu se pot achiziționa mai multe echipamente IT, din fiecare tip, decât numărul total de angajați după implementarea investiției cu componentă nerambursabilă.

Investițiile pot acoperi chiar și spațiile de lucru, de producție, precum și cursurile de specializare dedicate asociților sau administratorilor societății. Totodată, se poate finanța și consultanța pentru întocmirea documentației făcute în vederea obținerii finanțării în cadrul programului de microindustrializare.

CITEȘTE ȘI:

3 February 2016