Răzvan Muntean și invitații săi din emisiunea „ZAI la o cafea” - Mădălina Manoilă, Real Estate Broker și George Buhnici nu au ocolit cel mai important subiect al acestei perioade – noul coronavirus și măsurile luate pentru a preveni răspândirea acestuia.

43014-gb.jpg„Oamenii tind să se panicheze și nu cred că panica este o soluție. Cred că mai degrabă ar trebui să intrăm toți în protecție și să stăm cât mai liniștiți acasă o perioadă, ca să nu creăm aglomerație și să transmitem de la unul la celălalt. Frica e bună, dar panica este fatală”, a punctatMădălina Manoilă, Real Estate Broker.

Pe de altă parte, Goerge Buhnici a explicat cum văd lucrurile persoanele care încă nu se tem de COVID-19.

„Eu am o problemă: nu pot să mă panichez, mie încă nu-mi e frică. Și mi-a zis cineva în care am încredere: <George, ia-o un pic mai în serios.>

Eu sunt destul de factual, mă uit la relația cauză – efect, mă uit să văd de ce se întâmplă lucrurile așa. Și am zis ok. Care sunt persoanele cele mai afectate? Cei de vârsta a treia, cu probleme de sănătate sunt cei mai predispuși. Și mi-a zis persoana respectivă:

Deocamdată mă uit să văd ce se întâmplă și-mi iau toate măsurile omenești pe care pot să le iau. Cred că panica este o prostie, dar să îți fie teamă este ok, pentru că te va ajuta să-ți amintești lucrurile acelea cu adevărat importante. Ce poți să faci pentru a nu fi în zona de risc? Evităm aglomerația, amânăm întâlnirile nenecesare, folosim mai mult teleprezența – vorbim prin telefon, prin skype etc., ne spălăm pe mâini măcar atât de des cât ar fi trebuit să o facem în mod normal, dacă nu un pic mai des, mai dezinfectăm suprafețele și mânile, evităm colectivitățile, călătoriile nenecesare. Ce altceva ai mai putea să faci?”, a precizat George Buhnici.

Cum te informezi?

Una dintre cele mai mari probleme în această perioadă este abundența de informații, de multe ori contradictorii, din tot felul de surse.

„Noi, pe Cavaleria nu preadăm știri. Stăm deoparte de zona de știri pentru că încercăm să fim o alternativă la abundența de știri de fiecare zi și facem content neperisabil – chestii despre stilul de viață, care să ajute să trăiești o viață mai bună.

Dar până și noi am zis: cu devălmășia asta nu prea știi de unde să te informezi corect. Și atunci, împreună cu colegii, am făcut un articol „De unde te informezi” și am identificat niște surse relevante – Ministerul Sănătății, Organizația Mondială a Sănătății, Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Nu mesaje pe whatsapp de la prieteni care spun că COVID-19 este o conspirație sau că, de fapt, e doar o gripă sau că nu știu câți oameni au murit sau că s-a închis Bucureștiul”, a spus George Buhnici.

Totodată, fostul jurnalist este de părere că situația din Italia ar trebui să ne pună pe gânduri.

„Ar trebui să învățăm din lecția italienilor. Și ei sunt șmecheri, ca noi, un pic mai puțin șmecheri decât ai noștri. Italienii măcar au învățat să oprească șmecheria la un moment dat și, în închisoare, când au făcut răzmeriță, i-au oprit pe cei care voiau să rupă gardul”, a spus Buhnici.

Cum ne protejăm?

„Cel bun lucru pe care îl poți face într-o astfel de situație este să faci așa: ce fel de probleme generează virusul? Respiratorii. Cât de complicate pot deveni? Cam de terapie intensivă. Cât de multe cazuri aș putea avea în următoarea perioadă? Cam atâtea. Câte paturi de terapie intensivă am? Mai puține. Aici apare problema, dezechilibrul.

Eu cred că la noi este o idee bună ca Guvernul să ia niște măsuri suficient de devreme, mai repede ca italienii, astfel încât să oprim repede escaladarea. Faptul că s-au înhis școlile este o chestie foarte bună. De obicei, eu sunt împotriva închiderii școlilor, pentru că, de cele mai multe ori, acei copii ajung să stea cu părinții lor în locuri în care nu ar trebui să stea.

În situații de genul acesta, cel mai bun lucru pe care poți să îl faci este izolarea. Este tot ceea ce poți să faci. Nu ai vaccin, nu ai antidot și nu știu câte teste mai avem. Tot ce poți să faci este nu te infecta!”, susține George Buhnici.

COVID-19 a afectat deja și domeniul imobiliar – multe evenimente au fost anulate, inclusiv cursuri de perfecționare, iar APAIR recomandă amânarea evenimentelor care presupun participarea unui număr mare de persoane, de genul „open house”.

 

16 March 2020